Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Băile Balvanyos

Ne îndreptăm azi spre partea muntoasă a Transilvaniei. Staţiunea Băile Balvanyos se află într-o zonă foarte liniştită, la o altitudine cuprinsă între 840 şi 950 de metri

Băile Balvanyos
Băile Balvanyos

, 13.05.2017, 07:00

Ne îndreptăm azi spre partea muntoasă
a Transilvaniei. Staţiunea Băile Balvanyos se află într-o zonă foarte
liniştită, la o altitudine cuprinsă între 840 şi 950 de metri. Este o destinaţie
recunoscută pentru tratamente balneare şi pentru izvoarele cu apă minerală. Nu
e o staţiune balneară tocmai nouă, existând o tradiţie a tratamentelor
balneare. Efectul curativ al apelor de la Băile Balvanyos a început să fie
valorificat încă de acum 79 de ani, din 1938. A fost anul în care au fost
descoperite efectele benefice ale mofetelor. Prin climatul tonic al staţiunii
şi prin apele termale, se tratează afecţiuni cardiovasculare, reumatismul,
obezitatea, stările depresive sau stresul. Iar cele mai căutate proceduri
realizate la Băile Balvanyos sunt băile carbogazoase, electroterapia,
hidroterapia, kinetoterapia şi, bineînţeles, mofetele. Mai mult decât atât, la
Băile Balvanyos există Peştera Pucioasa sau Grota Sulfuroasă. Cea din urmă este
galeria unei foste mine de sulf, situată la o altitudine de 1.052 metri. Prin
gura acestei grote ies la suprafaţă 3.000 de metri cubi de gaz mofetic. Acesta,
conform autorităţilor din staţiune, este cel mai mare debit din Europa pentru o
emanaţie postvulcanică.


Monika Karakas este agent de turism la BăileBalvanyos şi
prezintă potenţialul turistic al staţiunii balneoclimaterice cu regim
permanent: În Balvanyos avem foarte multe atracţii turistice
şi posibilităţi de cazare, pensiuni şi hoteluri. Turiştii ajunşi la noi au de
ales între turism montan, balnear, fiindcă avem băi, mofete şi, mai nou, un
centru SPA. În apropierea staţiunii noastre se află singurul lac vulcanic din
Europa, Lacul Sfânta Ana, la zece km de Balvanyos. Tot acolo avem şi Grota
Sulfuroasă, cea mai mare mofetă naturală din Europa. Avem foarte multe izvoare
de apă cu efecte terapeutice. La noi, turiştii se pot relaxa în aer curat.


În imediata apropiere a staţiunii se
pot vizita Cetatea Balvanyos, ridicată în secolul al XIII-lea, şi Lacul Sfânta
Ana. Vă veţi afla în ţinutul vulcanilor, unde, de altfel, veţi vedea şi
singurul lac vulcanic din România. Nici activităţile pe care le puteţi
desfăşura nu sunt puţine. Din lista pachetelor turistice, puteţi, de exemplu,
să alegeţi o aventură cu căruţa cu coviltir în Ţinutul Vulcanilor. Plecările se
organizează la cerere, pentru două – patru persoane, la un preţ de 37 de euro
de persoană pe zi. Durata programului este de trei zile. Se mai organizează
deplasări offroad, zboruri în tandem cu parapanta sau zboruri cu planorul. Însă
iată şi o ofertă de cazare în Băile Balvanyos, la un hotel de patru stele.
Monika Karakas, agent de turism: Patru nopţi, 189 de euro de
persoană. Pachetul include micul dejun. Prânzul şi cina se pot achiziţiona
separat pentru 50 de lei pe zi, de persoană. Se acordă acces
nelimitat la SPA, la sala fitnes şi în parcul de aventură al hotelului. Avem şi
terenuri de sport, biliard şi tenis de masă. Turiştii beneficiază de facilităţi gratuite precum parcarea, Wi-Fi, vizite
la o fermă de animale, drumeţii montane la atracţiile turistice din zonă. Vă
invităm la Băile Balvanyos, fiindcă zona este foarte frumoasă, aerul este
foarte curat, va face bine atât spiritului cât şi trupului. Merită o vizită,
fiindcă e foarte frumos.


Staţiunea Băile Balvanyos este însă şi
destinaţia iubitorilor de gastronomie. Parada cârnaţilor, Festivalul Pomana
Porcului, Festivalul Florilor Comestibile, Festivalul Cartofului, al peştelui
şi al tocăniţelor la ceaun, dar şi Festivalul Vânătoresc sunt evenimente
organizate pe parcursul anului, pe care nu ar trebui să le rataţi.



Până data viitoare, când vă aşteptăm cu nouă
destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă!

Mânăstirea Tismana (Foto: Ștefan Baciu/RRI)
Vizitați România marți, 16 decembrie 2025

Tismana

Pe lângă operele în aer liber ale lui Constantin Brâncuşi, turism de aventură, turism rural, schi şi turism montan, printre atracţiile...

Tismana
Muzeul Astra (Foto: facebook.com/muzeulastrasibiu)
Vizitați România sâmbătă, 13 decembrie 2025

Complexul Național Muzeal Astra

Astăzi vă propunem o vizită într-unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din România: Complexul Național Muzeal Astra. Situat la 3 km de...

Complexul Național Muzeal Astra
Foto: facebook.com/poianabrasov.travel
Vizitați România marți, 09 decembrie 2025

Poiana Braşov

În perioada iernii, una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă din România este staţiunea Poiana Braşov. De foarte mulţi ani, gradul...

Poiana Braşov
Sursa foto: fb.com / Compania de Transport Public Arad
Vizitați România sâmbătă, 06 decembrie 2025

Arad

Astăzi vă invităm în vestul României, în județul Arad, pentru a face cunoştinţă cu orașul cu același nume, municipiul reședință de...

Arad
Vizitați România marți, 02 decembrie 2025

Potecă tematică în Geoparcul Internațional UNESCO „Țara Hațegului”

În satul Suseni din comuna Râu de Mori, aflată în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, a fost inaugurată „Poteca de poveste de la...

Potecă tematică în Geoparcul Internațional UNESCO „Țara Hațegului”
Vizitați România sâmbătă, 29 noiembrie 2025

Craiova

Patrimoniu cultural şi istoric, parcuri, precum şi un Târg de Crăciun prezent în topurile internaţionale în ultimii trei ani sunt tentaţiile...

Craiova
Vizitați România marți, 25 noiembrie 2025

„Mărul de Aur” pentru Iaşi

Conducerea Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism a luat decizia ca orașul Iași să primească anul viitor,...

„Mărul de Aur” pentru Iaşi
Vizitați România sâmbătă, 22 noiembrie 2025

Judeţul Bistrița-Năsăud

Astăzi vă invităm în nordul ţării, într-unul dintre judeţele cele mai ofertante din punct de vedre turistic. Aici se găsesc rezervaţii...

Judeţul Bistrița-Năsăud

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company