Facultatea muncitorească

Facultatea muncitorească avea o funcţie de a forma cadre noi care să le înlocuiască pe cele vechi. A doua era cea de control. Prin facultatea muncitorească, regimul putea controla masele de tineri studenţi.

Steliu Lambru, 25.04.2016, 13:10

Partidul comunist a preluat puterea în România pe 6 martie 1945 cu sprijin sovietic şi imediat a început transformarea societăţii după model sovietic. Reforma învăţământului din 1948 a făcut posibilă apariţia unei instituţii de învăţământ bizare: facultatea muncitorească. Universitatea fusese considerată de ideologia comunistă o formă de manifestare a exploatării capitaliste. Cum muncitorul devenise emblema regimului comunist şi totul era privit prin optica sa, universitatea era menită să facă din omul educat în spirit muncitoresc un om de tip nou. Facultatea muncitorească avea o funcţie de a forma cadre noi care să le înlocuiască pe cele vechi. A doua era cea de control. Prin facultatea muncitorească, regimul putea controla masele de tineri studenţi.

Andrei Banc a fost jurnalist de radio şi televiziune şi student la jumătatea anilor 1950, atunci când facultatea muncitorească era la apogeu. Într-un interviu din 2002 acordat Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Banc a descris succint modul în care erau admişi studenţii la facultatea muncitorească. ”Când am intrat eu la facultate, în ’55, regimul comunist avea abia 10 ani de funcţionare, chiar 9 ani, dacă socotim că alegerile din 1946 sunt începutul lui. În 9 ani el a trebuit să creeze un întreg aparat de stat. În felul ăsta foarte mulţi muncitori, deci oameni cu dosar bun, cu origine sănătoasă”, au ajuns în posturi de conducere, alteori în posturi de execuţie, dar erau oameni care nu aveau nici măcar liceul. Au terminat rapid liceul şi au făcut doi ani de aşa-numita facultate muncitorească. Facultatea muncitorească de doi ani ţinea loc de liceu, pentru că ei erau oameni cu şcoală elementară. Deci în 2 ani au făcut liceul, ceea ce nu era aşa de grav cum ar părea astăzi pentru că şi generaţia mea a terminat liceul în doi ani liceul, după modelul rusesc. Am avut mai mult de o treime din colegi oameni de la Muncitorească, oameni care erau mult mai în vârstă ca noi. Erau toţi membri de partid, deci ei încadrau, într-un fel, din punct de vedere politic masa asta de copii. Restul studenţilor eram toţi nişte copii, de 16-17 ani.”

Studenţii facultăţii muncitoreşti erau oameni maturi, care aderaseră la ideologia regimului şi erau hotărâţi să-l susţină. Eu aveau şi sarcina să-i îndrume pe cei tineri, în formare din punct de vedere educaţional şi intelectual. Andrei Banc. ”Trebuie să ne gândim că elevii care termină azi liceul au 19-20 de ani, vârstă la care cele mai multe dintre colegele mele erau măritate. Unele aveau şi copil deoarece se căsătoreau cu persoane care aveau buletin de Bucureşti pentru a-şi asigura repartiţia. O parte din aceşti colegi de la Muncitorească aveau aproape dublul vârstei noastre. Acum, când eu am peste 60 de ani şi ei au 70 şi ceva sau aproape 80 diferenţa nu mai contează. Dar când eu aveam 16 şi ei 32 conta, era dublul vârstei mele. Este foarte mult să gândeşti dublu, este ca şi cum unul de 40 se uită la unul de 80. Ei erau oameni căsătoriţi, cu copii, cei mai mulţi aveau servicii în paralel cu facultatea, adică aveau anumite responsabilităţi, ei nu îşi puteau permite nebuniile pe care şi le-au permis colegii mei şi în 1956. Ei erau presaţi nu numai de calitatea de membru de partid, nu numai de faptul că veneau din mediul muncitoresc, dar şi de faptul că dacă o luau razna îşi pierdeau serviciul, îşi pierdeau calitatea de student şi aveau o familie de ţinut, toţi erau familişti. Nu era foarte simplu.”

În toate organizaţiile studenţeşti, studenţii de la facultatea muncitorească deţineau posturile de conducere. Andrei Banc: ”Ei erau, ca să spun aşa, un detaşament de încadrare la noi, la Filozofie, şi la Drept. Secretarii de partid la fiecare an erau din rândul celor de la Muncitorească, secretarul nostru de partid care era un om admirabil. Nu trebuie să credem că ăştia erau neapărat nişte tipi foarte încuiaţi. El era un om care avea exact dublul vârstei mele şi era ziarist la Munca. Biroul Uniunii Tineretului Muncitoresc era format din studenţi aleşi absolut democratic, dar secretarul de partid era practic numit şi era un om în vârstă de la Muncitorească. Exista şi o a treia categorie, exista categoria celor care intraseră la Muncitorească dar aveau deja posturi mult prea importante ca să mai poată veni la cursuri. Şi veneau numai la examene. Unul dintre ei a fost Dumitru Aninoiu. Eu am învăţat cam la toate sesiunile împreună cu Aninoiu şi încă câţiva. Ei nu aveau notiţe, nu ştiau nimic. Făceam un grup de 10-12 oameni, noi ăştia mai tineri şi mai buni la învăţătură cu câţiva de la Muncitorească care învăţau mai greu şi cu Aninoiu şi aşa pregăteam sesiunea. Aninoiu, fără studii, era director în Direcţia Presei. Azi lucrurile par mai complicate. Deci era un grup de zurbagii, noi, tinerii, şi un grup foarte serios, un detaşament al clasei muncitoare, în mijlocul nostru.”

Facultatea muncitorească a fost un parazit pe corpul sistemului universitar românesc de care regimul comunist a avut nevoie până şi-a creat propriile cadre. Începând cu anii 1960, ea a fost baza pe care s-a înfiinţat învăţământul ideologic superior de partid.