Acum 50 de ani, Ceauşescu
În martie 1965, murea Gheorghe Gheroghiu-Dej, liderul comuniltilor români în perioada preluării puterii, la sfârşitul celui de al doilea război mondial, cu sprijinul sovieticilor.
Marius Tiţa, 18.04.2015, 04:37
În martie 1965, murea Gheorghe Gheroghiu-Dej, liderul comuniltilor români în perioada preluării puterii, la sfârşitul celui de al doilea război mondial, cu sprijinul sovieticilor. Avea 64 de ani şi se crede că boala accelerată care i-a adus sfârşitul a fost şi ea provocată de sovietici, supăraţi de orientarea independentă a lui Gheorghiu-Dej. Succesiunea nu fusese perfect reglată astfel că alegerea unui tânăr de 47 de ani, câţi avea atunci Ceauşescu, a fost o surpriză pentru unii dintre vechii lideri comunişti de la Bucureşti. Despre ceilalţi se spune că l-au ales în mod special pe Nicolae Ceauşescu, fiecare sperând să îl manipuleze cu uşurinţă. Împlinirea a 50 de ani de la alegerea lui Nicolae Ceauşescu în fruntea Partidului comunist şi a României a trecut total neobservată, multe alte probleme, interne, europene sau chiar internaţionale având prioritate în interesul românilor. La scurt timp după ce a fost ales, în martie 1965, în fruntea Partidului Comunist Român, unic şi deţinător al puterii absolute în România, Nicolae Ceauşescu s-a arătat tot mai hotărât să instaureze un regim personal tot mai dictatorial. Deşi tânăr, Ceauşescu făcuse politică în timpul regimului capitalist şi nu era legat de Moscova.
În anii 60 s-a arătat pus pe deschidere pro-occidentală şi a câştigat enorm când, la numai 3 ani de la instalare, în 1968, s-a opus invadării Cehoslovaciei de către armatele statelor comuniste partenere, din Tratatul de la Varşovia. Ceauşescu a organizat o mare adunare la Bucureşti, unde s-au spus lucruri dure la adresa sovieticilor, în lumina acţiunii armate împotriva unui stat partener cum era Cehoslovacia. Se poate considera că se temea să nu păţească acelaşi lucru şi căuta sprijinul internaţional. Poziţia lui de atunci a avut un uriaş succes, punându-i la picioare opinia publică românească, dispusă să vadă în tânărul lider, un reformator pe care şi-l dorea dar nu-l zărise decât în Ungaria şi Cehoslovacia. Iar pe plan extern, se pare că ţările occidentale erau dispuse ca, în caz de invazie sovietică, să nu mai admită să se întâmple ce se petrecuse în trecut, la Berlin, Budapesta sau Praga, să nu mai lase primăverile” estice să fie înăbuşite. Urmează o deschidere fără precedent, Ceauşescu este prietenul liderilor occidentali dar şi al despoţilor orientali, face împrumuturi de la marile organisme internaţionale capitaliste şi nu de la sovietici, caută petrol în alte părţi, de unde alimentează de asemenea, vesticii, face dizidenţă în cadrul taberei comuniste şi îşi consolidează imaginea. Minunea a durat cam 7 ani, până a descoperit savoarea cultului fără limite al personalităţii maxime în viaţă, promovat la Beijing şi la Phenian şi a vrut şi el. Situaţia din România se degradează accelerat, din toate punctele de vedere. Adâncirea în paranoia comunistă se îmbină cu criza mondială astfel că România se închide tot mai mult, cheltuielile de orice fel, inclusiv cele necesare populaţiei, se reduc drastic, valuta se duce prioritar la efortul de plată a împrumuturilor anterioare. Cultul personalităţii se transformă într-o dictatură bicefală, soţia lui Nicolae Ceauşescu devenind numărul 2 peste tot.
Anii 80 înseamnă pentru români o situaţie disperată, cu nivelul de viaţă prăbuşit la toate capitolele, cu un cult înnebunitor al personalităţii soţilor Ceauşescu, cu o poziţie internaţională dezastruoasă. Pe scurt, românii nu au ce mânca, tremură de frig în propriile case, sănătatea este lipsită de medicamente străine, plecarea din ţară, defintiv sau doar cu scop turistic, este imposibilă, şi în tot acest timp sunt obligaţi să asculte sau de-a dreptul să cânte condiţiile minunate de viaţă pe care Elena şi Nicolae Ceauşescu le-au oferit cu generozitate poporului român. În decembrie 1989, omenirea asista la prăbuşirea, ca într-un domino, a regimurilor comuniste din Europa. Ceauşescu era ultimul care, la 22 decembrie 1989, cădea sub presiunea demonstranţilor, dintre care mulţi au plătit cu viaţa. Şi cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu avea să fie executat sumar, în decembrie 1989, la 3 zile de la înlăturarea şi arestarea lor. România şi-a revenit greu din dictatura lui Ceauşescu iar după 25 de ani, pentru mulţi, din fericire, Epoca lor de aur nu mai înseamnă nimic.
