Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Sinaia, orașul regal

Situată la doar 140 de km de București, denumită și Perla Carpaților, Sinaia este perfectă pentru relaxare, dar și pentru turism activ, indiferent de anotimp.

Sinaia, orașul regal
Sinaia, orașul regal

, 01.02.2024, 14:35

Destinația noastră de azi este recunoscută printre iubitorii sporturilor montane, dar și printre pasionații de istorie. Situată la doar 140 de km de București, denumită și Perla Carpaților”, Sinaia este perfectă pentru relaxare, dar și pentru turism activ, indiferent de anotimp. Însă, în primul rând, trebuie să amintim faptul că Sinaia a fost pentru o bună perioadă de timp a doua capitală a României, spune Paul Popa, directorul Centrului Național de Informare și de Promovare Turistică. A fost locul reședinței de vară a familiei regale a României din 1887 și până în 1947. În acest timp, patru generații de regi și regine s-au perindat pe aici.



Construcția castelelor și a întregului domeniu regal a însemnat extrem de mult pentru orașul Sinaia și a ajutat extrem de mult la dezvoltarea lui. Trebuie să începem cu două repere fundamentale ale orașului: muzeele Peleș și Pelișor, două capodopere din punctul nostru de vedere și nu numai al nostru. Marea majoritate a vizitatorilor, peste 600 de mii pe an, spun același lucru despre aceste două bijuterii. Acum, noul management al Castelului Peleș a decis să deschidă castelul integral pentru vizitare.



Un doritor care ar vrea să treacă cumva prin toată istoria castelului poate vizita castelul de la parter și până la mansardă. Mansarda a fost închisă 47 de ani in diverse motive și n-a fost deschisă publicului. Turistul va vedea lucruri foarte importante și unice, un loc puțin diferit de restul castelului, un pic mai intim și în care își petreceau zilele domnișoarele și doamnele de onoare ale reginelor. Regele Mihai, în copilăria sa, a avut acolo în apartament. Sala de desen exista acolo, unde petreceau o parte din zi regina și prietenii apropiați, în timpul orelor și cursurilor de desen pe care le ținea în castel regele.”



Castelul Pelișor a rămas așa cum era, continuă Paul Popa, directorul Centrului Național de Informare și de Promovare Turistică. Regina Maria a îmbrățișat stilul Art Nouveau și și-a pus amprenta asupra castelului care, deși prin exterior seamănă foarte bine cu Castelul Peleș, în interior, spune o cu totul altă poveste



E singurul castel Art Nouveau integral din România. A fost adusă aici și inima reginei, așa cum ea și-a dorit, ca să rămână aproape de poporul pe care l-a iubit atât de mult. Inima Reginei Maria este depusă în sala care i-a plăcut cel mai mult reginei și creată integral de către ea, în Salonul de Aur al Castelului Perișor. Este acoperită de steagurile României și al Marii Britanii, amintind de originea britanică a reginei noastre. Cumva, vizita în Castel Pelișor va schimba imaginea pe care vizitatorul o are, plecând cumva prin stiluri, de la neo-renașterea germană a Castelului Pelișor până la stilul Art Nouveau, printr-o mulțime de stiluri și de epoci, care delectează.”



Sinaia este un oraș-muzeu în aer liber. Multe clădiri au fost construite în perioada de glorie a orașului, în care maiestățile lor regale au decis să-și stabilească reședințele de vară aici. Astfel, o mulțime de personalități din protipendada vremii și-au dorit să aibă aici locuințe de vară și să fie în apropierea reginei și a regelui.



Am moștenit o întreagă serie de clădiri extraordinar de frumoase la care au lucrat cei mai importanți arhitecți ai României, chiar și unii dintre ei având locuințe de vară aici. Prin tururile deschise pe care le poți face în aer liber prin oraș, le poți vedea. Nu sunt toate muzee, sunt părți din patrimoniu arhitectural construit al României, care ajută vizitatorul să-și creeze o imagine a orașului. Să nu uităm de mânăstire ca fiind reperul fundamental, de la care avem și numele Sinaia”, ctitorul ei fiind prințul Mihai Cantacuzino. A fost ridicată în anii 1600 și, desigur, este iarăși un alt reper fundamental al orașului.



Mănăstirea a fost prima clădire care a apărut în oraș. A dat numele orașului viitor și de aici a pornit întreaga poveste. Avem și acolo o mulțime de artefacte foarte interesante. Avem chiar și un artefact listat pe lista UNESCO. Primul muzeu de artă religioasă din România este tot acolo și, cumva, completează vizita. În oraș, mai există un Muzeu de Istorie care a fost creat în curând, la inițiativa tuturor orășenilor de a avea un reper al orașului. A fost creat într-una dintre cele mai vechi clădiri din oraș, în Palatul Știrbei.”



