Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Românii, invitaţi să descopere Germania ca destinaţie turistică

Românii continuă să descopere Germania ca destinaţie turistică, în 2024 înregistrându-se o creştere de 2,1% a numărului de înnoptări ale turiştilor români faţă de 2023 (peste 1,41 milioane de nopţi în unităţi de cazare din Germania).

Adaugă ca sursă preferată în Google

, 11.06.2025, 16:15

Românii continuă să descopere Germania ca destinaţie turistică, în 2024 înregistrându-se o creştere de 2,1% a numărului de înnoptări ale turiştilor români faţă de 2023 (peste 1,41 milioane de nopţi în unităţi de cazare din Germania). Între ianuarie şi martie 2025, Germania a înregistrat peste 326.000 de înnoptări ale turiştilor români, o creştere de aproape 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cristian Sallai, directorul Organizaţiei Germane pentru Turism, a declarat recent, la conferinţa anuală de presă a organizaţiei, că românii aleg hoteluri de 3 stele şi destinaţii care combină relaxarea cu vacanţele active. Un studiu axat pe piaţa din România despre evoluţia turismului în Germania şi preferinţele românilor privind călătoriile în afara ţării relevă că 75% dintre românii care ajung în Germania au ca scop principal vacanţele şi relaxarea.

Lansată în aprilie 2024, campania Cultureland Germany aduce în prim-plan bogăţia culturală a Germaniei, de la efervescenţa artistică a marilor metropole, până la farmecul regiunilor rurale. Cultura este prezentată ca un catalizator pentru calitatea vieţii urbane, dar şi ca o punte între trecut şi viitor. Un exemplu remarcabil este oraşul Chemnitz, desemnat Capitală Europeană a Culturii în 2025, o destinaţie care îmbină spiritul antreprenorial cu expresia artistică autentică, a mai spus Sallai. Chemnitz şi cele 38 de municipalităţi partenere îşi propun să scoată la lumină comorile culturale ascunse, poveştile comunităţilor locale şi energiile creative ale regiunii. Vizitatorii sunt invitaţi să exploreze o varietate de evenimente: târguri interactive, festivaluri de jazz, indie şi dans, expoziţii de artă urbană, parade de maşini vintage, festivaluri de vin şi bere, dar şi celebra Purple Path, o expoziţie contemporană în aer liber, unică în Europa.

În 2025, Germania îl omagiază pe unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor, Johann Sebastian Bach. La 275 de ani de la moartea sa, moştenirea muzicală a muzicianului este celebrată printr-un program cultural de excepţie, care include concerte, festivaluri, trasee de ciclism şi drumeţii tematice. Tot în 2025 se împlinesc 50 de ani de la înfiinţarea Rutei Poveştilor, traseul cultural-turistic care dă viaţă basmelor Fraţilor Grimm. Întinsă pe 600 de kilometri, între Hanau şi Bremen, ruta leagă peste 70 de locuri fermecătoare, o experienţă de poveste pentru toţi cei care vor să trăiască magia copilăriei în mijlocul naturii şi al patrimoniului german.
Campaniile Organizaţiei Germane pentru Turism reflectă o direcţie clară: turismul trebuie să fie conştient, sustenabil şi cu suflet. Vizitatorii sunt încurajaţi să se conecteze cu locurile, să simtă ritmul comunităţilor locale, să guste din viaţa culturală autentică şi să rămână mai mult pentru o experienţă profundă, nu doar vizuală, adaugă sursa citată.

România este un partener fantastic în turism, iar Germania are multe de oferit turiştilor români, a declarat, pe de altă parte, Christian Plate, ataşatul de afaceri al Ambasadei Germaniei la Bucureşti. Sunt mulţi români care nu numai că locuiesc permanent în Germania, ci şi mulţi români care călătoresc în Germania. Bineînţeles, există evenimente culturale importante, cum ar fi Oktoberfest, la care vin tot mai mulţi români. Acesta este un simbol pentru relaţiile dintre cele două ţări pentru că arată interacţiunea dintre oameni. Şi despre asta este vorba în turism. Să călătoreşti undeva, să afli mai multe despre acel loc, să afli despre alţi oameni, a spus diplomatul german.
Anul acesta se pune accentul pe turismul cultural şi, de asemenea, pe turismul sustenabil. Exact despre asta este vorba în turismul zilelor noastre, după pandemie. Germania are multe de oferit, nu numai castele, dar există multe alte locuri, în special în domeniul cultural, a mai spus Christian Plate.

RadioRomaniaInternational · TURIST ROMAN IN LUME – 11.06.2025
Foto: Geralt / pixabay.com
Turist român în lume miercuri, 09 septembrie 2026

Sfaturi pentru călători

Conectarea la reţele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spaţii publice poate expune datele personale. Conectarea la astfel de…

Sfaturi pentru călători
Foto: pixabay.com
Turist român în lume miercuri, 02 septembrie 2026

Românii şi chletuielile în vacanţă

Românii au cheltuit cu peste 740 de milioane de euro în plus pe vacanțe în străinătate, în prima jumătate a anului. Potrivit datelor publicate de Banc…

Românii şi chletuielile în vacanţă
Sunny Beach, Bulgaria (Foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Turist român în lume miercuri, 26 august 2026

Informaţii pentru turiştii români în Bulgaria

Sistemul dual de preţuri din Bulgaria, în care preţurile mărfurilor erau afişate atât în leva cât şi în euro, s-a încheiat în 8 august 2026. A fost fă…

Informaţii pentru turiştii români în Bulgaria
Foto: Ricardo Gomez Angel / unsplash.com
Turist român în lume miercuri, 19 august 2026

Cum îşi organizează românii vacanţele

În 2025, 27,5% din populația UE cu vârsta de 16 ani sau peste nu își permite o săptămână de vacanță anuală departe de casă. Conform Eurostat, cele mai…

Cum îşi organizează românii vacanţele
Turist român în lume miercuri, 12 august 2026

Sfaturi pentru călătoria cu avionul

Dacă plecaţi în vacanţă cu avionul, câteva sfaturi utile vă pot fi de un real folos. De exemplu, unele aeroporturi din România vă permit să lăsaţi aca…

Sfaturi pentru călătoria cu avionul
Turist român în lume miercuri, 05 august 2026

Ştiri pentru turiştii români din Grecia

Grecia va folosi drone şi sateliţi pentru a asigura respectarea legilor privind accesul la plajă. Grecia intenţionează să utilizeze drone şi imagini d…

Ştiri pentru turiştii români din Grecia
Turist român în lume miercuri, 29 iulie 2026

Sfaturi utile pentru vacanţe mai sigure

Phishing-ul sau roamingul involuntar vă pot strica vacanţa, de aceea trebuie să fiţi atenţi. Bitdefender a avertizat în legătură cu o campanie de phis…

Sfaturi utile pentru vacanţe mai sigure
Turist român în lume miercuri, 22 iulie 2026

Ştiri pentru turiştii români în Bulgaria

Turiştii români caută tot mai mult vacanţe premium pe litoralul bulgăresc, spune un cunoscut turoperator specializat pe această destinaţie. Bulgaria c…

Ştiri pentru turiştii români în Bulgaria

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company