Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

La schi în România

Azi descoperim oferta pe care România o propune turiștilor pasionați de sporturi montane de iarnă.

Adaugă ca sursă preferată în Google
La schi în România
La schi în România

, 15.12.2022, 15:15


Azi descoperim oferta pe care România o propune turiștilor pasionați de sporturi montane de iarnă. Pârtiile de schi nu sunt puține, iar ofertele sunt atractive. Totodată, veți avea ocazia să vă bucurați de peisajul spectaculos al Carpaților românești.



Pentru turiștii străini, România poate fi interesantă, mai ales dacă știm să ne poziționăm, spune Adrian Voican, managerul unei agenții de turism. Deși nu avem munții cei mai înalți din Europa, avem ceva unic: obiectivele turistice din zonă și prețurile mai mici la mâncare sau la cazare. „Foarte aproape de sufletul meu este Valea Prahovei, cu atât mai mult cu cât așteptăm să se deschidă aeroportul din Brașov, ca turiștii care merg la Brașov să poată ajunge direct și din țară, și din străinătate. Se întâmplă în prima parte a anului viitor. Sinaia e perla stațiunilor de pe Valea Prahovei. Se deschid trei pârtii noi în iarna asta, astfel încât o să ajungem de la 22 de kilometri la 30 de kilometri de pârtii pe Valea Dorului, Valea cu Brazi, Valea lui Carp, Valea Soarelui. Merită menționat că altitudinea domeniului schiabil pornește de la 860 de metri până la cota 2.000. Deci, chiar dacă e mai cald sau nu e zăpadă în partea de jos a muntelui, sus, aproape întotdeauna avem șanse să fie zăpadă. Apoi, mai sunt și tunuri de zăpadă. De asemenea, Primăria Sinaia a reușit să cumpere telescaunul și telecabina veche, iar, acum, suntem pe cale de a avea un ski pass universal în toată stațiunea.”



Asta nu înseamnă că Sinaia e singura destinație, deși a primit trofeul pentru cea mai atractivă stațiune de schi din România, la World Ski Awards, singura inițiativă globală care premiază și promovează excelența în turismul de iarnă. „Nici Poiana Brașov nu se lasă mai prejos. Aici, domeniul schiabil depășește 24 de kilometri, iar ei susțin că e cel mai extins din țară. Apoi, în sud-vestul României, avem Straja. Ei spun că au pârtia cea mai lungă, de 8,6 kilometri, și că domeniul lor schiabil este numărul unu. E foarte bine că există această competiție. Covasna are patru pârtii de schi. Iar aici turismul balnear se împletește cu cel activ prin schiul practicat iarna. La fel se întâmplă și la Sovata, unde autoritățile au investit prin fonduri europene sau prin alte surse atrase de finanțare, astfel încât să facă atractivă stațiunea și pe timpul verii, și pe timpul iernii.”



„Learn to ski in Romania”. Acesta ar putea fi sloganul României pentru a atrage turiștii străini, spune Adrian Voican, managerul unei agenții de turism. Astfel, pentru părinții care doresc să-și învețe copiii să schieze, România poate fi destinația ideală. „Sunt destul de multe pârtii. Nu trebuie pârtie de nu știu câți kilometri, poți să ai o pârtie și de 500 de metri sau de 1.000 de metri, poți învăța să schiezi și pe pârtiile Cazacu sau Sorica din Azuga, și pe Kalinderu la Bușteni. Nu-ți trebuie pârtii extraordinar de mari, de înalte, de lungi, de Cartea Recordurilor. E suficient să ai facilități bune, copiii să se simtă bine, să fie zăpadă și să ai prețuri accesibile, monitori, iar noi avem monitori buni, să ai de unde să-ți închiriezi echipament de schi. Acest concept „Learn to ski in Romania” poate fi foarte atractiv pentru mulți care vin să facă o vacanță. Noi promovăm România pe piețele internaționale de foarte mult timp. Franța, Spania, Italia, Belgia, Germania, Marea Britanie și chiar Statele Unite sunt principalele țări unde avem parteneri și de unde ne străduim să aducem turiști străini în România.”



România, din punct de vedere al turismului activ, dincolo de drumeția de vară, este o destinație predilectă pentru schiul de tură, în privința turismului de incoming, spune Cosmin Andron, alpinist și ghid de turism. „În ceea ce privește turiștii străini care vin să facă sporturi de iarnă în România, majoritatea vin pentru schi de tură, iar destinațiile clasice sunt Munții Rodnei, în nord, Bucegi, Făgăraș, Retezat, mai puțin Parâng, Meridionali și Apuseni. Cei mai mulți pe care i-am însoțit sunt din Europa de Est, polonezi în principal, cehi, slovaci, iar din țările Europei de Vest, austrieci, britanici și francezi. În general, acești turiști preferă și obiective care cumva să marcheze zilele de pauză între zilele de schi. Într-adevăr, foarte puțini dintre turiști sunt axați exclusiv pe partea de schi, pentru că România nu prezintă în circuitul turistic niște ture de o mare complexitate tehnică. Deci, cei care vin, caută exoticul destinației, ceea ce implică automat și alte obiective turistice, dincolo de partea sportivă. De exemplu, în Maramureș, agroturismul, în zona Carpaților Meridionali, mai ales în zona munților Bucegi, turiștii solicită, iar noi recomandăm și o vizită fie la Castelul Peleș, fie la Castelul Bran. În funcție de destinație, întotdeauna cel puțin o zi din cinci sau șase este petrecută pentru a vizita și alte obiective.”



