Din nou despre dosarul Microsoft
Şapte foşti miniştri români anchetaţi într-un mare dosar de corupţie au scăpat, dintr-un motiv surprinzător, de acuzaţiile aduse.
Florentin Căpitănescu, 02.02.2018, 11:40
Dosarul Microsoft, pe care presa de la Bucureşti îl numea, într-o perioadă, pe bună dreptate, unul dintre cele mai spectaculoase din istoria judiciară a României post-comuniste, a luat, cel puţin din perspectiva opiniei publice, o turnură neaşteptată. Şase foşti miniştri cercetaţi pentru abuz în serviciu în marele dosar de corupţie au scapat definitiv de acuzaţii, fiindcă infracţiunile, care ar fi avut loc în perioada 2003 – 2004, s-au prescris. Cei şase sunt Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu foşti miniştri ai Educaţiei, Mihai Tanăsescu, fost ministru al Finanţelor, Şerban Mihăilescu, ex-ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Dan Nica şi Adriana Ţicău, care au ocupat portofoliul Comunicaţiilor. Pentru un al şaptelea, Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, s-a dispus soluţia clasării, deoarece nota semnată de acesta nu era de natură să producă efecte juridice.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ei au fost cercetaţi pentru că ar fi iniţiat şi susţinut, după caz, proiecte de hotărâri de guvern prin care a fost aprobată încheierea unui contract cu o firmă privată. Firmă care – susţine DNA – a fost considerată, fără acoperire reală, unic distribuitor pentru licenţele Microsoft, motiv pentru care nu a mai fost organizată o licitaţie publică. În acelaşi dosar, oamenii de afaceri Dinu Pescariu, fost tenismen, şi Claudiu Florică au fost trimişi în judecată, pentru spălare de bani. Cei doi sunt acuzaţi că, prin firmele lor, au fost spălaţi 22 de milioane de dolari, bani care, ulterior, ar fi intrat în buzunarele lor şi ale unor înalţi demnitari ai statului.
În mare, procurorii au anchetat dedesubturile contractelor prin care, în mai multe guvernări de coloraturi diferite, sistemul de educaţie a fost beneficiarul unor licenţe IT. Ca număr, cu mult peste nevoile reale şi, ca preţ, dincolo de orice logică economică. Deznodământul, pe de-o parte, intrigă, fiindcă prejudiciul adus Statului este unul uriaş – 70 de milioane de dolari. Pe de alta, pune sub semnul întrebării competenţa procurorilor Direcţiei, altminteri o instituţie apreciată în ţară, graţie victoriilor răsunătoare obţinute în sălile de judecată, şi laudata constant în rapoartele pe Justiţie ale Comisiei Europene.
În ciuda epilogului surprinzător, dosarul Microsoft poate fi considerat în continuare un exemplu elocvent pentru aşa-numitele contracte cu dedicaţie – o practică deloc neobişnuită în politica de achiziţii a instituţiilor publice româneşti. Dintr-o altă perspectivă, dosarul descrie un sistem vicios, profund toxic, în care politicienii şi afaceriştii îşi dau mâna pentru atingerea propriilor interese pecuniare, iar partidele îşi plantează oameni nepotriviţi în etajele superioare ale administraţiei.
