Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Expozițiile anului 2022 la Muzeul Municipiului București

Mai multe expoziţii de pictură, sculptură şi gravură, care pun în valoare patrimoniul vast al instituţiei şi Pinacotecii Bucureşti, vor fi organizate de Muzeul Municipiului Bucureşti pe parcursul anului în curs.

Expozițiile anului 2022 la Muzeul Municipiului București
Expozițiile anului 2022 la Muzeul Municipiului București

, 02.04.2022, 16:16

Mai multe expoziţii de pictură,
sculptură şi gravură, care pun în valoare patrimoniul vast al instituţiei şi
Pinacotecii Bucureşti, vor fi organizate de Muzeul Municipiului Bucureşti pe
parcursul anului în curs. Vor fi aduse în atenția publicului casele-atelier de artist, dar și
colecţiile de costume, documente rare, artă populară şi fotografii din vechiul
Bucureşti. Muzeul îşi are începutul în hotărârea Consiliului Comunal al
Primăriei Bucureştilor, de la sfârşitul lunii iunie 1921, prin care s-a propus
înfiinţarea unui muzeu comunal. În 1956 sediul muzeului este stabilit la
Palatul Suţu (monument istoric, datând din 1834), iar în
1959 are loc redeschiderea pentru public a Muzeului de Istorie a Oraşului
Bucureşti. În urma unificării secţiilor de istorie şi artă a luat naştere
Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, iar 15 ani mai târziu, în
1999, instituţia şi-a recăpătat numele de la întemeiere, Muzeul Municipiului
Bucureşti.

În prezent, Muzeul Municipiului Bucureşti are în componenţă 14 muzee,
colecții şi case memoriale. Unul dintre aceste muzee, Muzeul Theodor Aman, își așteaptă publicul la o nouă
expoziţie temporară care are vernisajul pe 7 aprilie și rămâne la dispoziţia
publicului până în martie 2023. Din 27 mai, la Muzeul Frederic Storck și
Cecilia Cuțescu Storck se va deschide expoziția
De la Cap Caliacra la Balcic. Itinerar plastic. Elena Olariu, director adjunct la Secția Artă, Restaurare,
Conservare a Muzeului Municipiului București, ne vorbește despre aceste
expoziții care se deschid în curând la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Muzeul Theodor Aman este unul dintre muzeele
cele mai frumoase din București, aici se află colecția pictorului Theodor Aman
și a fost și casa lui, probabil că multă lume a văzut deja muzeul. Pe cei care
nu-l cunosc, îi invit să nu rateze această ocazie, casa este superbă. Este o
casă veche, pe care am conservat-o, încercând să-i păstrăm interiorul așa cum
era decorat când trăia pictorul. Cum vă spuneam, pe lângă expoziția permanentă,
în luna aprilie deschidem o expoziție intitulată Aman în plein air. Asta
înseamnă că prezentăm mai ales ce a pictat artistul în exterior. Este o temă aleasă
foarte inspirat de colegele noastre, pentru că este o ocazie de a vedea
grădinile pe care le-a pictat Theodor Aman. În luna mai vom avea o altă
expoziție la fel de interesantă la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu
Storck. Pictorița Cecilia Cuțescu Storck a fost adesea în călătoriile ei la
Balcic, unde se întâlnea cu Regina Maria a României, de care o lega o strânsă
prietenie. Astfel că expoziția va prezenta lucrările Ceciliei Cuțescu Storck
inspirate de aceste locuri. Va fi o călătorie artistică, vom vedea și
interiorul casei, cu câteva lucrări inedite din casa familiei Storck, sperăm că
va o expoziție interesantă. De fapt,
noi organizăm în fiecare an mici expoziții la Muzeul Stork, iar de data asta am
hotărât să ne referim tot la Balcic



La sfârșitul lunii aprilie se va deschide la Palatul Suțu
expoziția Acte domnești fanariote din colecția Muzeului Municipiului
Bucureşti, iar din 18 mai, în aceeași clădire va fi vernisată expoziția
Țările Române. Peisaje în gravura Europeană de secol XIX. Această expoziție valorifică patrimoniul din Colecția
de Tipărituri și Imprimate a Muzeului Municipiului București și urmărește să
introducă vizitatorul în universul românesc din secolul al XIX-lea. Vor fi
expuse peste 50 de lucrări care înfățișează locuri din Țările Române surprinse
de gravori străini, aducând în atenție elemente de arhitectură urbană sau
rurală. În luna august, vor fi vernisate două expoziții: Seria Donații și
donatori – Donația Ioana Gabriela și Alexandru Beldiman (la Palatul Suțu) și
Sub însemnul regalității: Fotografiile unei tinere principese (la Muzeul
Nicolae Minovici). Elena Olariu, director adjunct la Secția Artă, Restaurare,
Conservare a Muzeului Municipiului București ne-a vorbit despre expoziția
programată în luna septembrie la Palatul Suțu, Familia, Credința și Căminul
pictorului Gheorghe Tattarescu.

