Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Pregătirea alegerilor în străinătate

Autorităţile de la Bucureşti anunţă ce măsuri au luat pentru organizarea în diaspora a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Sursa foto: AEP
Sursa foto: AEP

, 12.11.2024, 11:59

După alegerile locale şi cele europarlamentare, organizate, simultan, pe 9 iunie, românii se pregătesc pentru un maraton electoral. Vor vota trei duminici la rând, pe 24 noiembrie şi 8 decembrie pentru prezidenţiale şi pe 1 Decembrie, chiar de Ziua Naţională a României, pentru legislative. Lideri de partide parlamentare, reprezentanţi ai unor formaţiuni marginale sau independenţi, sunt 14 aspiranţi la succesiunea actualului şef al statului, Klaus Ionahnis, căruia-i expiră luna viitoare al doilea şi ultimul mandat prezidenţial la care-i dădea dreptul Constituţia.

La Parlament, sunt în joc 330 de mandate de deputaţi şi 136 de senatori, la care candidează mii de oameni. Circa 200 de plicuri cu voturi prin corespondenţă pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale au fost, deja, primite şi sunt „în aşteptare”, până în momentul în care vor fi numărate sufragiile exprimate la urne – a anunţat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă.

El a adăugat că 6.650 de cetăţeni au primit plicuri pentru vot prin corespondenţă şi trebuie să îşi trimită opţiunea cel mai târziu cu două zile înainte de începerea votului fizic, pentru a fi recepţionate în timp util. Dacă semnalează că au votat greşit prin corespondenţă, aceştia pot vota la urne, în cea mai apropiată secţie de votare din ţara de reşedinţă.

Preşedintele AEP a susţinut, alături de ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, o conferinţă de presă pe tema alegerilor din străinătate. Greblă a amintit că România are un număr record, 950, de secţii de votare organizate pentru diaspora, ce însumează milioane de oameni. Şefa diplomaţiei de la Bucureşti a atenţionat că există 11 secţii de votare cu adrese diferite în cele trei rânduri de alegeri, în Finlanda, Franţa, Spania, Marea Britanie.

Luminiţa Odobescu a menţionat şi că adresa unor secţii de votare din Spania s-a schimbat, din cauza recentelor inundaţii catastrofale de acolo. Odobescu le-a cerut cetăţenilor români din străinătate să consulte listele cu secţiile de vot şi să aibă cu ei documentele necesare care le acordă dreptul de a-şi exprima opţiunea electorală – carte de identitate sau paşaport, valabile în ziua votării. Toate secţiile din străinătate vor fi monitorizate video permanent – a adăugat ministrul.

Săptămâna aceasta se încheie distribuţia buletinelor de vot pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale şi pentru alegerile parlamentare, precum şi a celorlalte materiale necesare – ştampilele de control, ştampilele cu menţiunea ‘VOTAT’, timbrele autocolante, procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votului. Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie, între orele locale 12,00 şi 21,00, sâmbătă, 23 noiembrie, şi duminică, 24 noiembrie, între orele locale 7,00 şi 21,00.

Premierul Bolojan, întâlnire cu furnizorii de energie / Foto: gov.ro
În actualitate miercuri, 05 august 2026

Reuniune cu furnizorii de energie

Cu Dunărea la debite ce tind spre un minim istoric, care afectează funcţionarea centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă, cu râuri ale căror...

Reuniune cu furnizorii de energie
foto: facebook.com/ApeleRomaneArgesVedea
În actualitate marți, 04 august 2026

Alertă energetică în România

România este în stare de alertă energetică decretată de Guvern pe parcursul lunii august, în condițiile unei scăderi severe a producției...

Alertă energetică în România
Foto: Septimiu / pixabay.com
În actualitate luni, 03 august 2026

Avertisment de la Fitch

Agenţia de evaluare financiară Fitch a menţinut ratingul suveran al României la BBB- cu perspectivă negativă, însă avertizează că un...

Avertisment de la Fitch
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan şi preşedintele României, Nicuşor Dan
În actualitate vineri, 31 iulie 2026

Noul premier al Republicii Moldova, la Bucureşti

Vasile Tofan, premierul Republicii Moldova, fost stat sovietic, majoritar românofon, a făcut prima sa vizită externă în România de la preluarea...

Noul premier al Republicii Moldova, la Bucureşti
În actualitate joi, 30 iulie 2026

Măsuri pentru scăderea preţurilor carburanţilor

Prețurile carburanților sunt, în România, într-o continuă creștere. Săptămâna aceasta, prețul mediu al unui litru de motorină a atins și...

Măsuri pentru scăderea preţurilor carburanţilor
În actualitate miercuri, 29 iulie 2026

Grevă în Sănătate

Greva generală din sistemul de sănătate românesc, declanşată marţi, continuă după ce negocierile dintre Federaţia Sanitas şi Ministerul...

Grevă în Sănătate
În actualitate marți, 28 iulie 2026

Sistem antidrone în portul Constanţa

Două sisteme de tip Triton au devenit operaţionale în România, în Portul Constanţa de la Marea Neagră. Echipamentele, specializate în...

Sistem antidrone în portul Constanţa
În actualitate luni, 27 iulie 2026

F16 versus drone

România a doborât trei drone în trei zile consecutiv, după ce acestea au pătruns ilegal în spațiul aerian al țării. Prima dronă a fost...

F16 versus drone

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company