Căderea comunismului românesc și victimele sale

Deși s-a instaurat la fel în toată Europa Centrală și de Est, comunismul a căzut diferit.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 23.12.2019, 10:45

Deși s-a instaurat la fel în toată Europa Centrală și de
Est, comunismul a căzut diferit. În prima categorie sunt Polonia, Ungaria și
Cehoslovacia în care comunismul a fost înlăturat fără violență și victime
omenești, în a doua categorie se află Republica Democrată Germană și Bulgaria
în care violențele au fost limitate, iar în ultima categorie a fost România în
care comunismul s-a prăbușit cu violență și victime. Cazul fostei Iugoslavii,
cea mai sângeroasă prăbușire a comunismului, este un dosar special cu mult mai
multe implicații.

1142 de morți, 3138 de răniți și 760
de arestați este bilanțul sângeros pe care regimul Ceaușescu l-a lăsat în urma
sa. În cei 30 de ani care au trecut din 1989 cei care s-au ocupat de Revoluția
română și istoricii au căutat explicații pentru a înțelege de ce România a fost
specială față de celelalte țări central și est-europene. L-am întrebat pe
istoricul Dragoș Petrescu, profesor la Facultatea de Științe Politice și
Administrative de la Universitatea București, dacă, luând în considerare așa
cum arăta România în anii ’80, se putea bănui că o schimbare de regim va fi
însoțită de violență. Post-factum este mai ușor să analizăm dar
există câteva elemente care totuși ne arată un singur lucru, prin teoria
politică comparată: este un adevăr dezarmant de simplu. Acele comunisme care au
fost independente sau care încercau să imprime o linie independentă față de
Moscova s-au despărțit violent de comunism. Și aici nu este vorba numai de
România, este vorba și de Albania și de Iugoslavia. În Iugoslavia, evident,
despărțirea de comunism a fost continuată de un război civil și de epurare
etnică, lucruri absolut îngrozitoare s-au întâmplat acolo.

Violența
a fost element constitutiv al comunismului și unele regimuri, puține, au fost
capabile să renunțe la ea. Altele, cele mai multe, nu și acesta a fost cazul
special al României în care Nicolae Ceaușescu a exercitat puterea în mod
discreționar. Dragoș Petrescu crede că ar fi două explicații pentru ce s-a
întâmplat în decembrie 1989 în România. Cred că există două elemente
fundamentale care pot explica această ieșire violentă din comunism a României
dar și a Albaniei și a Iugoslaviei. În ce privește România, a existat
monolitismul elitei conducătoare. Să nu uităm că în noiembrie 1989, la
Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, Ceaușescu este reales în
unanimitate, deși la acea vreme se știa foarte clar că comunismul căzuse în Polonia,
căzuse în Ungaria, căzuse în fosta Germanie de Est și nu se simțea prea bine
nici în Cehoslovacia. Cu toate acestea, comuniștii români decid într-un act de
oportunism și subserviență colectivă să-l realeagă pe Ceaușescu. Ceea ce a
arătat că nu exista nicio facțiune reformistă nici măcar ca în Bulgaria, unde
imediat după căderea Zidului Berlinului Todor Jivkov este înlocuit de un
gorbaciovist, fostul ministru de externe Petar Mladenov.

A doua
explicație este cea a existenței unei politici independente față de Moscova.
Așa-numita independență față de puterea centrului reprezentată de Uniunea
Sovietică a însemnat că lideri precum Ceaușescu își permiteau să sfideze orice
venea din partea conducerii sovietice. Pentru Ceaușescu, începutul sfidării
Moscovei a fost data de 21 august 1968 când liderul român a condamnat invadarea
Cehoslovaciei de către armatele Pactului de la Varșovia pentru a înlătura
regimul reformist al lui Alexandr Dubcek. Dragoș Petrescu. A doua chestiune
privește această independență față de Moscova pe care Ceaușescu a cultivat-o împreună
cu elita conducătoare din momentul 21 august 1968, momentul lui charismatic.
Ceaușescu a avut ora lui de glorie atunci când a reușit un lucru de necrezut în
România: legitimarea partidului comunist în ochii populației. Dar n-a fost o
legitimare autentică ci o legitimare bazată pe un anume consens între populație
și conducător. În acea perioadă crescuse nivelul de trai din România, li se
permisese românilor să circule în străinătate începând cu anul 1967, anul
internațional al turismului, când se relaxează legislația privitoare la
călătoria în străinătate. Sunt mai multe de spus aici, dar cert este că, în
cazul României, lucrurile s-au desfășurat altfel decât în celelalte țări.

Lozinca
neamestecului în treburile interne ridicată la rang de principiu de politică
externă de Nicolae Ceaușescu a făcut ca România să se afunde și mai mult în
izolaționism. Orientarea României către Lumea a treia, închiderea granițelor și
mai mult, revenirea la un stalinism din anii ’50 și denunțarea reformelor
inițiate de liderul sovietic Mihail Gorbaciov au făcut ca nimeni să nu poată
interveni atunci când starea economică și spirituală a populației României
ajunsese pe fundul prăpastiei. Dragoș Petrescu. Independența
față de Moscoa și monolitismul elitei de partid l-au făcut pe Ceaușescu să
considere că poate face ce vrea la el acasă. Iar primul lucru pe care l-a făcut
atunci când au izbucnit protestele în Timișoara să dea ordin să se tragă cu
muniție reală, de război. Iar apoi a urmat operațiunea de transport a
cadavrelor revoluționarilor din Timișoara la București pentru a fi incinerate
și apoi, efectiv printr-un act josnic, aruncate la canal pentru a șterge urmele
măcelului. Aceasta ne-a arătat foarte clar că existau foarte puține șanse ca
România să se poată despărți non-violent de comunism.

În
decembrie 1989, regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu din România s-a
prăbușit zgomotos și violent. Iar victimele au fost prețul pe care românii au
fost nevoiți să-l plătească pentru a ieși din cercul vicios al dictaturii.