Revitalizarea Deltei Dunării
Spaţiu mirific din punct de vedere natural, Delta Dunării nu este, însă, foarte favorabilă traiului zilnic. Aflaţi la periferia ţării, în zone izolate de ape, unde se ajunge greu, localnicii trăiesc dificil, în ciuda potenţialul turistic enorm al regiunii
Christine Leșcu, 29.10.2014, 11:09
Spaţiu mirific din punct de vedere natural, Delta Dunării nu este, însă, foarte favorabilă traiului zilnic. Aflaţi la periferia ţării, în zone izolate de ape, unde se ajunge greu, localnicii trăiesc dificil, în ciuda potenţialul turistic enorm al regiunii. De aceea, recent, mai multe organizaţii non-guvernamentale au iniţiat proiecte de revitalizare economică a zonei care să aibă şi un impact turistic. Asociaţia Ivan Patzaichin- Mila 23”, de pildă, vrea să promoveze specificul Deltei şi să-l exploateze economic în beneficiul oamenilor de acolo. Tiberiu Cazacioc, reprezentant al organizaţiei, ne spune cum.
De pildă, dacă cineva deschide un loc de cazare acolo, ar fi bine să folosească forţă de muncă locală, să aibă un concept de construcţie şi de arhitectură bazat pe materii prime locale, tradiţionale. În plus, accesoriile din interior – de exemplu, şervetele de la masă, coşurile de pâine – să fie produse de mâna de lucru locală, iar partea de meniu să fie realizată cu specific local, folosind produse locale. Ăsta e modelul ideal, iar noi construim pas cu pas elemente din acest model. Este un model contra curentului, pentru că o mare parte din public înţelege dezvoltarea ca o expansiune cu hoteluri foarte mari, cu multă infrastructură şi asfalt, cu turişti care, dacă vin din Bucureşti, să se simtă în Deltă, ca în Bucureşti.
Acest model de turism generează un sezon foarte scurt şi foarte aglomerat în Deltă. Pe când modelul de antreprenoriat social, promovat de asociaţii precum Ivan Patzaichin- Mila 23”, îndeamnă turistul să stea cât mai mult în Deltă şi îi pune la dispoziţie cât mai multe aspecte din cultura locală. În acest sens, asociaţia a căutat să reintroducă plimbarea cu barca de lemn în Deltă, mijloc de locomoţie care predispune la o parcurgerea lentă, de durată, a peisajului. Tiberiu Cazacioc: Noi am lucrat într-o anumită direcţie, ca să renaştem barca tradiţională. Vrem să o renaştem într-un model nou, o barcă din lemn, din larice şi din pin, manevrată cu vâsle pe care am denumit-o canotcă. Am inventat ceva care să corespundă vremurilor pe care le trăim acum şi să atragă un anumit public. Canotca este o barcă gândită ca să te facă să parcurgi încet mediul pe care-l străbate. Pentru Deltă am încercat în mai multe rânduri şi în diverse proiecte să reintroducem barca de lemn în circuit pentru că ea e un instrument cu care te reîntorci la tradiţii şi la parcurgerea lentă a naturii. Dacă stai mai mult în Deltă, închiriezi un ghid, mănânci mai mult timp şi astfel lungeşti sezonul de vizitare.
Dar nu vizitatorii trebuie convinşi să adere la un alt model de vacanţă, ci, mai ales, localnicii. Tiberiu Cazacioc: Există, în continuare, scepticism, pentru că modelul în care trăim noi este cel al dezvoltării excesive. Dar turistul poate nu vrea astfalt, turistul care vrea să transpire şi să trăiască în natură pentru că în restul timpul stă la birou sau se mişcă puţin. Noi lucrăm de câţiva ani în Deltă, dar educaţia ia ceva timp. Motivele pentru care o facem ţin de faptul că e anormal ca mâncarea de la restaurantele din Deltă să fie adusă de la Tulcea, să aduci forţă de muncă din Tulcea să lucreze acolo, iar localnicii să plece ca să găsească de lucru în altă parte. Acolo s-ar putea crea o economie locală în care oamenii vin să trăiască atmosfera locului, iar banii să rămână acolo.
De reticenţe similare s-au lovit şi membrii asociaţiei Letea în Unesco”, organizaţie ce-şi propune să introducă în patrimoniul imaterial UNESCO meşteşugul construirii acoperişurilor din stuf, prin proiectul Stuful e beton”. Loredana Pană, coordonator de proiect: Oamenii vor şi ei să se modernizeze, vor să aibă case cum văd la televizor, cu termopane, vor să aibă condiţii moderne. De aceea, campania noastră a început de la ei. I-am învăţat că nu e bine să schimbe acoperişurile din stuf cu cele din tablă, să păstreze arhitectura tradiţională, căci turiştilor le place. În Letea vin mulţi turişti în fiecare vară, dar stau acolo doar câteva ore. Vin, vizitează satul, se duc să vadă pădurea şi apoi, pleacă. În Letea nu există nici o pensiune în momentul de faţă, iar resursele financiare pentru localnici sunt foarte mici. Din fericire pentru noi, există deja câteva familii în Letea care au înţeles importanţa meşteşugurilor tradiţionale şi a aspectului tradiţional al satului. Ei şi-au aranjat şi şi-au renovat casele în acest stil, le întreţin. De aceea, turiştii se opresc mai des la poarta lor, fac poze, mai şi mănâncă la ei. Treptat, oamenii înţeleg că ăsta e viitorul, chiar dacă are rădăcinile în trecut.
Un trecut care, la Letea, se păstrează neatins, mai ales în ceea ce priveşte arhitectura, consideră Loredana Pană: Stilul acestor acoperişuri este acelaşi în toată Delta, dar noi am mers la Letea pentru că e cel mai izolat sat din zonă şi din cauza aceasta, a rămas şi foarte bine conservat. Este ca un muzeu viu în care foarte multe case îşi mai păstrează arhitectura tradiţională şi, din cauza asta, arată foarte bine, spre deosebire de alte sate, de pildă Crişan şi la Sulina, unde casele sunt degradate, nu se respectă regulamentul de urbanism. Acolo scrie foarte clar că nu ai voie să construieşti folosind bare metalice sau să ridici case în stil montan sau să nu foloseşti alte culori decât cele specifice verde, albastru, gri şi alb. Este recomandat acoperişul din stuf prin acest regulament care, din păcate, nu se respectă.”
Nu se respectă şi pentru că oamenii au uitat meşteşugul. În Letea doar domnul Costel mai face acoperişuri din stuf, motiv pentru care a fost cooptat de asociaţie pentru a organiza cursuri în acest domeniu. Cu cât mai mulţi oameni vor învăţa acest meşteşug vechi, cu atât mai mulţi vor afla că stuful nu e doar beton”, ci oferă, poate, şi o oportunitate economică.
