Corneliu Coposu, personalitate emblematică

Atât în România, cât şi în diaspora, a fost comemorat, cu discreţie, dar şi cu o veneraţie autentică, fostul lider al PNŢCD, Corneliu Coposu, de la cărui moarte s-au împlinit, pe 11 noiembrie, 20 de ani.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Bogdan Matei, 11.11.2015, 13:10

Când
clasa politică de la Bucureşti e complet discreditată, când zecile de mii de
protestatari ieşiţi, luna aceasta, în stradă scandează furioşi Toate partidele
– aceeaşi mizerie!, e aproape neverosimil ca românii să-şi mai găsească repere
morale printre oamenii politici. Deşi rarisime, astfel de personalităţi
emblematice există.

Născut în 1914, într-o familie de militanţi pentru
drepturile românilor din Transilvania, aflată, pe atunci, sub ocupaţie
austro-ungară, Corneliu Coposu avea să crească şi să se formeze în România
întregită, regală şi democratică de după Primul Război Mondial. Absolvent de
Drept, ziarist şi sportiv de performaţă, a devenit omul de încredere al
liderului naţional-ţărănist şi fostului premier Iuliu Maniu, un democrat
autentic şi un adversar ireductibil, deopotrivă, al nazismului german şi
bolşevismului sovietic. Fidelitatea faţă de Maniu şi faţă de principiile
democratice l-au transformat pe Corneliu Coposu într-una dintre ţintele
predilecte ale Securităţii, poliţia politică a dictaturii comuniste instalată
în România, după al doilea război mondial, de ocupanţii sovietici. Arestat în
1947, el a fost deţinut politic timp de 17 ani, dintre care o parte i-a
trăit în recluziune completă. În 1964, comuniştii au golit închisorile, convinşi
că şi-au consolidat regimul şi încercând să-şi cosmetizeze imaginea, atât în
ochii românilor, cât şi ai Occidentului. Coposu a rămas, însă, sub
supravegherea permanentă a Securităţii. După Revoluţia anticomunistă din
decembrie 1989, alături de veterani ai ţărănismului interbelic, dar şi de
foarte tineri anticomunişti, el a reînfiinţat partidul lui Iuliu Maniu,
afiliat ulterior Internaţionalei Creştin-Democrate şi popularilor europeni.

În
atmosfera imediat post-comunistă, când, perceput drept lider al Revoluţiei,
liderul de stânga Ion Iliescu fusese, practic, plebiscitat la primele alegeri
prezidenţiale, PNŢCD a fost lovit de
forţe antiromâneşti prin mineriade, prin regimul bazat pe corupţie, pe
banditism, pe acapararea puterii prin orice mijloace – îşi amintea la
comemorarea lui Coposu unul dintre apropiaţii acestuia.

Liderul
creştin-democrat a rămas imperturbabil în crezul său: regalist, anticomunist,
pro-occidental, promotor al reunificării Republicii Moldova cu Patria. El spunea – rememora, recent, un admirator -
că patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de
a-ţi da oricând viaţa pentru ea. Inflexibil în convingeri, dar nepierzându-şi
nicio clipă umorul, sensibil poet creştin, dar şi suporter al echipei naţionale
de fotbal, greco-catolic înconjurat de prieteni de confesiune creştin-ortodoxă, Coposu a condus PNŢCD şi a fost liderul Opoziţiei coalizate în
Convenţia Democrată până când, în urma unui cancer pulmonar, s-a stins din
viaţă, pe 11 noiembrie 1995. Uriaşa emoţie colectivă provocată de moartea lui
avea să poarte Convenţia, un an mai târziu, spre victoria de la alegerile
generale. Corneliu Coposu n-a mai apucat acel triumf electoral, dar el
devenise, deja, după o formulă din presa vremii, preşedintele moral al
României.