Autostradă România – Republica Moldova
România și Republica Moldova au semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului patru al Autostrăzii Unirii A8, finanţat din fonduri SAFE.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Daniela Budu, 03.07.2026, 12:30
Autostrada Unirii A8, între România și Republica Moldova, intră într-o nouă etapă, după semnarea contractului pentru ultimul tronson, între Iași și Ungheni. Contractul are în vedere construirea ultimilor 15,5 kilometri ai Autostrăzii A8 Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, respectiv primii 5 kilometri ai autostrăzii spre Chişinău, construiți de România pe teritoriul Republicii Moldova, în baza unui acord guvernamental semnat de cele două state.
Potrivit unui comunicat al guvernului de la București, proiectul are o valoare de 3,57 miliarde lei (circa 700 milioane de euro), iar finanţarea este asigurată prin Programul SAFE, programul Uniunii Europene pentru consolidarea capacităţilor de apărare. Durata totală de implementare este de 46 de luni, din care zece luni sunt alocate proiectării și 36 de luni execuției lucrărilor.
„Este un moment foarte important pentru conectivitatea de transport de pe ambele maluri ale Prutului. Prin semnarea celor două documente bilaterale dăm undă verde proiectului care leagă România de Republica Moldova, finanţat prin Programul SAFE” – a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, prezent la semnarea documentelor.
La rândul său, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, vicepremierul Vladimir Bolea, a mulţumit Guvernului României pentru sprijin şi parteneriat.
‘România şi Republica Moldova dezvoltă o relaţie bazată pe respect şi interes naţional. Inclusiv prin această investiţie, Guvernele celor două ţări dovedesc că au capacitatea de a dezvolta proiecte de anvergură în beneficiul cetăţenilor‘, a declarat acesta.
Prezent de asemenea la eveniment, ministrul român interimar al Transporturilor, vicepremierul Radu Miruţă, a apreciat că ‘Autostrada A8 este un proiect strategic. Atunci când va fi finalizat, în 2030, se va circula de la Bucureşti la Ungheni pe autostradă, fapt puţin previzibil în urmă cu câţiva ani’.
Cei doi miniștri au semnat acordul privind aspectele referitoare la construirea, exploatarea, întreţinerea şi repararea infrastructurilor de transport de interes strategic din ambele state, inclusiv a podului rutier de frontieră peste râul Prut, între localităţile Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova).
Investiţiile, finanţate prin Instrumentul SAFE, fac parte din coridorul strategic Tărăşeni (UA) – Siret (RO) – Moţca (RO) – Ungheni (RO) – Bereşti (MD), considerat un ax prioritar de conectivitate între Uniunea Europeană şi partenerii săi estici. Autostrada Unirii A8 include patru tronsoane cu o lungime totală de 89 de kilometri şi reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de conectivitate între România şi Republica Moldova, se mai arată în comunicatul guvernului de la București.