Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Vacanţă în ţinutul cioplitorilor de piatră

În Buzău, în localitatea Năeni, tradiţia cioplitului în piatră s-a păstrat intactă şi astăzi. Material de lucru există din plin în mina de calcar din apropiere, iar pe vârful unuia dintre dealuri se organizează chiar şi o tabără de sculptură deja cunoscută. Însă nu numai forme interesante de piatră veţi putea admira, căci odată ajunşi în judeţul Buzău există câteva obiective turistice pe care nu trebuie să le rataţi. Vulcanii noroioşi, barajul de la Siriu şi lacul Vulturilor, focul viu, aşezările rupestre, Muzeul Chihlimbarului, cramele sunt câteva dintre ele.

Vacanţă în ţinutul cioplitorilor de piatră
Vacanţă în ţinutul cioplitorilor de piatră

, 12.11.2015, 14:09

În Buzău, în localitatea Năeni, tradiţia cioplitului în piatră s-a păstrat intactă şi astăzi. Material de lucru există din plin în mina de calcar din apropiere, iar pe vârful unuia dintre dealuri se organizează chiar şi o tabără de sculptură deja cunoscută. Însă nu numai forme interesante de piatră veţi putea admira, căci odată ajunşi în judeţul Buzău există câteva obiective turistice pe care nu trebuie să le rataţi. Vulcanii noroioşi, barajul de la Siriu şi lacul Vulturilor, focul viu, aşezările rupestre, Muzeul Chihlimbarului, cramele sunt câteva dintre ele.



Elena Stanciu, ghid de turism local, în cadrul primăriei Năeni, judeţul Buzău, spune că aceasta este cea mai nouă şi mai puţin cunoscută zonă turistică buzoiană. Străvechea tradiţiei a cioplitului în piatră se păstrează şi astăzi intactă la Năeni, un loc în care calcarul este la el acasă. Meseria de pietrar a fost purtată din generaţie în generaţie încă din epoca pietrei şi transformată cu timpul în artă. Printre obiectivele pe care le puteţi vizita aici se numără tabăra de sculptură, ce reprezintă o grupare de sculpturi realizate în calcar, şlefuite de copiii din Năeni, Slobozia şi Chişinău, situată într-un punct cu o belvedere de invidiat. Spre nord pot fi admirate crestele munţilor Carpaţi, iar spre sud se vede ca în palmă Câmpia Bărăganului. Un alt obiectiv este Biserica dintr-o piatră, construită în totalitate din calcar de Năeni, înconjurată de ziduri de piatră, asemenea vechilor cetăţi, fiind unică, atât în ţară cât şi în Europa. Ea poartă denumirea de Biserica dintr-o piatră deoarece toată piatra folosită la construcţia bisericii a fost luată din cariera de piatră din apropiere, la circa 100 de metri. Interiorul, exteriorul, decoraţiunile interioare, catapeteasma, totul este construit din acest clacar de Năeni.”



Distanţa între cele mai îndepărtate obiective turistice din zonă nu depăşeşte 10 kilometri, iar diferenţa de nivel este în jur de 500 de metri. La unele, nu se poate ajunge simplu, cu maşina, însă, cu siguranţă, toate pot fi parcurse într-o singură zi. Călătoria noastră continuă, alături de Elena Stanciu, ghid de turism, în cadrul primăriei Năeni. Voi continua cu grotele preistorice, amplasate strategic, pe culmea de sus a dealului Colarea, în apropierea bisericii dintr-o piatră. Într-una dintre ele a fost descoperită o vatră, picturi rupestre, dar şi arme şi unelte. Necropola dacică se află la doi paşi de biserica dintr-o piatră şi prezintă o grupare de morminte scobite în piatră. Satul dacic este un proiect care reconstituie o mică aşezare dacică, formată din mai multe colibe şi bordeie, ce reprezintă stilul de viaţă al getodacilor. Satul dacic este construit cu sprijinul Fundaţiei Sfântu Sava de la Buzău. Acum sunt construite trei bordeie şi un sanctuar. Două bordeie sunt deja terminate şi locuite de către voluntari, ce ajută la construirea satului dacic. Programul este de luni până vineri, dar administratorul de acolo este foarte drăguţ şi, de fiecare dată când a grupuri de turişti, ajunge acolo şi ne primeşte cu mare drag. Turiştilor chiar nu le mai vine să plece. Nu se percepe nicio taxă. Iar, începând cu anul viitor, aceste bordeie vor fi date în folosinţă şi doritorilor care doresc să trăiască ca acum 2500 de ani, cum au trăit strămoşii noştri.”



