100 de ani de la bătălia de la Turtucaia

Bătălia de la Turtucaia s-a desfăşurat între 1 şi 6 septembrie 1916 şi a însemnat prima mare înfrângere pentru armata română.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 03.10.2016, 12:14

Pe 27 august 1916, România declara război Austro-Ungariei şi intra în primul război mondial. Aliata Germaniei, Bulgaria, aflată în război din 1915, îşi trimitea imediat armata împotriva oraşului Turtucaia, situat la sudul Dunării, vizavi de oraşul Olteniţa, la 70 de kilometri sud-est de Bucureşti. Turtucaia era considerată principala bază de operaţiuni a armatei române la sudul Dunării şi intrase în componenţa Regatului României după pacea de la Bucureşti din 1913 de după cel de-al doilea război balcanic.

Bătălia de la Turtucaia s-a desfăşurat între 1 şi 6 septembrie 1916 şi a însemnat prima mare înfrângere pentru armata română. Considerată în istoriografia română drept un dezastru, înfrângerea de la Turtucaia a dus la năruirea întregului plan de operaţiuni pus la cale de statul major al armatei române. Efectivele armatei române în defensivă se cifrau la 39.000 de militari, în timp ce efectivele însumate ale armatelor bulgară şi germană se ridicau la 55.000 de militari. Românii au pierdut peste 6000 de militari morţi şi răniţi, în timp ce bulgarii şi germanii au pierdut peste 7700 de oameni. În plus, românii au pierdut 28.000 de militari căzuţi prizonieri.

Despre bătălia de la Turtucaia s-a scris mult şi ea a fost analizată de istorici, militari şi de martori oculari. Istoricul Sorin Cristescu de la Universitatea ”Spiru Haret” din Bucureşti crede că două aspecte sunt importante, cel al pregătirii armatei române şi cel al moralului ei. ”Bătălia de la Turtucaia are două aspecte. O dată, are aspectul slabei pregătiri a armatei române. Se mobilizaseră 800.000 de oameni, dar puşti nu erau decât pentru mai puţin de 500.000. Veniseră în ţară în anii 1914-1916 aproximativ 120.000 de puşti Lebel din Franţa. Din cele maxim 500.000 de puşti, cam 100.000 erau puştile de la războiul din 1877. În războiul din 1913 trecuseră Dunărea 460.000 de soldaţi români, dintre care numai 300.000 aveau puşti. Şi la Turtucaia s-a întâmplat acelaşi lucru. Armata nu a avut muniţie suficientă, nu a avut arme suficiente şi tunurile au fost montate greşit, adică nu au avut efect asupra inamicului. A fost un dezastru.”

Forţa morală a unei armate, în afara dotării şi a pregătirii militarilor, este una importantă în câştigarea unui război. Sorin Cristescu crede că ea a fost decisivă în cazul pierderii bătăliei de la Turtucaia şi, mai ales, a urmărilor ei pentru mersul războiului. ”Dezastrul militar a fost dublat de aspectul moral. Pe 6 septembrie 1916, Bucureştiul era deja copleşit de numărul imens de răniţi aflaţi într-o situaţie îngrozitoare. Aspectul moral a provenit din zvonul, din credinţa bucureştenilor, că de la Turtucaia trupele bulgare şi germane se vor îndrepta direct asupra capitalei. S-a instalat o panică extraordinară care s-a reflectat şi la nivel de comandament militar. S-a hotărât să se oprească ofensiva din Transilvania şi să se organizeze operaţiunea de la Flămânda, de repliere. Dar nu toţi oamenii au reacţionat aşa. Celebrul jurnalist şi redactor-şef al ziarului ”Adevărul” Constantin Mille, în acele zile tragice, el a publicat un articol de fond, având ca titlu ”Fleoarţe”. În articol, el spunea că aşa era războiul, câştigaserăm în nord o victorie frumoasă, înaintam, fuseserăm bătuţi în sud, una o compensa pe cealaltă. Nu aveam voie să gândim sub imperiul panicii, bulgarii şi germanii nu aveau cum să sosească atât de repede în Bucureşti. Mille spunea că trebuia să ne păstrăm calmul, nu trebuia să ne panicăm la prima înfrângere. Dar efectul moral al dezastrului de la Turtucaia a fost imens.”

Turtucaia a lăsat puternice traume în conştiinţa publică românească. Sorin Cristescu a apreciat ca explicaţie principală pentru eşecul de proporţii slaba organizare a armatei. Însă uşurinţa cu care România a intrat în război, starea socială şi economică a a populaţiei ei, în majoritate formată din ţărani, a contat imens pentru înţelegerea a ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani. ”Turtucaia a rămas în istorie prin descrierea pe care i-a făcut-o George Topârceanu, au mai scris şi Gheorghe Brătianu şi alţii. A fost un moment tragic care a arătat că armata română era nepregătită. De ce? Pentru că era armata unei ţări de ţărani care erau, după cum spunea istoricul Nicolae Iorga în anul 1908 în Parlament, cei mai săraci ţărani din Europa. Dacă ar fi să privim la cauzele dezastrului spun că în primul rând a fost lipsa muniţiei suficiente, care a fost decisivă. Fiecare soldat avea o raţie de 100 de gloanţe, iar pulberăria producea în cel mai bun caz 1 glonţ pe zi pentru fiecare soldat. Asta însemna că următoarea raţie de gloanţe ajungea la soldat peste 100 de zile. Şi noi ştim azi că în a suta zi de război a căzut fără luptă şi Bucureştiul, care a fost abandonat pe 6 decembrie 1916. Nu a existat posibilitatea de reaprovizionare a trupelor de la Turtucaia. În al doilea rând, şi tunurile şi mitralierele nu reuşeau să nimerească inamicul care se putea aşeza în aşa fel încât să fie ferit de tirul românesc de artilerie. Şi atunci a fost clar că armata română a fost expusă unei înfrângeri rapide şi dezastruoase.”

După pierderea bătăliei, pentru cei 28.000 de români prizonieri au urmat doi ani de calvar în lagărele bulgare. Memoriile şi amintirile lor sunt pagini cutremurătoare în care se întâlnesc demnitatea, deznădejdea, umilinţa şi, în final, bucuria eliberării şi a victoriei din 1918. An în care întreaga Europă se bucura, finalmente, de venirea păcii.