Timişoara – 24 de ani de la Revoluţie

De 24 de ani, chiar înaintea Crăciunului şi Anului Nou, românii îşi celebrează libertatea. În decembrie 1989, după 45 de ani de exercitare discreţionară a puterii, regimul comunist de la Bucureşti se prăbuşea într-o mare de sânge.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Bogdan Matei, 16.12.2013, 12:27

Totul a început pe 16 decembrie, la Timişoara. Dintotdeauna mai sensibil la evoluţiile din restul Europei, marele oraş cosmopolit din vestul ţării vibra deja la transformările din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia sau Germania de Est, unde, sub presiunea străzii şi îmbrânciţi de liderul reformator sovietic Mihail Gorbaciov, dictatorii locali consimţiseră să abandoneze puterea fără vărsare de sânge.

Într-un contrast strident, la Bucureşti, deşi tot mai izolat pe plan extern şi detestat de propriul popor, Nicolae Ceauşescu tocmai fusese reconfirmat, în unanimitate, în fruntea partidului unic, la congresul din noiembrie. Frazele ditirambice ale propagandei ce alimenta cultul personalităţii lui Ceauşescu erau dramatic contrazise de cenuşiul vieţii de zi cu zi a românilor, dominată de frică, foame şi frig. Declanşatorul a ceea ce avea să devină Revoluţia Română a fost decizia autorităţilor de la Timişoara de a-l expulza din oraş pe incomodul pastor reformat, de etnie maghiară, László Tőkés, azi europarlamentar.

Enoriaşilor adunaţi să-şi apere preotul li s-au alăturat sute de timişoreni, de diferite etnii şi confesiuni, care, scandând contra dictaturii şi cerând libertate, au pornit spre Comitetul Judeţean de partid şi au avut primele confruntări cu forţele de ordine. Participanţii la revoltă îşi amintesc: Am simţit că este momentul ca noi să facem ceva pentru poporul român şi să învârtim roata democraţiei. În primul rând am făcut un pas spre libertate, adică un început de democraţie.”

După multă vreme contestat în mod deschis, regimul a reacţionat fără milă. Trupele au deschis focul asupra manifestanţilor neînarmaţi. Dar, ea însăşi umilită, ani în şir, de propriul comandant suprem, în scurt timp armata a refuzat să mai asculte ordinele şi s-a retras în cazărmi. Controlat de acum de revoluţionari, Timişoara a devenit, pe 20 decembrie, primul oraş românesc liber de comunism.

Revolta s-a extins rapid în alte oraşe mari şi a culminat la Bucureşti, unde oamenii convocaţi la un miting gigantic, programat, neinspirat, să-i condamne pe timişoreni, au sfârşit prin a asedia sediul puterii şi a-l obliga pe Ceauşescu să fugă, pe 22, cu elicopterul. Capturat, judecat sumar şi executat în grabă, acesta lăsa în urma lui la putere un amestec eterogen de revoluţionari autentici şi comunişti de mâna a doua.

Mult timp, timişorenii care-au declanşat Revoluţia au resimţit ca pe o trădare a acesteia perpetuarea la putere a unor figuri ale fostului regim, în frunte cu primul preşedinte post-decembrist, fostul ministru ceauşist Ion Iliescu. Tot ei au fost cei care, în martie 1990, în premieră şi, până la urmă în van, au cerut, după model ceh sau est-german, lustrarea din viaţa politică a foştilor activişti de partid şi agenţi ai Securităţii.