Constanţa multiculturală şi multiconfesională
Constanţa şi staţiunile turistice de pe litoralul românesc al Mării Negre reprezintă principala destinaţie estivală a României. Constanţa a fost fondată de grecii din Milet, care au ridicat cetatea Tomis, pe o peninsulă care reprezintă astăzi zona istorică a oraşului, unde se află clădiri vechi, la parterul cărora sunt deschise magazine sau restaurante cu terase. Tot în zona istorică să află muzee şi lăcaşuri de cult care pun în evidenţă Constanţa multiculturală şi multiconfesională.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ștefan Baciu, 07.07.2026, 16:00
Reper al unei vacanţe pe litoralul românesc al Mării Negre, Constanţa este o destinație care merită descoperită la pas. O plimbare pe faleză, pe conturul zonei peninsulare, situată între portul turistic Tomis şi portul maritim Constanţa, este o experienţă care nu trebuie ratată. La fel de interesantă este și o plimbare în zona peninsulară, în care vizitatorii au ocazie de a descoperi Constanța multiculturală și multiconfesională.
De la istoricul Cristian Cealera am aflat ce este „octogonul confesional!
„Noi avem ceea ce se numește octogonul confesional, în sensul că în momentul de față există în orașul vechi opt lăcașuri de cult, aparținând unor religii diferite și unor confesiuni creștine diferite. Bineînțeles, atunci când vorbim de peninsulă, spunem, vorbim despre Biserica Greacă, Metamorphosis, care este un lăcaș de cult care a fost ridicat încă din vremea stăpânirii otomane. A fost inaugurat în 1868, deci înainte ca România să intre, Dobrogea să intre sub administrație românească. Acest lucru avea să se întâmple 10 ani mai târziu. Biserica Metamorphosis s-a fost ridicată din banii comunității grecești de la Constanța, care era o comunitate și este încă o comunitate foarte puternică. Şi singurul lucru care care li s-a impus grecilor de aici, a fost acela de a nu construi o biserică mai mare decât Geamia Hunchiar, care exista deja, pentru că aceasta era legea în Imperiul Otoman, lăcașurile creștine de cult nu aveau voie să fie mai înalte decât lăcaşurile musulmane.”
Situată la câțiva pași de Muzeul de Artă Populară, geamia Hunchiar este importantă pentru istoria și multiculturalitatea Constanței, fiind cel mai vechi edificiu de cult musulman din oraș. A fost ctitorită de sultanul Abdulaziz și a fost inaugurată în anul 1869. Având o arhitectură specifică stilului maur, Geamia Hunchiar este un edificiu simplu, alcătuit dintr-un corp principal de formă pătrată, unde se află sala de rugăciuni și un minaret de 24 de metri.

„Avem în peninsulă și Biserica Armenească, ridicată la 1880 și refăcută în deceniile următoare de mai multe ori. După aceea avem în peninsulă sinagoga de rit aşckenazi, care a fost reabilitată, care poate fi vizitată de către turiști şi care este o bijuterie arhitecturală. Odată ce ajungem pe strada Nicolae Titulescu, nu departe de piața Ovidiu, avem Catedrala Romano-Catolică Sfântul Anton de Padova, avem Moschea Carol I, care a fost inaugurată în 1913 și care este singurul lăcaș musulman ridicat de un rege creștin, motiv pentru care se cheamă, se cheamă Moschea Regelui. Aș vrea să menționez după aceea Catedrala Ortodoxă Sfinții Petru și Pavel.”
Moscheea Carol I, Constanţa
Construită în stil neobizantin, între 1893 și 1895, catedrala este impunătoare datoirtă fațadei și a turnului de 35 de metri. Pâmă în 1925 a fost biserică parohială, după aceea devenind biserica episcopală a fostei episcopii a Tomisului. A avut de suferit în vara anului 1941 din cauza unui bombardament sovietic, la fel ca și geamia Hunchiar. Să continuăm plimbarea alături de istoricul Cristian Cealera:
„Avem și o biserică bulgară, Biserica Sfântul Nicolae cel nou acum, o bisericã ce a deservit comunitatea bulgarã până la începutul secolului XX, după care comunitatea a devenit din ce în ce mai redusă numeric. Evident că vorbim despre multe lăcașuri de cult de diverse confesiuni și religii atunci când vorbești de o Constanță multietnică și multiculturală, pentru că, după cum bine știți, la un moment dat în Dobrogea existau 19 grupuri etnice, 19 minorități, astăzi mai sunt doar vreo 14, dar Constanța a fost, este și cu siguranță va fi. un oraș cosmopolit, pentru că la mal de Mare Neagră, aici, în orașul lui Ovidiu, lumea a venit mereu să facă afaceri, dar s-a îndrăgostit de aceste locuri și au rămas pentru totdeauna. Cam asta este povestea Constanței, cam asta este povestea acestui loc minunat numit Dobrogea, un loc în care grupurile etnice sunt practic înfrățite și există o toleranță între noi și o prietenie care va dăinui.”
Chiar dacă veți parcurge „octogonul confesional”al Constanței, nu uitați de principala atracție din zona peninsulară, Cazinoul! Clădire emblematică, construită în stil Art Nouveau, între 1904 și 1910, la inițiativa Regelui Carol I, Cazonul a fost redeschis anul trecut după un amplu proces de restaurare, fiind o destinație exclusiv culturală.
Cazinoul din Constanţa