România nu este o destinație scumpă, dacă se scoate din calcul accesul cu telescaunele sau telecabinele din stațiuni. Cosmin Andron. „Este o destinație pentru companiile aeriene low-cost. Pentru cineva care are în vedere o săptămână de schi de tură sau free ride în Bucegi, Făgăraș, Retezat, se poate ajunge la munte fie cu zboruri la București, fie la Sibiu. Cei care vor să vină în nord, în Munții Rodnei, Munții Maramureșului sau Apuseni, au la dispoziție aeroporturile din Cluj sau Târgu Mureș. Apoi, cazarea se face, în general, în pensiuni, care sunt încă la prețuri competitive cu cele din Europa de Vest. În plus, unele locuri pot fi accesate cu telecabine care, într-o ieșire de patru, cinci zile, se pot folosi o singură dată. De exemplu, la Bâlea, în Munții Făgăraș. La altele se poate ajunge chiar cu mașina. Așadar, România nu este o destinație exclusiv pentru calitatea schiului la coborâre, ci pentru acest melanj între arhaic, autentic, exotic și partea de schi. Împreună cu colegii mei, vă invit să descoperiți România, pentru că despre asta este vorba într-o excursie, descoperirea de locuri, oameni, obiceiuri. Este o altă manieră de a face acest tip de turism activ.”



Există și foarte multe evenimente care au loc în apropierea sau chiar pe pârtiile de schi. Dintre acestea, unul dintre cele mai așteptate este o premieră pentru Europa centrală și de est. Organizatorii primei ediții Massif, în perioada 3-5 martie 2023, în Poiana Brașov, promit combinația perfectă dintre un festival de muzică și sporturi de iarnă.





RadioRomaniaInternational · RADIO TOUR – 15.12.2022

Muzeul Satului Valcean (foto: Muzeul Satului Valcean)
Radio Tour joi, 12 noiembrie 2026

Județul Vâlcea, destinația celor patru anotimpuri

Județul Vâlcea atrage vizitatori în orice perioadă a anului. Oferta se bazează pe patrimoniul natural și pe tradițiile locale, în timp ce potențialul …

Județul Vâlcea, destinația celor patru anotimpuri
Palatul Culturii, Iași / Foto: Ștefan Baciu, RRI
Radio Tour joi, 05 noiembrie 2026

Iași, o experiență culturală deosebită

Județul Iași este una dintre cele mai ofertante destinații culturale și istorice din România. Aici, patrimoniul arhitectural se împletește firesc cu d…

Iași, o experiență culturală deosebită
Cascada Vălul Miresei (Sursa foto: fb.com / Ministerul Mediului)
Radio Tour joi, 29 octombrie 2026

Drumeții la înălțime în Masivul Vlădeasa

Județul Cluj, situat în inima Transilvaniei, oferă iubitorilor de natură una dintre cele mai bine organizate rețele de drumeție din România. Toate cel…

Drumeții la înălțime în Masivul Vlădeasa
Castelul Rhédey (sursa foto: facebookvisitmures)
Radio Tour joi, 22 octombrie 2026

Castele transilvănene, între platouri de film și povești de iubire

Transilvania păstrează numeroase reședințe nobiliare care atrag vizitatorii atât prin arhitectura lor valoroasă, cât și prin istoriile mai puțin cunos…

Castele transilvănene, între platouri de film și povești de iubire
Radio Tour joi, 15 octombrie 2026

Via Valahia, un traseu inedit

Zona de sud a Munților Făgăraș atrage tot mai mulți turiști datorită peisajelor spectaculoase și a noilor inițiative de promovare a patrimoniului. Cel…

Via Valahia, un traseu inedit
Radio Tour joi, 08 octombrie 2026

Țara Hațegului, evadare în natură

Țara Hațegului este o destinație de vacanță inedită din vestul României. Regiunea atrage turiști datorită Geoparcului Dinozaurilor, primul teritoriu n…

Țara Hațegului, evadare în natură
Radio Tour joi, 01 octombrie 2026

Podișul Mehedinți, „Cultură, oameni și natură”

Podișul Mehedinți din sud-vestul României se remarcă printr-o fuziune armonioasă între cultura tradițională și natură. Pentru a evalua și promova aces…

Podișul Mehedinți, „Cultură, oameni și natură”
Radio Tour joi, 24 septembrie 2026

Județul Arad, patrimoniu arhitectural si multiculturalitate

Astăzi descoperim o parte a județului Arad. Aflată pe Valea Mureșului, această regiune este un exemplu fascinant de multiculturalitate și istorie euro…

Județul Arad, patrimoniu arhitectural si multiculturalitate

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company