Reacţii după prezidenţialele din Franţa
Centristul Emmanuel Macron şi lidera extremei dreapta, Marine Le Pen, s-au calificat în finala de pe 7 mai a prezidenţialelor franceze. Favorit indiscutabil este Macron.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ştefan Stoica, 24.04.2017, 11:14
Emmanuel Macron, candidatul mişcării de centru En Marche!, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, cu aproape 24% din voturi. În turul al doilea, prevăzut pe 7 mai, centristul Macron se va confrunta cu lidera Frontului Naţional, Marine Le Pen, care a întrunit aproape 22% din sufragii.
Pentru Uniunea Europeană, care aşteaptă cu sufletul la gură verdictul crucial al prezidenţialelor franceze, vestea rea este calificarea în finală a reprezentantei extremei dreapta, antieuropeană, politiciană autoproclamată „candidata poporului”. Vestea bună ar fi aceea că dreapta şi stânga tradiţionale îi vor fi alături lui Macron în turul decisiv. Atât candidatul dreptei, fostul premier în administraţia Sarkozy, Francois Fillon, cât si cel al stângii, Benoit Hamon, şi-au anunţat sprijinul pentru Emmanuel Macron.
De asemenea, cel mai mare sindicat din Franţa a pledat în favoarea unui vot pro- Macron în data de 7 mai.„Vreau să fiu preşedintele patrioţilor împotriva ameninţării reprezentate de naţionalişti”, a declarat tânărul politician francez în seara primului tur de scrutin. „Într-un singur an, am schimbat faţa politicii franceze”, a mai spus Macron, care a promis că va fi vocea speranţei pentru Franta şi Europa.
Marile publicaţii europene merg pe mâna liderului organizaţiei civice În Mişcare! (liberal-socială), fondată în urmă cu doar un an, creditat cu şanse mari să devină cel mai tânăr preşedinte al Franţei. În vârstă de 39 de ani, Emmanuel Macron a explodat practic în politica din Hexagon. A fost timp de doi ani, între 2014 şi 2016, ministru al Economiei în administraţia Hollande, fără, însă, a se înregimenta în partid, şi nu a mai candidat, până acum, la vreo funcţie publică.
Din poziţia de ministru al Economiei, a provocat nemulţumiri în rândul socialiştilor, prin măsuri considerate a fi mai degrabă de dreapta, pro-piaţă. A demisionat anul trecut pentru a intra în cursa prezidentială, ca reprezentant al propriei mişcări politice de centru, o entitate situată la limita între partid politic şi mişcare cetăţenească. Macron nu este un politician anti-sistem, dar se anunţă un câştigător ce provine din afara lui.
Dacă la aceasta se adaugă eşecurile usturătoare ale dreptei şi stângii tradiţionale, se poate vorbi despre o schimbare de paradigmă în politica franceză. Aceste alegeri marchează, de altfel, două premiere, ambele dureroase pentru sistemul politic consacrat: după 6 decenii, preşedintele în funcţie, socialistul Francois Hollande, nu candidează pentru un nou mandat, iar reprezentanţii dreptei conservatoare şi stângii socialiste nu se califică în turul al doilea. Franţa va rămâne, cel mai probabil, şi după 7 mai, un pilon al edificiului european, dar ceva fundamental în politica ei internă se va schimba.
