Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Reacții la demisia președintelui Klaus Iohannis

Clasa politică de la București a reacționat la prima demisie din istoria președinților României.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Foto: presidency.ro
Foto: presidency.ro

, 11.02.2025, 11:59

Klaus Iohannis şi-a anunţat luni demisia din funcţia de președinte al României precizând că a luat această decizie pentru a nu arunca țara într-o criză politică.  A catalogat, într-o declaraţie de presă, demersul parlamentarilor din opoziţie privind suspendarea sa din funcţie drept inutil, nefondat şi păgubos. El a spus că nu a încălcat niciodată Constituţia şi a atenţionat asupra pericolului intrării României în criză, dacă procesul de demitere s-ar fi declanşat. Klaus Iohannis:

“În plan intern, societatea va fi divizată, nu se va mai discuta despre alegerile prezidenţiale care vor veni, nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. În plan extern, efectele vor fi de durată şi foarte negative. Nu va înţelege absolut nimeni dintre partenerii noştri de ce România îşi demite preşedintele, după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului preşedinte. Pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionez din funcţia de preşedinte al României.”

Liderii coaliţiei de guvernare de la București au declarat că nu au ştiut de intenţia lui Klaus Iohannis de a demisiona, dar au apreciat că acest demers este de preferat celui al suspendării, care ar fi complicat situaţia politică. Premierul Marcel Ciolacu:  “Nu am ştiut de aceasta. Nu sunt un mare fan al preşedintelui Klaus Iohannis. Nu l-am votat niciodată”.

Klaus Iohannis este acum trecutul, susţine, la rândul său, liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a adăugat că în urmă cu 10 ani, acesta a fost ales cu speranţe uriaşe, iar acum lasă în urmă o societate tensionată.

Kelemen Hunor: “A fost ales cu mari speranţe şi cu şansa de a fi un preşedinte bun pentru fiecare om, pentru fiecare comunitate. Pleacă acum prin demisie, lăsând în urmă frustrare, dezamăgire, dar, în acelaşi timp, deschide posibilitatea noastră, a tuturor, posibilitatea coaliţiei, posibilitatea candidatului coaliţiei şi şansa României să alegem un preşedinte bun, un preşedinte pentru fiecare om”.

Partidele din opoziţie, suveranist-izolaţionistele POT, AUR, S.O.S România precum şi pro-europeana USR, care au semnat cererea de suspendare a preşedintelui, au salutat decizia acestuia de a demisiona. USR apreciază, însă, că demisia vine foarte târziu şi nu aduce răspunsuri la întrebările care macină ţara. Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu: “E o decizie aşteptată de toată lumea. Şi USR a pus umărul ca acest lucru să se întâmple. E un avantaj pentru toţi candidaţii pro-europeni faptul că Klaus Iohannis nu va fi la Cotroceni în timpul acestei campanii”.

La rândul lor, reprezentanţii AUR au salutat gestul lui Klaus Iohannis şi au anunţat, în plus, că vor depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Marcel Ciolacu.

Și presa internațională a reacționat la prima demisie din istoria președinților României. Într-o Românie bulversată, preşedintele aruncă prosopul, scrie France Presse, care adaugă:  “Klaus Iohannis pleacă de la preşedinţie cu un mandat extrem de controversat şi un grad ridicat de impopularitate”. Iar Reuters precizează că preşedintele în exerciţiu al României demisionează pentru a evita o procedură de suspendare înainte de reluarea alegerilor.

RadioRomaniaInternational · Reacții la demisia președintelui Klaus Iohannis – 11.02.2025

 

Preşedintele României, Nicusor Dan (foto presidency.ro)
În actualitate vineri, 02 octombrie 2026

Apel pentru diaspora

Până în 2080, România ar putea avea cu 3,4 milioane de locuitori mai puțini decât în prezent, iar un sfert din populaţie ar avea peste 65 de ani. Nata…

Apel pentru diaspora
Foto: pixabay.com
În actualitate vineri, 02 octombrie 2026

Raport al Departamentului de Stat privind România

România are o piață deschisă, cu oameni calificați și o poziție geostrategică, dar cu legi care se schimbă prea des, cu o justiție imprevizibilă și cu…

Raport al Departamentului de Stat privind România
Guvernul Mureșan a picat la vot
În actualitate joi, 01 octombrie 2026

Cabinetul Mureşan, respins de Parlament

Așa cum se anticipa, guvernul propus de premierul desemnat, liberalul Siegfried Mureşan, nu a fost învestit, miercuri, de plenul comun al Parlamentulu…

Cabinetul Mureşan, respins de Parlament
Dragos Pîslaru / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 01 octombrie 2026

PNRR – ultima cerere de plată

România a depus oficial, miercuri, ultima cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență către Comisia Europeană, a anunțat ministrul …

PNRR – ultima cerere de plată
În actualitate miercuri, 30 septembrie 2026

Călin Georgescu, arestat preventiv

Fostul candidat, cotat drept prorus, la preşedinţia României, Călin Georgescu, a fost arestat, marți, preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de în…

Călin Georgescu, arestat preventiv
În actualitate miercuri, 30 septembrie 2026

Raport OCDE despre România

România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenţilor de studii superioare din rândul ţărilor OCDE, în timp ce investiţiile publice în edu…

Raport OCDE despre România
În actualitate marți, 29 septembrie 2026

România participă la programele de apărare ale UE

Consiliul Uniunii Europene a aprobat primele cinci proiecte europene de interes comun în domeniul apărării. Acestea sunt acum eligibile pentru finanţa…

România participă la programele de apărare ale UE
În actualitate marți, 29 septembrie 2026

Elevi vs. uniformă şcolară obligatorie

Mulți elevi din învățământul preuniversitar din România s-au prezentat la cursuri îmbrăcați în negru, în semn de protest față de proiectul legislativ …

Elevi vs. uniformă şcolară obligatorie

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company