Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Ştiri pentru turiştii români

187.500 de turişti români au vizitat Bulgaria în octombrie 2025 / Ryaniar la biletele de hârtie / Bolivia a eliminat obligativitatea vizelor pentru români

Adaugă ca sursă preferată în Google
Burgas, Bulgaria (Foto: Lidia Stawinska / unsplash.com)
Burgas, Bulgaria (Foto: Lidia Stawinska / unsplash.com)

, 10.12.2025, 16:45

187.500 de turişti români au vizitat Bulgaria în octombrie 2025. În octombrie numărul vizitatorilor străini în Bulgaria a totalizat 956.700, cu 0,4% mai mult comparativ cu perioada similară din 2024. S-a înregistrat creştere pe segmentul vacanţelor şi excursiilor (3,4%) şi al călătoriilor de afaceri (2%). Tranzitarea Bulgariei a fost responsabilă pentru 32% din totalul vizitelor cetăţenilor străini.

Cetăţenii UE au reprezentat 54% din totalul vizitatorilor străini, cel mai mare număr fiind din România – 36,3%, Grecia – 22% şi Germania – 13,3%. Per ansamblu, cei mai mulţi vizitatori în Bulgaria au venit din România – 187.500, Turcia – 177.300, Grecia – 113.700, Germania – 68.700, Ucraina – 67.200, Serbia – 56.800, Macedonia de Nord – 36.900, Polonia – 23.100, Italia – 17.400 şi Franţa – 15.800. Cele mai multe au fost călătorii în alte scopuri – 46,1%, urmate de vacanţe şi excursii – 38,5%, şi călătorii de afaceri – 15,4%.

De altfel, Bulgaria a avut, în 2025, cel mai reuşit sezon turistic estival de la începutul pandemiei, iar previziunile pentru sezonul de iarnă sunt, de asemenea, optimiste, deoarece se aşteaptă ca tendinţa pozitivă stabilă să continue, a declarat adjunctul ministrului Turismului, Irena Georgieva. Ea a adăugat că 2026 este în atenţia Ministerului Turismului ca anul turismului cultural.

 

În altă ordine de idei, compania aeriană low-cost Ryanair i-a obligat pe pasageri, de la jumătatea lunii noiembrie 2025 să utilizeze doar cărţi de îmbarcare digitale generate din aplicaţia sa, renunţând pentru totdeauna la biletele de hârtie. Fără permis pe telefon sau pe tabletă, călătorii nu pot avea acces la controlul de securitate de pe aeroport şi nu se pot îmbarca în avion. Compania aeriană irlandeză a explicat că decizia face parte din strategia sa digitală menită să simplifice operaţiunile de check-in în timp ce este redus impactul asupra mediului. Dacă un smartphone este pierdut sau se descarcă, pasagerii pot obţine tichete gratuite de îmbarcare la aeroport, înaintea controlului de securitate, iar dacă problema apare după control, informaţiile lor sunt deja în sistemul Ryanair şi angajaţii de la poarta de îmbarcare îi vor ajuta.

Compania atrage atenţia că cel mai important lucru pentru călători este să facă check-in online înaintea zborului. Pasagerii care ignoră să facă check-in online pot obţine la aeroport tichete de îmbarcare, pentru o taxă care variază de la 30 euro în Spania şi 40 euro în Austria, la 55 euro în alte state membre UE şi în Marea Britanie. Pasagerii care nu au smartphone pot primi bilet pe hârtie la aeroport, dacă anterior au efectuat operaţiunile de check-in pe site-ul Ryanair.

 

Pe de altă parte, Bolivia a anunţat că a eliminat obligativitatea vizelor pentru vizitatori din Africa de Sud, Coreea de Sud, Estonia, Israel, Letonia, România şi SUA, pentru a stimula turismul, care va fi acum o prioritate şi o temă transversală în administraţia publică. Decizia răspunde nevoii ca activitatea turistică să genereze valută, cu venituri estimate între 2026 şi 2029 la cel puţin 320 de milioane de dolari. Bolivia şi-a prezentat programul de dezvoltare a unui nou brand de ţară bazat pe principiile consolidării turismului, facilitării migraţiei, asigurării siguranţei turiştilor, promovării turismului la nivel internaţional şi reglementării ofertei.

RadioRomaniaInternational · Turist român în lume – 10.12.2025

 

 

Foto: pixabay.com
Turist român în lume miercuri, 23 septembrie 2026

Asigurările de călătorie

75% din despăgubirile achitate în baza poliţelor de călătorie au acoperit cheltuieli medicale apărute în vacanţe. Conform datelor centralizate de comp…

Asigurările de călătorie
Mykonos, Grecia (Foto: Natalie Sym / unsplash com)
Turist român în lume miercuri, 16 septembrie 2026

Ştiri pentru turiştii în Bulgaria, Grecia şi Turcia

Aproape 1,98 milioane de străini au vizitat Bulgaria în iulie 2026. Acest număr reprezintă o scădere cu 1,2% faţă de iulie 2025, conform Institutului …

Ştiri pentru turiştii în Bulgaria, Grecia şi Turcia
Foto: Geralt / pixabay.com
Turist român în lume miercuri, 09 septembrie 2026

Sfaturi pentru călători

Conectarea la reţele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spaţii publice poate expune datele personale. Conectarea la astfel de…

Sfaturi pentru călători
Foto: pixabay.com
Turist român în lume miercuri, 02 septembrie 2026

Românii şi chletuielile în vacanţă

Românii au cheltuit cu peste 740 de milioane de euro în plus pe vacanțe în străinătate, în prima jumătate a anului. Potrivit datelor publicate de Banc…

Românii şi chletuielile în vacanţă
Turist român în lume miercuri, 26 august 2026

Informaţii pentru turiştii români în Bulgaria

Sistemul dual de preţuri din Bulgaria, în care preţurile mărfurilor erau afişate atât în leva cât şi în euro, s-a încheiat în 8 august 2026. A fost fă…

Informaţii pentru turiştii români în Bulgaria
Turist român în lume miercuri, 19 august 2026

Cum îşi organizează românii vacanţele

În 2025, 27,5% din populația UE cu vârsta de 16 ani sau peste nu își permite o săptămână de vacanță anuală departe de casă. Conform Eurostat, cele mai…

Cum îşi organizează românii vacanţele
Turist român în lume miercuri, 12 august 2026

Sfaturi pentru călătoria cu avionul

Dacă plecaţi în vacanţă cu avionul, câteva sfaturi utile vă pot fi de un real folos. De exemplu, unele aeroporturi din România vă permit să lăsaţi aca…

Sfaturi pentru călătoria cu avionul
Turist român în lume miercuri, 05 august 2026

Ştiri pentru turiştii români din Grecia

Grecia va folosi drone şi sateliţi pentru a asigura respectarea legilor privind accesul la plajă. Grecia intenţionează să utilizeze drone şi imagini d…

Ştiri pentru turiştii români din Grecia

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company