Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Târgu Jiu, la 10 ani după conferirea trofeului „Mărul de Aur”

Târgu Jiu, municipiul de reşedinţă al judeţului Gorj, a marcat, în urmă cu câteva zile, 10 ani de când a primit, din partea Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism, FIJET, prestigiosul trofeu „Mărul de Aur”.

Foto: Ștefan Baciu/RRI
Foto: Ștefan Baciu/RRI

, 28.05.2024, 15:40

Târgu Jiu, municipiul de reşedinţă al judeţului Gorj, a marcat, în urmă cu câteva zile, 10 ani de când a primit, din partea Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism, FIJET, prestigiosul trofeu „Mărul de Aur”. Această distincţie este acordată începând din anul 1970 unei organizaţii, unui oraş sau unei personalităţi, în semn de recunoaştere a demersurilor pentru promovarea și dezvoltarea turismului.

Târgu Jiu a primit trofeul „Mărul de Aur” în anul 2014. Juriul FIJET a considerat că Târgu Jiu reprezintă o destinaţie unicat datorită operelor în aer liber ale celebrului sculptor Constantin Brâncuşi, opere care constituie o mare atracţie turistică. Stabilit la Paris, în anul 1909, Constantin Brâncuşi era deja o celebritate atunci când, în 1937, a revenit în ţara natală pentru a realiza operele admirate în prezent de vizitatorii oraşului Târgu Jiu. La solicitarea “Ligii Naţionale a Femeilor din Gorj”, Constantin Brâncuşi a realizat, în interval de un an, mai multe lucrări monumentale, amplasate pe un drum, numit astăzi “Calea Eroilor”.

Pe acest drum, denumit şi “Axa Brâncuşi”, se afla podul unde, la 14 octombrie 1916, au fost lupte grele, populaţia oraşului reuşind să oprească trupele germane care încercau să avanseze spre sud. În Grădina publică, în apropierea râului Jiu, se află Masa Tăcerii – înconjurată de douăsprezece scaune rotunde din piatră, în formă de clepsidră. În continuare, pe alee, pot fi observate, de o parte şi de alta, 30 de scaune pătrate din piatră, tot în formă de clepsidră.

La intrarea în Grădina publică este „Poarta Sărutului”, o operă realizată din piatră poroasă, cu o înălţime de peste 5 metri. Pe cele două coloane poate fi văzut simbolul sărutului, două jumătăţi ale unui cerc, un simbol caracteristic sculptorului Constantin Brâncuşi. La celălalt capăt al „Axei Brâncuşi”, la o distanţă de circa 1,2 km, se află “Coloana Infinitului”. Are o înălţime de 29 de metri şi este alcătuită din module din bronz, în formă de clepsidră, fixate pe un ax metalic.. Amplasată într-un parc, în jurul căruia sunt clădiri nu foarte înalte, opera brâncuşiană poate fi văzută de la mare distanţă.

La festivitatea organizată la „Masa Tăcerii”, în Grădina publică din Târgu Jiu, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la conferirea trofeului „Mărul de Aur” au participat şi membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism, care au avut ocazia de a vedea şi alte atracţii din judeţul Gorj. După festivitate, preşedintele FIJET, Tijani Haddad, s-a referit la România ca destinaţie turistică şi la modul în care oraşul Târgu Jiu pune în valoare operele lui Brâncuşi

Noi credem că România este acum o destinație foarte bună nu doar pentru turiștii din Europa, ci și din multe alte țări pentru că are munți, are râuri, are această ospitalitate a populației. Sper ca acest eveniment să fie benefic pentru România și sper să avem și alte ocazii pentru a promova această țară pe scena internațională a turismului. Am fost aici în mod special pentru a celebra conferirea Mărului de Aur dăruit orașului Târgu Jiu, de acum 10 ani. Locuitorii au sărbătorit acest moment, noi am venit cu această ocazie, şi a fost o participare impresionantă, cu multe grupuri folclorice, multe alcătuite din copii. A fost o ceremonie fantastică, cu participarea multor oameni din oraș. Am fost impresionați de organizarea ceremoniei. Sper că în viitor federaţia noastră va face tot posibilul pentru a promova ceea ce am văzut cu ocazia acestei vizite, destinaţia şi produsul turistic România.”

Datorită promovării din ultimii ani, oraşul Târgu Jiu şi judeţul Gorj au crescut ca vizibilitate internă şi internaţională. În 2023, peste 150 de mii de turişti au venit „Acasă la Brâncuşi”, un număr aproape dublu faţă de cel înregistrat în 2020. „Acasă la Brâncuşi” este şi numele asociaţiei care se ocupă de promovarea turistică a oraşului Târgu Jiu şi a judeţului Gorj.

RadioRomaniaInternational · VIZITATI ROMANIA 28.05.2024
Pista bob / Foto: Visit Harghita
Vizitați România sâmbătă, 14 februarie 2026

Judeţul Harghita

Propunem astăzi spre vizitare destinaţia care a câştigat locul întâi în Top 10 destinaţii turistice, FIJET România, proiect al Clubului...

Judeţul Harghita
Universitatea Bucureşti (foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Vizitați România marți, 10 februarie 2026

Piaţa Universităţii din Bucureşti

În anul recent încheiat, capitala României a atras circa două milioane de turişti, iar nivelul lunar al înnoptărilor, constant pe toată...

Piaţa Universităţii din Bucureşti
Cupola vitraliu Facerea lumii, opera a maestrului Gheorghe Dican, face din clădirea bibliotecii Antim Ivireanul din oraș un obiectiv turistic. (foto: Ana Maria Cononovici)
Vizitați România sâmbătă, 07 februarie 2026

Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea este municipiul de reședință al județului Vâlcea, Oltenia, România, așezat într-un punct geografic aproape central al...

Râmnicu Vâlcea
Piața Sfatului / Foto: Ștefan Baciu, RRI
Vizitați România marți, 03 februarie 2026

Brașov

Aflat pe lista orașelor care trebuie vizitate în cursul unei călătorii în România, Brașov este o destinație accesibilă atât pentru cei care...

Brașov
Vizitați România sâmbătă, 31 ianuarie 2026

Buşteni

Rămânem şi astăzi pe Valea Prahovei şi mergem în stațiunea Bușteni, situată la doar două ore de București. Denumirea binemeritată de...

Buşteni
Vizitați România marți, 27 ianuarie 2026

Vatra Dornei

Ninsorile căzute în Bucovina, exact înaintea Crăciunului, i-au adus pe iubitorii sporturilor de iarnă, în număr mare, pe pârtiile din...

Vatra Dornei
Vizitați România sâmbătă, 24 ianuarie 2026

Predeal

Profităm de zăpada care anul acesta a căzut din belşug şi mergem la Predeal, staţiune turistică de la Valea Prahovei, aflată la numai 160 de...

Predeal
Vizitați România marți, 20 ianuarie 2026

Piaţa Universităţii din Bucureşti

În anul recent încheiat, capitala României a atras circa două milioane de turişti, iar nivelul lunar al înnoptărilor, constant pe toată...

Piaţa Universităţii din Bucureşti

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company