Medicul Constantin I. Parhon

Constantin Ion Parhon este un nume des pronunțat în medicina română a secolului 20, însă nu a fost nici pe departe atât de important profesional pe cât s-ar crede.

Steliu Lambru, 18.04.2022, 17:07

Constantin Ion Parhon este un nume des pronunțat în
medicina română a secolului 20, însă nu a fost nici pe departe atât de
important profesional pe cât s-ar crede. Aceasta pentru că Parhon a fost un
nume important în ierarhia regimului pe care Uniunea Sovietică l-a instalat în
România după 1945. Personajul a avut o activitate profesională invers
proporțională cu activitatea politică, fapt care i-a adus notorietatea. El a
făcut parte din grupul celor care au ales să pactizeze cu regimul comunist și
să profite din plin de poziția privilegiată.

Constantin
Ion Parhon s-a născut pe 15 octombie 1874 la Câmpulung Muscel, oraș aflat la
aproximativ 170 de kilometri nord-vest de capitala București. A studiat
medicina la Universitatea din București și în 1900 a obținut titlul de doctor
în medicină. A profesat ca medic în spitale din provincie și București și a
urmat un stagiu de pregătire la München, în Germania, în 1906. Parhon s-a
specializat în boli nervoase și a devenit profesor universitar la Facultatea de
Medicină din Iași, unde a predat neurologie și psihiatrie. În paralel, la
Facultatea de Medicină din București, a început să predea endocrinologie. În
1928 este ales membru corespondent al Academiei Române și în 1939 devine membru
titular. Parhon s-a integrat în mișcarea eugenică română din perioada
interbelică ajungând să susțină la un moment dat efectuarea de experimente pe
bolnavii mintal.

Regimul partidului comunist instalat
de sovietici pe 6 martie 1945 a transformat complet România în decurs de
aproape 3 ani. Încălcând toate drepturile și libertățile omului și legislația,
regimul partidului comunist a dat ultima lovitură democrației române pe 30
decembrie 1947. Atunci, regele Mihai I a fost forțat să abdice și parlamentul
dominat de comuniștii care falsificaseră grosolan alegerile din noiembrie 1946
a proclamat republica. Cuvântarea de Anul Nou 1948 a fost citită la radio chiar de Parhon, ales președinte
al Prezidiului Republicii Populare Române, organismul care înlocuise monarhia
constituțională.

Poporul
român şi-a dobândit acum libertatea de a-şi da forma de stat cea mai potrivită
cu aspiraţiile sale fireşti, republica populară. Regimul democratic înfăptuit
după eliberarea de sub jugul cotropitorilor hitlerişti şi al slugilor lor, prin
munca, priceperea şi avântul celor mai buni fii ai poporului, se întăreşte
astfel şi mai mult. Nicio piedică nu mai stă acum în calea dezvoltării depline
a democraţiei noastre populare, care să asigure tuturor celor ce muncesc cu
braţele sau cu mintea, de la oraşe şi de la sate, buna stare materială şi
culturală şi care se constituie garanţia suveranităţii şi independenţei ţării
noastre.

Cum ajunsese Parhon în vârful unui
asemenea regim? Explicația poate fi găsită în activitatea sa politică
anterioară. Înainte de primul război mondial, fusese socialist, influențat de
idele lui Karl Marx, și fondase un mic partid, Partidul Muncitor, care va
fuziona cu Partidul Țărănesc în 1919, imediat după sfârșitul războiului. Însă
după doi ani, în 1921, se radicalizează și devine susținător al Partidului
Comunist din România, secție a Cominternului.

Trecerea României în tabăra coaliției
antifasciste, pe 23 august 1944, a schimbat destinul lui Parhon. A devenit
președinte al Asociației Române pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică și
președinte al prezidiului Republicii Populare Române, împreună cu obscurul scriitor
Mihail Sadoveanu și alți trei mărunți activiști comuniști. Până în 1952, formal,
el a îndeplinit funcția de șef al statului. Din 1946 și până în 1961 a fost
fără întrerupere deputat în Adunarea Deputaților și apoi în Marea Adunare
Națională, parlamentul comunist. Ca semn al recunoașterii ideologice din partea
țărilor socialiste, a fost primit în Academiile de Științe ale URSS, Bulgarei,
Ungarei și RDG. A mai deținut și alte funcții administrative precum cea de
director al Institutului de Endocrinologie și al Institutului de Geriatrie. A
fost decorat cu cea mai înaltă distincție a statului comunist, Erou al Muncii
Socialiste, iar numele său a fost dat, la un moment dat, Universității din
București.

Parhon a murit pe 9 august 1969, la
94 de ani, și a fost înmomântat în pantheonul comunist din Parcul Carol. Ștefan Bârlea, activist în domeniul
muncii organizatorice în cadrul partidului comunist, mărurisea în 2002
Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română că decesul lui Parhon a
încurcat puțin Congresul al X-lea al PCR care avea loc chiar în acele zile.

Şi s-a pus problema unde îl
înmormântăm? Şi, la un moment dat, Ceauşescu spune: Cum să facem, a fost şeful
statului? Și s-a luat decizia să-l ducem la Pantheon. Gheorghiu-Dej fusese
îngropat acolo înaintea lui. Şi Ceaușescu ne spune să îl aranjăm după o schemă.
Dar Maurer, prim-ministrul, ne spune să avem grijă cum îl așezăm că voia și el
un loc, să i se păstreze și lui un loc acolo. La care Ceauşescu îl bate pe umăr
şi-i spune lasă, să ajungem noi atunci.

După
1989, rămășițele sale au fost dezgropate și relocate, iar întregul ansamblu a
fost conservat.