Deşi litoralul românesc al Mării Negre este cunoscut pentru plajele largi şi staţiunile tradiţionale ce de întind pe aproximativ 245 de kilometri, unele zone oferă şi condiţii optime pentru practicarea surf-ului, sport pentru care se înregistrează un interes tot mai crescut.
Peste 3.500 de militari români și străini participă la ceremonia și exercițiul naval organizate la Constanța, cu prilejul Zilei Marinei. Șeful statului, premierul interimar și minstrul apărării au felicitat marinarii militari și civili cu această ocazie.
Numărul unităţilor de cazare de pe litoralul românesc al Mării Negre a crescut cu aproape 10%.
Sistemele autonome de detecţie a dronelor au fost instalate în Portul Constanţa din sud-estul României.
Constanţa şi staţiunile turistice de pe litoralul românesc al Mării Negre reprezintă principala destinaţie estivală a României. Constanţa a fost fondată de grecii din Milet, care au ridicat cetatea Tomis, pe o peninsulă care reprezintă astăzi zona istorică a oraşului, unde se află clădiri vechi, la parterul cărora sunt deschise magazine sau restaurante cu terase. Tot în zona istorică să află muzee şi lăcaşuri de cult care pun în evidenţă Constanţa multiculturală şi multiconfesională.
Fregata „Regina Maria”, cu un echipaj format din 240 de militari , s-a întors, vineri, în portul militar Constanța, după o misiune de supraveghere a traficului maritim în Mediterană.
Solicitările angajatorilor din România pentru lucrători din afara Uniunii Europene depăşesc contingentul de aproximativ 90.000 de persoane stabilit pentru 2026, în pofida înăspririi procedurilor de angajare, relevă o analiză realizată de Work From Asia, o companie de recrutare a forţei de muncă extra-comunitară.
Redeschiderea Cazinoului din Constanța, care a avut loc în luna mai a acestui an, după un amplu proces de restaurare, a marcat un moment de reviriment cultural, arhitectural și nu numai, pentru cel mai mare oraș-port românesc la Marea Neagră.
Constanţa, cel mai mare oraş – port românesc la Marea Neagră, devine o atracţie pentru turişti, în special în perioada sezonului estival, atunci când staţiunile de pe litoral reprezintă principala destinaţie de vacanţă din România. Cu o istorie milenară, Constanţa poate fi descoperită la pas, în cursul unei plimbări prin centrul vechi, care dezvăluie vizitatorilor locuri relevante pentru comunităţile etnice de aici.
Callatis este o veche cetate grecească, care ulterior a devenit oraș roman, situată pe teritoriul actual al municipiului Mangalia, la aproximativ 50 km de Constanța.
Cu o istorie de peste 2.000 de ani, Constanța este un adevărat muzeu în aer liber, unde trecutul și prezentul se întâlnesc la fiecare pas. De la vestigiile antice din Piața Ovidiu, până la faimosul Cazinou de pe faleză, orașul oferă un peisaj unic. Constanța este și un centru multicultural vibrant, plin de evenimente, gastronomie și tradiții.
Cazinoul din Constanţa a reintrat, începând din 21 mai 2025, pe lista obiectivelor turistice ce pot fi vizitate în cel mai mare oraş românesc de la Marea Neagră. Construită în stil Art Nouveau, clădirea străluceşte din nou, după un amplu proces de restaurare, care a durat 5 ani.
Apartamentele din marile oraşe din România au continuat să se scumpească.
Aşa cum vă informam săptămâna trecută, majoritatea chiriaşilor anticipează, în 2025, majorări ale sumelor solicitate de proprietari.
Portul Constanța a înregistrat a doua cea mai mare creștere din UE a volumului de marfă manipulat.