Ziua Culturii Naționale, în România
La 16 noiembrie 2010, parlamentarii români adoptau un proiect de lege prin care 15 ianuarie, ziua nașterii poetului Mihai Eminescu, devenea Ziua Culturii Naționale.
Marius Tiţa, 15.01.2023, 10:18
La 16 noiembrie 2010, parlamentarii români adoptau un proiect de lege prin care 15 ianuarie, ziua nașterii poetului Mihai Eminescu, devenea Ziua Culturii Naționale. Prima aniversare a zilei de 15 ianuarie sub aceste auspicii a fost în 2011, la o lună după publicarea legii în Monitorul Oficial al României. Inițiatorii acestei legi, printre care îl găsim și pe senatorul liberal de atunci, actorul Mircea Diaconu, vedeau Ziua Culturii Naţionale ca pe ”o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional. Inevitabil, se pune problema dacă pe 15 ianuarie îl sărbătorim pe Eminescu sau întreaga cultură națională.
Răspunsul din ce în ce mai bine înțeles, face loc celor două semnificații, cea oficială, adusă de textul legislativ, și cea istorică, nașterea celui considerat poetul național al românilor. Mihai Eminescu s-a născut în 1850 și a murit tânăr, la numai 39 de ani, arzând în flacăra geniului său. Este considerat un poet romantic iar poeziile și poemele sale uimesc și astăzi prin frumusețea limbii, armonia ritmului, și amploarea viziunii filosofice. Eminescu a reușit să pună pe hârtie nu numai o operă poetică bogată și intensă dar și multe scrieri în proză, articole de ziar și comentarii în diferite domenii, inclusiv cel economic și cel social. Lotul de manuscrise Mihai Eminescu numără 14 mii de file și se află la Academia Română, acolo unde și poetul a fost primit, post-mortem.
Miza sărbătoririi Zilei Culturii Naționale nu se limitează la evocarea marelui poet ci, dimpotrivă, pornind de la acest moment, să fie organizate cât mai multe evenimente culturale, dedicate sau nu poetului. Eminescu este amintit și la 15 iunie, ziua când, în 1889, el a murit. Este sărbătorit și pentru marile sale creații dar, de fapt, nu este nevoie de o ocazie sau pretext pentru a se vorbi de Eminescu, de poezia sa, de scrierile sale sau de viața sa, pur și simplu. Se crede că știm totul despre poet, că nu mai este cu putință ca vreun episod necunoscut să apară, la un moment dat, în atenția publicului. Dar tocmai pentru că avem impresia că Eminescu nu ne mai rezervă surprize, le găsim, totuși, acolo unde se află poetul, în scrierile sale.
Practic, nu există o limită de receptare a creației sale, chiar dacă îi învățăm poeziile din primele clase. Indiscutabil, lectura poeziilor sale, la vârste diferite, în stări diferite, în diferite momente ale istoriei societății, ne pune în fața unor emoții noi, a unor descoperiri, pur și simplu.
Emblematic pentru opera lui Eminescu este, desigur, poemul ”Luceafărul”, cel de 98 de strofe, declarat recent, de World Records Academy, drept ”cel mai lung poem de dragoste”. Poetul a început să îl scrie la 23 de ani, dar publicat în premieră va fi peste 10 ani. În 1883, în Almanahul societății studențești ”România Jună” din Viena apărea uimitorul poem filosofic de dragoste. El este publicat și în volumul princeps Poesii”, scos în 1884, sub îngrijirea criticului literar Titu Maiorescu.
Așa cum ”Luceafărul” a apărut, mai întâi, la Viena și este cunoscut și recunoscut în străinătate, tot așa sărbătorirea Zilei Culturii Naționale nu se restrânge la creația de limbă română și nici la România. Din ce în ce mai multe evenimente culturale se organizează, la 15 ianuarie, în România și peste tot în lume, cu subiecte din lumea eminesciană și a literaturii, în general, din muzică, arte plastice, cinematografie. Detaliind, fără pretenția de a cuprinde toate formulele posibile sau practicate deja, vorbim de concerte și filme, lansări de carte, lecturi publice, manifestări omagiale și de evocare, vernisaje, spectacole vizuale moderne.
Și dacă nu vom reuși să vedem sau să auzim nimic din toate acestea, vom deschide o carte de scrieri literare, în română sau altă limbă, traducere sau nu, și vom descoperi încântătoare minuni de cultură, chiar în texte cunoscute și îndrăgite deja. ”A fost odată ca-n povești / A fost ca niciodată”.
