Guvernul Niculescu, în linie dreaptă
Criza politică de la București s-ar putea termina zilele acestea.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 19.10.2026, 11:30
Comisiile de specialitate ale parlamentului bicameral de la București au început, luni, audierile miniştrilor propuşi de premierul desemnat, diplomatul și fostul jurnalist Luca Niculescu. Audierile vor continua și marți, când, după-amiază, e programat și votul de învestitură. Două treimi din portofolii vor fi ocupate de membri PSD, mulți dintre aceștia miniștri și în cabinete anterioare. Celelalte ministere vor fi conduse de personaje neînregimentate politic, specialiști agreați de președintele Nicușor Dan.
Pentru a fi validat, noul guvern are nevoie de cel puţin 233 de voturi favorabile, adică jumătate plus unu din totalul senatorilor și deputaților. Pare tot mai probabil că le va obține. Vor vota pentru PSD, UDMR, deputații minorităţilor naţionale şi grupuri parlamentare marginale, formate din politicieni care-au plecat din partidele pe ale căror liste au fost aleși. Și PNL promite că va vota învestirea guvernului Niculescu, pentru a pune capăt crizei politice, care durează de aproape jumătate de an, după care va trece în opoziție. AUR și USR nu vor vota guvernul.
Analiștii economici, citați de Radio România, spun că pieţele financiare au dat semne de uşurare în perspectiva instalării unui nou cabinet cu puteri depline, după mai bine de cinci luni de incertitudini, provocate de demiterea de către Parlament, prin moțiune de cenzură, pe 5 mai, a guvernului minoritar PNL-USR-UDMR condus de liberalul Ilie Bolojan. Haosul politic a condus și la creşterea dobânzilor cu care se împrumută statul. Experţii semnalează că acestea au atins nivelul de 3% din Produsul Intern Brut, în vreme ce creşterea economică a fost de doar 0,2%.
Obligatorii pentru guvernanți rămân măsurile pentru reducerea deficitului bugetar. Urgente sunt rectificarea bugetară pentru ultimele luni ale acestui an, precum şi elaborarea bugetului de stat pentru 2027. Investitorii au nevoie de predictibilitate și vor urmări dacă autorităţile pot menţine direcţia corectă şi pot oferi garanţii că angajamentele fiscale vor fi respectate – mai subliniază specialiştii. Ei semnalează și doza de nesiguranță cu care va guverna echipa Niculescu, ce poate conta în parlament doar pe susținerea fermă a PSD, restul partidelor putând, oricând, să recurgă la moțiuni simple sau de cenzură.
Sunt, apoi, evoluțiile externe, care pot perturba și situația din România. Țările partenere și aliate din Europa de Vest sunt zguduite de tensiuni sociale, în Statele Unite urmează un scrutin parlamentar care poate produce un seism politic la Washington și în întreaga lume, situația din Orientul Mijlociu e departe de a se fi limpezit, iar în Ucraina vecină, invadată de trupele ruse, războiul continuă. În plus, se apropie iarna, cu tot cortegiul său de neplăceri. Cea care, potrivit unei butade deja consacrate, îi ia întotdeauna prin surprindere pe guvernanții de la București.