Va fi o expoziție dedicată casei lui Gheorghe
Tattarescu, astfel că vom expune
multe obiecte din casa respectivă. Este
vorba de obiecte care au fost restaurate și acest lucru se datorează colegilor
mei care au reușit să restaureze o mare
parte din patrimoniul Casei Memoriale Gheorghe Tattarescu, mă
refer atât la obiecte, cât și la tablouri. Vom prezenta ceramică, icoane
pictate, cărți, obiecte ale artistului, câteva picturi într-o mică expoziție,
astfel încât publicul să poată vedea aceste obiecte minunate care beneficiază
și de restaurare. Vor fi prezentate în premieră, ocazie cu care prezentăm și
munca colegilor noștri de la secția de Restaurare. Poate prea puțină lume știe că
cele mai multe dintre obiectele expuse trec și prin laboratoarele de restaurare,
unde lucrează colegi de-ai noștri care fac o muncă mai puțin cunoscută publicului,
dar pe care noi încercăm să o aducem în atenție prin aceste tipuri de
expoziții.

În lunile septembrie și octombrie Muzeul Municipiului Bucureşti va pune în valoare, prin expozițiile sale,
creația a trei sculptorițe: Elena Surdu
Stănescu, Henriette Cihoschi și Doina Lie.

Isabela Tent (Sursa foto: fb.com/PremiileGopo)
Club Cultura vineri, 05 decembrie 2025

Alice On & Off, un debut remarcabil

În debutul său documentar, Alice On & Off, Isabela Tent urmărește povestea unei tinere blocată într-un tipar traumatic. Privată de...

Alice On & Off, un debut remarcabil
Afiș eveniment
Club Cultura sâmbătă, 29 noiembrie 2025

Atlasul Singurătății

Timișoara a găzduit în lunile octombrie și început de noiembrie expoziția „Atlasul Singurătății”, un proiect itinerant, care a ajuns și...

Atlasul Singurătății
Foto: facebook.com/celuladearta
Club Cultura sâmbătă, 22 noiembrie 2025

„Full Season” by Celula de Artă

În luna noiembrie, Celula de Artă închide sezonul curatorial 2025 cu expoziția „Full Season”, o expoziție care aduce într-un singur spațiu...

„Full Season” by Celula de Artă
Documentarul
Club Cultura vineri, 14 noiembrie 2025

Triton, un documentar multipremiat

Documentarul „Triton”, de Ana Lungu, intrat în cinematografele din România recent, a avut premiera mondială în cadrul Competiţiei...

Triton, un documentar multipremiat
Club Cultura sâmbătă, 08 noiembrie 2025

Les films de Cannes

După zece zile în care Bucureștiul a devenit capitala filmului de autor, prezentând în premieră cele mai premiate filme de pe Croazetă, dar...

Les films de Cannes
Club Cultura sâmbătă, 01 noiembrie 2025

“Cu alte cuvinte”, o asociație multipremiată

Proiectul „Bare Rroma“, inițiat de Asociația Cu Alte Cuvinte, a primit anul acesta premiul Galei Radio România Cultural la categoria...

“Cu alte cuvinte”, o asociație multipremiată
Club Cultura sâmbătă, 25 octombrie 2025

Emilia Dobrin, Premiul pentru Întreaga Activitate

După ce a fost onorată cu Premiul pentru Întreaga Activitate la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, actrița...

Emilia Dobrin, Premiul pentru Întreaga Activitate
Club Cultura sâmbătă, 18 octombrie 2025

Scriitorul rus Mihail Şişkin, în România

Între 25 și 28 septembrie Brașovul a fost deosebit de animat, căci aici s-a desfășurat prima ediție a unui nou și ambițios festival literar,...

Scriitorul rus Mihail Şişkin, în România

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company