Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Primul asalt al iernii

În România, fost cel mai călduros ianuarie din ultimii ani, a fost primul cod roşu din 2020 şi urmează un ger năprasnic în acest weekend.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Primul asalt al iernii
Primul asalt al iernii

, 06.02.2020, 11:38

După temperaturi
de primăvară, cu peste 20 de grade Celsius în sudul ţării şi un ianuarie cu
temperaturi mult peste cele normale perioadei, cu maxime istorice în unele
zile, iarna a venit în forţă. România
a fost afectată în noaptea de miercuri spre joi de viscol și ninsori. Meteorologii
au emis coduri de vreme severă pentru toată ţara. Nouă judeţe s-au aflat chiar sub
cod roşu, cel mai grav, primul din acest an. Şi hidrologii au emis sau au
prelungit avertizările de viituri pe mai multe râuri.


Joi dimineață erau închise
numeroase drumuri, precum și autostrada care face legatura între capitală şi litoralul
Mării Negre, unde rafalele au smuls panourile de pe parapeţii laterali şi le-au
aruncat pe şosea. Din cauza viscolului au fost suspendate manevrele în toate
porturile maritime. De asemenea, cursurile au fost suspendate în școlile din mai
multe județe din sud-estul şi estul României, unde vântul puternic a viscolit zăpada
cu peste 100 de kilometri pe oră şi a făcut drumurile impracticabile.


Şi vestul
ţării a fost afectat de episodul de iarnă venit peste noapte. În judeţul Arad,
vântul a suflat atât de tare încât a dărâmat un TIR care mergea spre Budapesta.
La fel s-a întâmplat şi în judeţul Timiş, unde mai mulţi copaci groşi s-au
prăbuşit peste un autocamion. Pagube au fost şi în Timişoara, unde câteva acoperişuri
au fost smulse din cauza vântului puternic.


Viscolul a creat probleme și în Capitală,
unde zeci de copaci au căzut pe mașini și pe carosabil, iar pompierii au avut peste
o sută de intervenții. De asemenea, a fost blocată circulația tramvaielor din
cauza zăpezii acumulate care a depăşit chiar şi 30 de centimetri. Pe calea
ferată, zeci de trenuri care circulă în sudul şi sud-estul ţării au fost anulate
joi dimineaţa din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.


Traficul aerian
s-a desfăşurat în condiţii de iarnă pe aeroporturile din zonele aflate sub
avertizare. Mai multe curse aeriene au avut întârzieri. Pe de altă parte, în
toată țara au rămas fără curent electric sute de localități. Departamentul
pentru Situaţii de Urgenţă a acţionat pentru degajarea zăpezii de pe carosabil
şi deblocarea persoanelor ce au fost afectate, pentru împrăştierea de materiale
antiderapante, precum şi pentru repunerea sub tensiune a liniilor electrice.


Meteorologii
au anunţat că cea mai scăzută temperatură din acest an, minus 32 de grade
Celsius, a fost înregistrată în cursul nopţii de miercuri spre joi în Maramureş. Să mai spunem că Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă ger
după această ninsoare şi în continuare intensificări ale vântului şi ninsori
viscolite în zona de munte.

Banca Națională a României (Foto: RRI)
În actualitate vineri, 09 octombrie 2026

Banca Națională a României menține dobânda de referință

Banca Națională a României a decis, joi, să păstreze dobânda de politică monetară la 6,5%, în contextul eforturilor de a stabiliza prețurile. De aseme…

Banca Națională a României menține dobânda de referință
Luca Niculescu negociază formarea noului Guvern
În actualitate vineri, 09 octombrie 2026

Discuții privind viitorul guvern

După primele discuții cu reprezentanți ai partidelor parlamentare de la București, al patrulea premier desemnat, Luca Niculescu, este încrezător că va…

Discuții privind viitorul guvern
Siegfried Mureşan (Photographer: Alain ROLLAND Copyright: © European Union 2025 - Source: EP)
În actualitate joi, 08 octombrie 2026

Parlamentul European cere un buget multianual mai mare

Eurodeputaţii de varii culori politice cer ca viitorul buget multianual al Uniunii, pentru perioada 2028-2034, să fie mai mare cu 10% decât a propus E…

Parlamentul European cere un buget multianual mai mare
Transfăgărăşan / Foto: Mariana Chiriță, RRI
În actualitate joi, 08 octombrie 2026

România, recomandată de revista Național Geographic

Revista "National Geographic" a inclus România în topul celor mai frumoase destinaţii de vacanţă pentru octombrie 2026, după New York, Madagascar, Arg…

România, recomandată de revista Național Geographic
În actualitate miercuri, 07 octombrie 2026

Ce vor partidele de la noul premier desemnat

Premierul român desemnat, Luca Niculescu, jurnalist de formaţie şi diplomat, fără experienţă politică, are în faţă o misiune dificilă, aceea de a adun…

Ce vor partidele de la noul premier desemnat
În actualitate miercuri, 07 octombrie 2026

Curentul electric va fi tot mai scump

România trebuie să se pregătească de o iarnă şi de o primăvără cu preţuri foarte mari la electricitate, a atras atenţia secretarul de stat în Minister…

Curentul electric va fi tot mai scump
În actualitate marți, 06 octombrie 2026

Al patrulea premier desemnat

La cinci luni după ce Guvernul stabil al României s-a prăbușit, în urma unei moțiuni de cenzură votată în Parlament, șeful statului, Nicușor Dan, încă…

Al patrulea premier desemnat
În actualitate marți, 06 octombrie 2026

Percepţia europenilor asupra economiei

Scăderea nivelului de trai și sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea…

Percepţia europenilor asupra economiei

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company