Reglementări privind obţinerea doctoratului
În România, proiectul care include modificările legislaţiei privind doctoratele a intrat în dezbatere publică. Cum îşi apară ministrul educaţiei propunerile?
Florentin Căpitănescu, 15.02.2016, 12:22
Dezbaterea cu rădăcini mai vechi ce are ca miez reuşitele din mediul academic românesc a fost reaprinsă, zilele acestea, de prospătul ministru al educaţiei, Adrian Curaj. Dornic să spargă cutumele perpetuate în mandatele predecesorilor săi, ministrul Curaj propune, fără bâlbe şi reţineri, schimbarea legislaţiei privind doctoratele. Modificările, adunate într-un proiect intrat, deja, în dezbatere publică, ţintesc, susţine el, consolidarea autonomiei universitare şi, implicit, transparentizarea procesului doctoral.
Adrian Curaj: “Am avut în vedere şi sunt afectate cinci articole din cele peste 300 de articole ale Legii educaţiei şi pe intervenţiile făcute nu am avut în vedere decât acele articole legate de doctorat şi de etică. Prin ceea ce am reuşit să facem, am făcut ca o problemă de sistem să aibă o arbordare de sIstem”.
El a reiterat că acordarea şi retragerea titlurilor de doctorat se vor afla, de acum înainte, în atribuţia instituţiilor organizatoare, respectiv universităţi şi Academia Română, în timp ce Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) va fi instanţă de apel. În plus, toate ordinele de acordare a titlurilor de doctor vor fi publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei. Tot acest buchet de propuneri ar urma să intre în practica universitară la jumătate lunii martie.
Împrospătarea legislaţiei în domeniul doctoratelor este vitală, fiindcă, în forma actuală, aceasta este incoerentă şi haotică, şi-a motivat ministrul Curaj demersul. El nu s-a sfiit să critice în termeni duri ingerinţa politicului în traiectoria urmată în postcomunism de învăţământul românesc, căruia nu i-a fost creat un cadru robust şi nu i-a fost oferită atât de necesara autonomie. Iar reproşurile sale nu s-au oprit aici. Ministrul a adus în discuţie şi ceea ce a numit dublul standard de care au beneficat doctorii sau doctoranzii oameni politici, în cazul cărora criteriile de acordare a titlurilor universitare nu ar fi fost aplicate cu acurateţe.
Fără doar şi poate, cel mai cunoscut caz e al fostului premier, social-democratul Victor Ponta. În 2012, suspicinile de plagiat privind teza sa de doctorat au fost confirmate de CNATDCU, potrivit căruia zeci de pagini au fost copiate într-o manieră grosolană. Scandalul a fost amplificat de faptul că îndrumătorul ştiinţific al lucrării a fost chiar tutorele politic al lui Ponta, Adrian Nastase, şi el fost premier, condamnat pentru fapte de corupţie. Pentru Ponta însă, plagiatul dovedit al lucrării sale nu a fost un argument suficient de solid încât să-şi dea demisia. Adică aşa cum se întâmplă, firesc, în cazul unui politician la nivel înalt dintr-o ţară civilizată.