Pe de altă parte, Sinaia rămâne o stațiune montană. Munții Bucegi sunt destinația perfectă a iubitorilor sporturilor de iarnă, spune Paul Popa, directorul Centrului Național de Informare și de Promovare Turistică.



Avem 25 de pârtii de schi, un domeniu alpin de schi foarte bun, la o altitudine bună pentru ce înseamnă păstrarea zăpezii, fiindcă schimbările climatice aduc o mulțime de modificări. Suntem cu pârtiile noastre la 2.125 de metri atitudine și sunt deservite de o mulțime de instalații pe cablu. Avem două telegondole, două telecabine, trei teleschiuri, trei telescaune. Cele 25 de pârtii se adresează tuturor. Dacă ești începător și ai pus schiurile prima dată în picioare, există pârtie specială pentru tine, ca să nu te sperii și ca să prinzi drag de acest sport.



Dacă ești sportiv profesionist, vei avea la dispoziție pârtii inclusiv negre. Codurile de culoare spun ceva despre gradul de dificultate al pârtiei. Pârtiile negre sunt cele mai dificile. Avem și trei pârtii negre pentru cei care sunt într-adevăr stăpâni pe acest sport și care coboară cu 100km pe oră. Avem, apoi, pârtiile roșii și albastre, pentru marea majoritate a schiurilor și care au lungimi diferite. Pleacă de la doi, trei km și ajung până la opt km. Sunt pârtii de sanie, de tubing, pentru cei care încă nu stăpânesc schiul sau poate nu-și doresc să facă asta și atunci încearcă să facă altceva.”



Iar, după o zi de activitate intensă pe munte, Sinaia își așteaptă turiștii pentru relaxare. Fie că vă doriți o seară liniștită sau una animată, există un loc pentru fiecare.


Ziua de schi se termină la un moment dat și, când sosește seara, orașul pornește motoarele, dacă putem folosi termenul ăsta, și încearcă să acopere toate nevoile celor care după ziua de schi se relaxează. După zilele de schi și de relaxare petrecute aici, poți să te reîntorci la locul de muncă într-o altfel de stare. Astfel, avem cluburi, avem chiar la stația de bază a Telegondolei, la cota 1000, un local foarte frumos care ține petreceri până târziu în noapte. Avem acolo și formații care cântă live. Atmosfera se animă mult, iar oamenii sunt doritori să petreacă timp cât mai mult acolo. Avem zona de SPA în tot orașul. Toate structurile hoteliere importante au o zonă dedicată pentru relaxarea cu apă, prin masaj, cu tot felul de terapii. Există personal specializat care oferă aceste servicii.”



Sinaia este foarte bine conectată de București. Astfel, de la Aeroportul Internațional Henri Coandă, veți găsi multe servicii de transfer, durata medie fiind de două ore.




RadioRomaniaInternational · Radio Tour – 01.02.2024


Staţiunea Herculane (sursă foto: facebook.com/ProTurismHerculane)
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane
Ansamblul Monumental
Radio Tour joi, 24 octombrie 2024

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj

Ansamblul cuprinde patru lucrări: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit, concepute și construite de către...

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj
Halloween la Castelul Bran (sursa foto: Facebook / Castelul Bran)
Radio Tour joi, 17 octombrie 2024

Halloween la Castelul Bran

Pe lângă decorațiunile specifice, vizita de anul acesta le va oferi turiștilor o experiență senzorială unică: muzică și sunete horror,...

Halloween la Castelul Bran
România Atractivă (sursa foto: Facebook /România Atractivă)
Radio Tour joi, 10 octombrie 2024

România atractivă

Lansată anul acesta, „România Atractivă” este cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Totodată, este...

România atractivă
Radio Tour joi, 03 octombrie 2024

Pe Transalpina, la Rânca

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare înălțime din România, motiv pentru care și-a câștigat renumele „drumul de deasupra...

Pe Transalpina, la Rânca
Radio Tour joi, 26 septembrie 2024

Turism speologic în Munții Aninei

România deține aproximativ 12 mii de peșteri, plasându-se printre primele țări europene în ceea ce privește numărul și diversitatea...

Turism speologic în Munții Aninei
Radio Tour joi, 19 septembrie 2024

Povestea vinului în România

Traseele și tururile cramelor românești sunt axate pe un singur obiectiv: cunoașterea regiunilor dedicate producției de vin și degustarea...

Povestea vinului în România
Radio Tour joi, 12 septembrie 2024

Ruta cultural-turistică a Merelor de Aur

Ruta cultural-turistică „Merelor de Aur” cuprinde destinații precum Bucovina, Delta Dunării, Mărginimea Sibiului, Târgu Jiu și Oradea....

Ruta cultural-turistică a Merelor de Aur

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company