Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

9 Mai – triplă sărbătoare în România

9 mai a fost pentru români o zi cu semnificaţie deosebită - Ziua proclamării independenţei de stat (1877), Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei.

Adaugă ca sursă preferată în Google
9 Mai – triplă sărbătoare în România
9 Mai – triplă sărbătoare în România

, 10.05.2017, 13:00

România a marcat pe 9 mai trei sărbători istorice importante: Ziua
Independenţei de Stat, proclamată în anul 1877, Ziua Victoriei Coaliţiei
Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei.

La Bucureşti, manifestările au avut
loc la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial şi la monumentul
dedicat Războiului de Independenţă. Au fost oficiate slujbe religioase de
pomenire a eroilor români şi depuse coroane de flori la cele două monumente din
partea instituţiilor publice şi a asociaţiilor veteranilor de război. La aceste
evenimente au participat reprezentanţi ai Ministerului Apărării, Ministerului
de Interne, cadre militare, precum şi veterani de război. Ceremonii similare au
avut loc şi în alte oraşe importante din România.

Ziua Europei şi cei 10 ani de când România a
aderat la forul comunitar, au fost marcaţi la Bucureşti, prin mai multe
evenimente pregătite de Primăria Capitalei, reunite sub sloganul Iubeşte
Europa!. Cu acest prilej, a avut loc şi o dezbatere despre viitorul
Uniunii Europene, la care a participat comisarul pentru politică regională,
Corina Creţu, care a declarat că România trebuie să-şi asume un rol mai
important în regiune şi în UE.

De Ziua Europei, preşedintele Klaus Iohannis a
pledat, în discursul său din Parlament, pentru consolidarea rolului ţării la
nivel continental. La zece ani de la aderare, românii au rămas profund ataşaţi
valorilor care definesc Uniunea Europeană şi sunt determinaţi să ducă mai
departe procesul de integrare, a afirmat preşedintele. Klaus Iohannis: Obiectivul
României este acela de a fi alături de acele state membre care acţionează în
direcţia consolidării Uniunii Europene. Cu cât vom fi mai aproape de acest
nucleu de state, cu atât vom putea conta mai mult în procesul decizional
european, cu atât vom avea mai multe şanse de dezvoltare. În acest context,
este în interesul nostru ca procesul de adâncire a integrării europene să
continue. Aderarea României la zona euro cât mai curând posibil, atunci când
toate condiţiile vor fi îndeplinite, este un pas esenţial pentru consolidarea
rolului României la nivel european.

Preşedintele României a mai
susţinut că şi aderarea la spaţiul Schengen ar putea aduce plusvaloare, atât
românilor, cât şi întregului spaţiu de liberă circulaţie din Uniune. Dezvoltarea
în cadrul unei Uniuni Europene solidare şi puternice este singura opţiune
posibilă pentru România – a mai declarat Klaus Iohannis în Parlamentul de la
Bucureşti.

Preşedintele României, Nicusor Dan (foto presidency.ro)
În actualitate vineri, 02 octombrie 2026

Apel pentru diaspora

Până în 2080, România ar putea avea cu 3,4 milioane de locuitori mai puțini decât în prezent, iar un sfert din populaţie ar avea peste 65 de ani. Nata…

Apel pentru diaspora
Foto: pixabay.com
În actualitate vineri, 02 octombrie 2026

Raport al Departamentului de Stat privind România

România are o piață deschisă, cu oameni calificați și o poziție geostrategică, dar cu legi care se schimbă prea des, cu o justiție imprevizibilă și cu…

Raport al Departamentului de Stat privind România
Guvernul Mureșan a picat la vot
În actualitate joi, 01 octombrie 2026

Cabinetul Mureşan, respins de Parlament

Așa cum se anticipa, guvernul propus de premierul desemnat, liberalul Siegfried Mureşan, nu a fost învestit, miercuri, de plenul comun al Parlamentulu…

Cabinetul Mureşan, respins de Parlament
Dragos Pîslaru / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 01 octombrie 2026

PNRR – ultima cerere de plată

România a depus oficial, miercuri, ultima cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență către Comisia Europeană, a anunțat ministrul …

PNRR – ultima cerere de plată
În actualitate miercuri, 30 septembrie 2026

Călin Georgescu, arestat preventiv

Fostul candidat, cotat drept prorus, la preşedinţia României, Călin Georgescu, a fost arestat, marți, preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de în…

Călin Georgescu, arestat preventiv
În actualitate miercuri, 30 septembrie 2026

Raport OCDE despre România

România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenţilor de studii superioare din rândul ţărilor OCDE, în timp ce investiţiile publice în edu…

Raport OCDE despre România
În actualitate marți, 29 septembrie 2026

România participă la programele de apărare ale UE

Consiliul Uniunii Europene a aprobat primele cinci proiecte europene de interes comun în domeniul apărării. Acestea sunt acum eligibile pentru finanţa…

România participă la programele de apărare ale UE
În actualitate marți, 29 septembrie 2026

Elevi vs. uniformă şcolară obligatorie

Mulți elevi din învățământul preuniversitar din România s-au prezentat la cursuri îmbrăcați în negru, în semn de protest față de proiectul legislativ …

Elevi vs. uniformă şcolară obligatorie

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company