90 de ani de la grevele ceferiste din februarie 1933

În anii 1929-1933, lumea trecea printr-o criză economică profundă. Cunoscută și ca Marea Depresiune economică, ea s-a manifestat cu violență și s-a soldat cu scăderea nivelului de trai, cu greve și proteste.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 20.02.2023, 16:19

În anii 1929-1933, lumea trecea printr-o criză economică profundă. Cunoscută și ca Marea Depresiune economică, ea s-a manifestat cu violență și s-a soldat cu scăderea nivelului de trai, cu greve și proteste. România nu putea rămâne în afara efectelor unei asemenea crize și nici în afara frământărilor sociale. Greve și proteste au avut loc pe întregul cuprins al țării, mai ales în zonele industriale, cum a fost greva minerilor din Lupeni din 1929. Muncitorii protestau împotriva așa-numitelor curbe de sacrificiu, adică reduceri salariale și creșterea prețurilor. O altă mișcare grevistă puternică în decursul celor patru ani de criză a fost cea a ceferiștilor din ianuarie-februarie 1933 de la Atelierele Grivița din București. A fost însă, în egală măsură, și o grevă politizată în timpul regimului comunist care a funcționat între 1945 și 1989.

Dacă privim la documentele timpului observăm două faze în desfășurarea evenimentelor. Prima fază a fost greva legitimă declanșată de sindicatele ceferiste, care au negociat unele revendicări și patronatul chiar le-a satisfăcut. Între 31 ianuarie şi 2 februarie 1933, sindicatele griviţene obţinuseră creşteri salariale şi alte avantaje pentru membrii lor. A doua fază a fost cea de după ce sindicatele controlate de comuniști și de Comintern, care se folosea de orice tulburare scială pentru a crea instabilitate, au trecut la revendicări politice. După câteva zile de blocare a negocierilor, guvernul intervenea în forță în dimineaţa zilei de 16 februarie 1933 pentru a-i scoate pe cei 4.000 de muncitori care se baricadaseră în incinta Atelierelor. În urma intervenției jandarmeriei au murit șapte muncitori, 15 au fost răniți, iar 160 de arestaţi.

Regimul comunist de după 1945 a folosit intens acea grevă pentru propagandă și pentru motivul că liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej lucrase la Grivița, fusese unul dintre instigatori și fusese întemnițat. După 1989, cercetările de arhivă și intervievarea puținilor martori au scos la iveală o altă realitate. În 1998, Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română l-a intervievat pe inginerul Constantin Negrea, tânăr angajat la Atelierele CFR din 1927. Negrea își aducea aminte de protestele din 1931 la care mersese împreună cu 800 de salariați și care se soldaseră cu doi morți.

În 1931, au început nişte probleme. Începusem să fim ameninţaţi cu curba de sacrificiu. Şi noi pe 29 ianuarie 1931 am făcut o grevă de protest pentru neaplicarea curbei de sacrificiu. Începuse să ni se ia câte ceva. Şi atunci, am ieşit după ora 16.00 şi am plecat către Podul Grant, spre direcţia Atelierelor, să ajungem acolo. Au mers și nişte sergenţi după noi, care ne însoţeau. Strigam că nu vrem curba de sacrificiu. Când am ajuns la Podul Grant, s-a tras în noi! A murit unul, Crăciun, un tâmplar, şi un evreu, Schwartz, care venea de la Oradea să se căsătorească. Deci au fost doi morţi!

Peste doi ani, greviștii din 1933 au început prin marșuri, ca și predecesorii lor, însă au schimbat strategia pentru ca vocea lor să fie mai bine auzită:

În loc să mergem să mai ţipăm pe stradă că nu vrem curba de sacrificiu am înlocuit-o cu trasul sirenei din jumate-n jumate de oră, de multe ori. Înlocuiam demonstraţiile pe străzi. Am început să facem organizarea pe grupe sindicale şi se ştia că în ziua de 15 să ieşim afară toţi, deşi era un ger aşa aspru. Voiam să ieşim în curtea atelierelor unde era un fel de părculeț amenajat. Pentru continuarea amenajării se aduseseră câteva maşini cu nisip şi era acolo un mal de nisip. Ei, acolo s-au adus nişte cazane, 5-6, unde ne încălzeam făcând foc. După aia s-a făcut o baricadă de scânduri la intrarea din spate a Direcţiei Locomotive şi acolo era o intrarea şi era şi-un acoperiş.

În ciuda radicalismului, au existat și păreri mai lucide ale greviștilor, temeri reale care se vor adeveri: A venit seara şi sigur că oamenii care erau acolo, era unul Mogoş care lucra la uzină și mai era încă unul, s-au dat la o parte, s-au cam ferit, și au zis: “Ne dă afară şi rămânem fără pâine!. Ei erau mai bătrâni, cu minte, cu cap, nu ca noi, ăştia, mai tineri. Ultima ieşire care am avut-o a fost în jur de ora 5.00, la cinci şi ceva eram plecat la sirenă, şi-n zece minute am plecat înapoi la poartă. Exact la 5.45 s-a tras. S-a tras în plin și au murit şase inşi, atâția au fost împuşcaţi.

Greva din februarie 1933 s-a încheiat cel mai rău pentru cei morți și pentru organizatorii comuniști, care au fost întemnițați. Evenimentele de la Grivița, de la care au trecut 90 de ani, au fost ale unei generații care se opuneau deteriorării vieții lor, parțial deturnată de radicali comuniști, exponenți ai unui regim criminal.