Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Pensiile speciale, în atenţia deputaţilor

Partidele la putere au modificat proiectul legii pensiilor de serviciu şi l-au trimis spre dezbatere la Camera Deputaţilor.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Pensiile speciale, în atenţia deputaţilor
Pensiile speciale, în atenţia deputaţilor

, 30.05.2023, 11:30

Deputaţii români au pe masa de lucru proiectul de lege
care reformează sistemul pensiilor de care beneficiază, în principal,
magistraţii şi angajaţii structurilor de forţă şi care nu sunt calculate pe
baza contribuţiei din perioada activă. Reforma în domeniu este obiectiv asumat în
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Câtă vreme nu a avut şi o miză
financiară, bani europeni, politicienii nu au avut curajul să abordeze frontal
un subiect delicat ca acesta. Cu excepţia USR, de opoziţie, care a pledat tot
timpul pentru eliminarea pensiilor speciale.

Proiectul de modificare a pensiilor
speciale a fost amendat de partidele coaliţiei PSD – PNL – UDMR înainte de a
ajunge la deputaţi. Modificările, susţin autorii, au drept scop eliminarea unor
abuzuri şi inechităţi, iar principiul contributivităţii va prima în întreg
sistemul de pensii publice.

Potrivit amendamentelor, se corelează vârsta
standard de pensionare cu sistemul public de pensii, pentru a elimina excepţiile,
astfel că pentru diplomaţi şi personalul auxiliar din instanţele judecătoreşti,
vârsta standard de pensionare va creşte la 65 de ani. Acelaşi principiu se va
aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035. De asemenea, se va
majora eşalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25
de ani pentru mai multe categorii de salariaţi – diplomaţi, funcţionari
parlamentari, angajaţii Curţii de Conturi.

Un alt amendament propune reducerea
beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat,
respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi
procurorilor, angajaţilor încadraţi pe funcţii de execuţie specifice în cadrul
misiunilor diplomatice. Este modificată şi baza de calcul a pensiilor speciale
pentru alinierea la sistemul public. Dacă în prezent erau avute în vedere
veniturile din ultimele 12 luni, această perioadă va creşte eşalonat la 300 de
luni. Nicio pensie de serviciu nu va depăşi venitul obţinut în perioada de
activitate. De asemenea, în cazul pensiilor aflate în plată se va aplica un
impozit de 30% pentru partea din venit care depăşeşte nivelul câştigului
salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de
stat şi excede aplicării principiului contributivităţii.

Printr-o altă
propunere se elimină mecanismul de actualizare a pensiilor magistraţilor odată
cu creşterea indemnizaţiilor brute lunare ale judecătorilor şi procurorilor
aflaţi în activitate.

Pensia fiecărui cetăţean trebuie să reflecte importanţa
muncii sale de o viaţă şi contribuţia la sistemul public
, a subliniat
premierul Nicolae Ciucă. Potrivit acestuia, alături de Legea Pensiilor şi Legea
Salarizării, va fi completat astfel pachetul de reforme pe care România trebuie
să şi-l asume în acest an prin PNRR, oferind sustenabilitate şi echitate
sistemului public de salarii şi pensii.

Previzibil, Consiliul Superior al
Magistraturii a criticat proiectul pensiilor speciale. CSM a avertizat că o
creştere bruscă a vârstei de pensionare pentru judecători şi procurori ar putea
determina ieşirea din sistem a peste 1.500 de magistraţi.


RadioRomaniaInternational · Pensiile speciale, în atenţia deputaţilor -30.05.2023
Siegfried Mureșan (Photographer: Eric VIDAL Copyright: © European Union 2024 - Source : EP)
În actualitate vineri, 18 septembrie 2026

Un nou premier desemnat

Siegfried Mureşan, un politician de 44 de ani format la Berlin şi Bruxelles înainte de a deveni activ în politica de la Bucureşti, este propunerea pre…

Un nou premier desemnat
sursă foto: pixabay.com@ Alex Freeman
În actualitate vineri, 18 septembrie 2026

Producţia industrială în scădere

Producţia industrială din România înregistrează a doua cea mai mare scădere din Uniunea Europeană în 2026, după Bulgaria, transmite Oficiul European d…

Producţia industrială în scădere
Sisteme antidronă (Foto: Sorin Cealera/RRA)
În actualitate joi, 17 septembrie 2026

Protecţie antidrone în porturile militare

Porturile românești de la Marea Neagră şi Dunăre vor fi apărate cu echipamente moderne împotriva dronelor aeriene şi maritime. Forţele Navale Române a…

Protecţie antidrone în porturile militare
Ursula von der Leyen, discursul privind Starea Uniunii Europene
În actualitate joi, 17 septembrie 2026

Starea Uniunii 2026

Europa trebuie să îşi construiască propria apărare, să îşi reducă dependenţele energetice şi comerciale şi să limiteze accesul copiilor la reţelele so…

Starea Uniunii 2026
În actualitate miercuri, 16 septembrie 2026

București, protest violent

Protestul organizat marţi de fermieri în centrul Bucureştiului, în fața Guvenului, a degenerat în confruntări violente între manifestanţi şi forţele d…

București, protest violent
În actualitate miercuri, 16 septembrie 2026

Pregătiri pentru iarnă

Europa se pregătește pentru o iarnă dificilă marcată de presiuni pe piețele internaționale și prețuri ridicate la gaze și energie. Ministerul Energiei…

Pregătiri pentru iarnă
În actualitate marți, 15 septembrie 2026

Focus pe Arctica

Reunite în cadrul unui summit în nordul Finlandei, 12 ţări au făcut apel la Uniunea Europeană să îşi întărească prezenţa în regiunea arctică, unde ten…

Focus pe Arctica
În actualitate marți, 15 septembrie 2026

România, investiţii directe în creştere

În România, inflaţia e în scădere, dar se află încă într-un top negativ la nivel european iar ritmul de descreştere al acestui indicator e încetinit d…

România, investiţii directe în creştere

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company