Zona Buzăului este recunoscută şi pentru crame. Există un drum al vinului”, în care sunt incluse crame mari şi mai mici, la care se pot face degustări. Zona noastră este renumită pentru viile şi vinurile care se fac aici, la noi, şi sunt foate des vizitate de turişti. Însă, fără nicio îndoială, toţi turiştii care ajung în Buzău sunt impresionaţi de frumuseţea naturii, spune Elena Stanciu. În munţii Buzăului există o panoramă cu totul şi cu totul fermecătoare. Gresia Siriului dă impresia unei masivităţi deosebite. Cele mai cunoscute destinaţii sunt Barajul Siriu cu Lacul Vulturilor, un loc deosebit de frumos. De asemenea, foarte mulţi dintre turiştii care ajung la Năeni se îndreaptă şi spre Vulcanii Noroioşi. Întotdeauna aud că au fost la Vulcanii Noroioşi, la Focul Viu, la Mnăstirea Ciolanu, Muzeul Chihlimabrului şi multe alte obiective turistice, deja cunoscute de către turişti din ţară şi din străinătate. Toamna ne dăruieşte tablouri greu de închipuit. Eu fac trasee la două-trei zile, am avut grupuri aproape în fiecare săptămână care ne-au vizitat, şi mi-au spus de fiecare dată că au auzit, dar că nu credeau că e aşa de frumos în zona noastră.”



Este o zonă pe care o puteţi vizita în orice perioadă a anului. Însă, indiferent de perioada aleasă, veţi fi cuceriţi de bucatele din zonă şi, mai ales, de murăturile din Sărata Monteoru, aflată la doar 23 de km de Năeni. Cristina Partal, preşedinte ANTREC Buzău. Staţiunea Sărata Monteoru, atestată încă de la 1895 de către Grigore Constantin Monteoru, are o reputaţie excepţională pentru apele sărate în mod natural, cu o calitate deosebită pentru afecţiunile reusmatismale, gastrice şi ginecologice, dar şi pentru gastronomie. La pensiunile din Sărata Monteoru se pun murături de toate felurile. Se pun pepenaşi, prune, gutui, mere, ceapă, conopidă, dar şi sfeclă roşie, dacă doriţi ca legumele murate să devină mai rozalii. Chiar şi struguri. Strugurii muraţi sunt foarte buni cu preparate din vânat. În Buzău există şi un fond de vânătoare valoros.”


Iată, aşadar, o zonă plină de tradiţii, de obiceiuri străvechi şi de locuri minunate, pe care le puteţi descoperi la pas. Totul, în ţinutul cioplitorilor de piatră, Năeni.

Timișoara (Sursa foto: Visit Timișoara)
Radio Tour joi, 30 aprilie 2026

Timișoara și împrejurimile sale

Descoperim azi un oraș al premierelor europene, recunoscut istoric pentru inovație și multiculturalitate. Cunoscută drept „Mica Vienă”,...

Timișoara și împrejurimile sale
Foto: fb.com / Muzeul Național al Bucovinei
Radio Tour joi, 23 aprilie 2026

Povești medievale și tradiții bucovinene

Descoperim azi patrimoniul cultural și istoric din nord-estul României, explorând două dintre cele mai importante și fascinante obiective...

Povești medievale și tradiții bucovinene
Muzeul Cetatea Neamț,Târgu-Neamț (Sursa foto: Complexul Muzeal Naţional Neamţ)
Radio Tour joi, 16 aprilie 2026

Județul Neamț, o experiență autentică

Ne îndreptăm spre nord-estul României, spre una dintre cele mai complexe destinații turistice: județul Neamț. Aici găsim un mix armonios de...

Județul Neamț, o experiență autentică
Maramureş (Sursa foto: visitmaramures.ro)
Radio Tour joi, 09 aprilie 2026

Radio Tour – 72 de ore în Maramureș

Situată în nordul României, regiunea istorică Maramureș se confirmă și în acest an ca destinație pentru sărbătorile pascale. Dincolo de...

Radio Tour – 72 de ore în Maramureș
Radio Tour joi, 02 aprilie 2026

Parcul Național Munții Rodnei, spectacolul naturii sălbatice

Astăzi, descoperim atracțiile turistice din Parcul Național Munții Rodnei. Situat în nordul României, la granița dintre județele Maramureș...

Parcul Național Munții Rodnei, spectacolul naturii sălbatice
Radio Tour joi, 26 martie 2026

Băile Herculane – natură, istorie și terapii moderne

Stațiunea Băile Herculane este o destinație cu o tradiție balneară de peste două milenii, unde istoria se împletește cu tehnologia modernă...

Băile Herculane – natură, istorie și terapii moderne
Radio Tour joi, 19 martie 2026

Vacanță inedită în Parcul Național Domogled-Valea Cernei

Situat la intersecția unor reliefuri spectaculoase, Parcul Național Domogled-Valea Cernei este cel mai mare din România, un adevărat sanctuar al...

Vacanță inedită în Parcul Național Domogled-Valea Cernei
Radio Tour joi, 12 martie 2026

Vama Buzăului, acasă la zimbri

Situată la poalele Masivului Ciucaș, în sud-estul județului Brașov, comuna Vama Buzăului este o destinație care cucerește de la prima vedere...

Vama Buzăului, acasă la zimbri

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company