Românii din Austro-Ungaria și unirea Basarabiei cu România
În anii primului război mondial, românii din Austro-Ungaria au fost înrolați și trimiși să lupte pe front pentru țara lor. Însă mulți români ardeleni, bănățeni, maramureșeni și bucovineni, fiecare după numele provinciei istorice de unde provenea, nu mai considerau că Austro-Ungaria era țara lor și nu voiau să lupte împotriva românilor din România.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Steliu Lambru, 31.03.2025, 16:38
În anii primului război mondial, românii din Austro-Ungaria au fost înrolați și trimiși să lupte pe front pentru țara lor. Însă mulți români ardeleni, bănățeni, maramureșeni și bucovineni, fiecare după numele provinciei istorice de unde provenea, nu mai considerau că Austro-Ungaria era țara lor și nu voiau să lupte împotriva românilor din România. Iar când mulți au căzut prizonieri, perspectiva lor asupra viitorului s-a schimbat fundamental.
Dacă românii din România au intrat în focul primului război mondial în 1916, românii din Austro-Ungaria au cunoscut grozăviile acestuia încă de la început, din 1914. Cei mai mulți au fost trimiși pe teatrele de operațiuni din Galiția sau în vestul Ucrainei de azi, precum și în Italia. Unii au dezertat, iar alții au căzut prizonieri în mâinile armatei ruse. Procesele de conștiință prin care treceau românii din armata austro-ungară, prinși între a-și face datoria față de țara lor și sentimentul de a nu lupta împotriva altor români, au avut un mare impact în literatura română și în publicistică.
La intrarea României în conflict, în 1916, a apărut ideea eliberării prizonierilor români din armata austro-ungară din lagărele ruse și includerea lor în cadrul armatei române, idee respinsă inițial de guvernul rus. După estimările autorităților române, aproximativ 120.000 de români din armata austro-ungară erau deținuți ca prizonieri de război în lagărele ruse. După insistente demersuri ale guvernului român, în 1917 guvernul rus este de acord cu înființarea unui corp de voluntari români ardeleni și bucovineni, comandantul corpului fiind numit generalul Constantin Coandă, tatăl viitorului inventator Henri Coandă, atașat militar al României la Sankt Petersburg.
Prin Declarația de la Darnița, localitatea de lângă Kiev unde au fost aduși cei care au ales să se alăture armatei române, voluntarii ardeleni și bucovineni mărturiseau voința lor ca România să se unească cu teritoriile din Austro-Ungaria locuite de români. Aproximativ 1800 de militari români din armata austro-ungară au format primul detașament care în vara anului 1917 avea să ajungă în România și să ia parte la sângeroasa luptă de la Mărășești. În total, până în luna martie a anului 1918, aproximativ 10.000 de foști militari români din armata austro-ungară au hotărât să se alăture armatei române.
Prezența corpului de voluntari ardeleni și bucovineni la unirile din anul 1918 ale Basarabiei, Bucovinei, Banatului, Maramureșului și Transilvaniei cu Regatul României a fost una consistentă. Prima unire a fost cea din martie 1918 când Sfatul Țării, organul legislativ al Barasabiei, decidea unirea cu România. Generalul Titus Gârbea, intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 1994 pe când avea 101 ani, își amintea că actul de la Chișinău a fost primul semn bun pe care societatea românească îl primea, după ce fusese nevoită să încheie pace cu Puterile Centrale, ca urmare a ieșirii Rusiei din război. Anarhia care cuprinsese regiunea după victoria revoluției bolșevice a fost un factor care a grăbit acea unire la care au participat și ardelenii și bucovinenii.
„Atunci a căzut din cer o stea luminoasă de tot şi Basarabia a făcut apel la noi şi s-a unit cu noi. Unirea Basarabiei, la care eu am luat parte, în 27 martie 1918, a fost pentru noi o mângâiere. Ruşii şi în ţara lor erau tot aşa de ticăloşi, dar mai ales în Basarabia, unde furau şi violau peste tot. A venit armata română cu spirit de ordine și basarabenii s-au dovedit foarte patrioţi, chiar ne-am zis <Doamne, noi ne gândeam numai la ardeleni!>, mai ales eu, care sunt ardelean după mamă. Dar basarabenii ăştia sunt mai buni patrioţi decât ardelenii. Şi, într-adevăr, ei au făcut Unirea cu mare entuziasm.”
Generalul Gârbea, tânăr sublocotenent în 1918 în vârstă de 25 de ani, își amintea efervescența momentului care cuprinsese pe toată lumea. Iar rolul ardelenilor în acea unire fusese, așa cum spunea el, unul major. ”Am primit, cu basarabenii cu care eram în legătură în fiecare zi, cu mare entuziasm această unire, şi mai ales că venise ordinea: nu se mai fura, nu se mai jefuia, nu se mai omora lumea, era o nenorocire. În Basarabia, la unirea de la 27 martie 1918, o parte din ostaşii ardeleni şi bucovineni căzuţi prizonieri au fost transformaţi în unităţi româneşti în apropiere de Kiev, şi au fost trimişi în Basarabia. Ei au venit în Basarabia în preajma Unirii. Şi cum ei erau plini de entuziasm, mai ales bucovinenii şi ardelenii, au adus o atmosferă sănătoasă, românească, în Basarabia. Şi când noi a trebuit să plecăm în Moldova ca să apărăm Moldova şi nu a rămas decât foarte puţină armată, s-au adăugat aceşti ardeleni care au venit de la Darnița, aşa se chema localitatea de lângă Kiev. Ei împreună cu patrioţii români Constantin Stere, Alexandru Marghiloman, Vasile Morțun au adus în Basarabia, la Chişinău mai ales, o atmosferă foarte favorabilă României.”
Corpul ardelenilor și bucovinenilor va scrie, în același an 1918, o altă pagină memorabilă din istoria acelor vremuri. El va participa decisiv, în toamnă, și la unirea Bucovinei cu Regatul României.
