Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Reorientări spre destinaţii interne

Rezervările pentru destinaţii turistice interne au crescut în ultimele două săptămâni.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Bucovina (foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Bucovina (foto: Mariana Chiriţă/RRI)

, 18.03.2026, 15:59

Rezervările pentru destinaţii turistice interne au crescut în ultimele două săptămâni cu peste 30%, faţă de perioada similară precedentă, având în vedere contextul internaţional marcat de tensiuni geopolitice şi incertitudini legate de zboruri, arată datele unui operator specializat pe turism în România. Siguranţa, accesibilitatea şi ofertele de tip ‘Înscrieri Timpurii’, protejate de eventuale creşteri ulterioare de tarif, sunt principalele motive pentru această orientare. Cele mai multe rezervări vizează sărbătorile de Paşte, minivacanţa de 1 Mai şi vacanţa de vară a elevilor, iar familiile reprezintă peste 95% din totalul rezervărilor.

Pentru Paşte, preferinţele se îndreaptă către destinaţiile care oferă linişte, tradiţii şi gastronomie autentică. Zonele rurale şi montane devin tot mai atractive pentru turiştii care vor să participe la obiceiuri locale şi să petreacă sărbătorile aproape de natură. În topul destinaţiilor montane se află: Valea Prahovei, Bucovina şi Maramureş. De asemenea, o cerere în creştere s-a observat şi pentru staţiunile balneare, preferate în special de seniori pentru facilităţile de relaxare şi tratament. Cele mai solicitate destinaţii sunt: Băile Felix, Călimăneşti-Căciulata şi Băile Herculane. Potrivit sursei citate, Riviera Românească rămâne unul dintre principalele puncte de atracţie pentru perioada Paşte -1 Mai. Staţiuni precum Mamaia, Costineşti şi Vama Veche se pregătesc pentru zeci de mii de turişti atraşi de combinaţia dintre tradiţiile de Paşte şi primele evenimente ale sezonului estival. Un interes în creştere se observă şi pentru Delta Dunării, unde rezervările au crescut cu peste 10% faţă de perioada similară a anului trecut. Stabilitatea tarifelor contribuie la atractivitatea destinaţiei, multe unităţi menţinând preţuri apropiate de cele din anul trecut. Localităţi precum Sulina, Crişan şi Sfântu Gheorghe devin opţiuni competitive pentru minivacanţele de primăvară.

Pe de altă parte, circuitele în Europa, Africa, Americi şi croazierele sunt în creştere în 2026, în contextul geopolitic din Orientul Mijlociu, care influenţează în mod vizibil comportamentul turiştilor români. Potrivit unei agenţii de turism, se observă o schimbare în preferinţele de călătorie, precum şi o revenire la pachetele turistice organizate, în detrimentul rezervărilor făcute independent. Astfel, cererile de vacanţă venite din partea turiştilor care în trecut îşi rezervau singuri vacanţele au crescut cu 25-30%. Tot mai mulţi călători caută itinerarii care îmbină istoria şi cultura şi aleg regiuni recunoscute pentru ospitalitate, accesibilitate şi tradiţia lor turistică.
În context, Consiliul Mondial pentru Călătorii şi Turism, care reprezintă principalii operatori de turism din lume, a estimat recent că pierderile din Orientul Mijlociu din cauza războiului se ridică la 600 de milioane de dolari pe zi în sectorul turismului.

Războiul din Iran şi extinderea conflictului în zona Golfului perturbă un sector în creştere rapidă în regiune. În 2025, circa 100 de milioane de turişti au vizitat Orientul Mijlociu, reprezentând aproape 7% din numărul total de turişti internaţionali la nivel mondial, conform Organizaţiei Mondiale a Turismului. Numărul turiştilor a crescut cu 3% faţă de 2024 şi cu 39% faţă de anul de dinaintea pandemiei de COVID-19. Analiştii de la Oxford Economics avertizează că o scădere a fluxurilor turistice în regiune va da o lovitură economică mai severă decât în trecut, deoarece ponderea turismului în PIB a crescut, la fel ca şi ocuparea forţei de muncă în acest sector. Oxford Economics estimează că, din cauza războiului sosirile vizitatorilor în Orientul Mijlociu ar putea scădea cu 11% până la 27% în 2026, comparativ cu creşterea de 13% prognozată iniţial. Potrivit Oxford Economics, acest lucru ar genera între 23 şi 38 de milioane de vizitatori internaţionali mai puţini faţă de scenariul anterior şi o pierdere de 34 până la 56 de miliarde de dolari în cheltuieli turistice.

În schimb, sectorul turistic spaniol estimează că o eventuală prelungire a războiului din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact pozitiv asupra turismului din Regat, graţie securităţii pe care o oferă vizitatorilor, a declarat Marti Sarrate, vicepreşedinte al Asociaţiei Agenţiilor de Turism din Spania. El a argumentat că turiştii caută experienţe pozitive şi totodată apreciază conceptul de securitate.

RadioRomaniaInternational · Turist român în lume – 18.03.2026
Foto: Paige Cody / unsplash.com
Turist român în lume miercuri, 29 iulie 2026

Sfaturi utile pentru vacanţe mai sigure

Phishing-ul sau roamingul involuntar vă pot strica vacanţa, de aceea trebuie să fiţi atenţi. Bitdefender a avertizat în legătură cu o...

Sfaturi utile pentru vacanţe mai sigure
Sunny Beach, Bulgaria (Foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Turist român în lume miercuri, 22 iulie 2026

Ştiri pentru turiştii români în Bulgaria

Turiştii români caută tot mai mult vacanţe premium pe litoralul bulgăresc, spune un cunoscut turoperator specializat pe această destinaţie....

Ştiri pentru turiştii români în Bulgaria
Grecia (foto: Mariana Chiriţă, RRI)
Turist român în lume miercuri, 15 iulie 2026

Destinaţiile preferate pentru vacanţele cu avionul

Grecia rămâne principala alegere a turiştilor din România pentru sezonul estival 2026. În acelaşi timp destinaţii precum Sardinia (Italia) şi...

Destinaţiile preferate pentru vacanţele cu avionul
Foto: Briana Tozour / unsplash.com
Turist român în lume miercuri, 08 iulie 2026

Bagajele în transportul aerian

Operatorul naţional TAROM explică cele mai frecvente cauze ale întârzierii sau pierderii bagajelor şi ce poate face pasagerul pentru ale proteja...

Bagajele în transportul aerian
Turist român în lume miercuri, 01 iulie 2026

Sfaturi de la Ministerul Afacerilor Externe

Planurile de călătorie sunt gata, iar vacanţa bate la uşă? Mai există un pas simplu, dar esențial, pentru o vacanță linistită:...

Sfaturi de la Ministerul Afacerilor Externe
Turist român în lume miercuri, 24 iunie 2026

Recomandări de călătorie pentru vacanţa de vară

Poliţia de Frontieră Română a transmis recomandări de călătorie pentru vacanţa de vară. Recomandările vin în contextul creşterii...

Recomandări de călătorie pentru vacanţa de vară
Turist român în lume miercuri, 17 iunie 2026

Decizii de vacanţă

Italia conduce topul rezervărilor românilor pentru vara anului 2026, iar Roma şi Milano rămân printre cele mai populare destinaţii, reiese...

Decizii de vacanţă
Turist român în lume miercuri, 10 iunie 2026

Ştiri pentru turiştii români

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat cetăţenii români care călătoresc în Bulgaria că taxa pentru traversarea «Podului Prieteniei» Ruse...

Ştiri pentru turiştii români

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company