Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Ținutul Zimbrului

Ținutul Zimbrului din județul Neamț este o destinație de ecoturism recunoscută pentru peisajele naturale și biodiversitatea bogată.

Foto: facebook.com/tinutulzimbrului.ro
Foto: facebook.com/tinutulzimbrului.ro

, 19.06.2025, 17:36

Ținutul Zimbrului din județul Neamț este o destinație de ecoturism recunoscută pentru peisajele naturale și biodiversitatea bogată. Zona oferă trasee montane bine marcate, ideale pentru drumeții și pentru observarea faunei sălbatice și este inclusă în rețeaua EDEN – Destinații Europene de Excelență.

Pentru început, vom stabili hotarele destinației noastre, alături de Viorela Chiper, manager al destinației de ecoturism:

„Ținutul Zimbrului este în județul Neamț. E microregiunea care se suprapune peste Parcul Natural Vânători-Neamț, comunele Agapia, Bălțătești, Crăcăoani, Vânători-Neamț și orașul Târgu Neamț. Este o destinație atractivă. M-aș gândi, în primul rând, la mănăstiri. Zona mai este cunoscută și ca Athosul României pentru cele peste 17 schituri și mănăstiri de pe raza parcului și a destinației.

Apoi, avem casele memoriale ale unor scriitori români importanți. Casa Memorială Ion Creangă, Veronica Miclea, Alexandru Vlahuță, Mihail Sadoveanu. Nu în ultimul rând, avem Cetatea Neamțului, Muzeul de Istorie și Etnografie, Muzeul Vivant de la Mănăstire Agapia. Acestea sunt doar câteva dintre locurile care pot vizitate. Și aș încheia, bineînțeles, cu Centrul de Vizitare al Parcului Natural Vânători-Neamț care a fost renovat anul trecut și este mult mai atractiv. Cei care ajung la centrul de vizitare își doresc să mai revină și nu regretă faptul că au venit să viziteze.”

Centrul de Vizitare al Parcului Natural Vânători-Neamț ar trebui să fie punctul de plecare al fiecărei călătorii de descoperire a Ținutului Zimbrului. După amenajarea de anul trecut, veți găsi aici diorame spectaculoase despre zimbru și pădure, o proiecție imersivă pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, ochelari VR 360°, instalații high‑tech și mecanice, dar și elemente de iluminare ambientală și interpretare creativă. Centrul găzduiește Muzeul Zimbrului și expoziții permanente și temporare dedicate biodiversității parcului, după cum aflăm de la Viorela Chiper.

„Există o expoziție axată, în principal, pe pădure și zimbru, dar și cu elemente privind istoria locului sau comunitatea locală. Există elemente interactive. De exemplu, filmulețele educative, jocurile, panourile informative. Se pot afla mai multe informații despre ciclul pădurii, despre biodiversitate, despre cum putem interacționa cu natura și care este impactul nostru asupra ei. Anul acesta urmează să se mai facă renovări sau să fie adăugate noi părți în expoziție, atât pe partea de educație ecologică, cât și legată de artiștii locului.

Aș vrea să menționez și magazinul de suveniruri care este la centrul de vizitare. De aici puteți achiziționa produse din zonă. Noi, ca asociație, lucrăm pe partea de promovare și dezvoltare a experiențelor, iar cei de la Parcul Natural Vânători-Neamț, au în plan amenajarea unei alte părți a centrului de vizitare anul acesta, dar și inițierea unui program de aducere în zonă a elanului. Elanul a trăit în zonă acum câteva sute de ani, dar, momentan, nu mai este pe teritoriul României, e mai în nordul continentului.”

Ținutul Zimbrului înseamnă trăirea unor experiențe de neuitat. Acestea sunt foarte variate și se adresează tuturor tipurilor de turiști. „Unică pentru destinația noastră e experiența de a merge în căutare de zimbri împreună cu rangerii de la Parcul Natural Vânători-Neamț. În apropierea centrului de vizitare, este un țarc de aclimatizare cu un traseu care poate dura până la două, trei ore. Se merge pur și simplu pe urmele zimbrilor, pe unde circulă ei zilnic aproape. E important să se facă rezervare în avans pentru ca cei de la parc să se pregătească pentru vizită.

Tot în apropierea centrului de vizitare sunt poteci tematice. Avem o potecă senzorială, un loc de joacă amenajat, o pasarelă la înălțime. Se pot vedea zimbri, de pe pasarelă. Avem și un traseu de vânătoare de comori. Traseul de lângă centru de vizitare are mai multe puncte despre fauna și flora din zonă, iar cei care aleg să meargă pe traseu trebuie să ghicească răspunsurile la niște ghicitori pentru a merge mai departe. De asemenea un alt traseu de vânătoare de comori este amenajat în zona Agapia-Văratec. Este un traseu prin pădure, prin care am pus în valoare toată destinația, dar și experiența de a fi în mijlocul naturii și de a te reconecta cu tine și cu natura.”

În zonă veți găsi trasee ușoare și marcate de drumeție, dar și de cicloturism. Acestea sunt amenajate  prin pădure, pe dealuri sau prin state. Va trebui să veniți cu bicicletele proprii, fiindcă nu există centre de închiriere. Totuși, am aflat de la Viorela Chiper, managerul destinației de ecoturism Ținutul Zimbrului, că administrația parcului va analiza și deschiderea unor astfel de centre. Totuși, dacă nu ați venit cu bicicleta, puteți alege, de exemplu, o vizită la atelierul unui meșter popular.

„Când sunt solicitări, putem să-i punem pe cei interesați în legătură cu meșterii locului. Aici vorbim de modelat în lut, de sculptură, de țesut, tors, croșetat. Fie organizăm un atelier cu meșterii pentru cei care solicită așa ceva, fie, în cadrul evenimentelor pe care le organizăm, avem ateliere, iar cei care vin și se nimeresc să fie chiar în perioada evenimentului pot participa la ateliere.

Astfel, aș putea vorbi despre evenimentul EcoBrunch în Ținutul Zimbrului. Este un eveniment de promovare a culturii locale. Am inclus partea de gastronomie, tradiții, producători locali, meșteri populari, artiști, momente artistice și vizita în jurul locației unde are loc evenimentul. Sunt și ateliere cu meșteri. Anul acesta, în luna iulie, între 11 și 13 iulie, are loc Festivalul Medieval Zilele Cetății Neamț în Târgu Neamț. Cei interesați pot să ne urmărească pe rețelele de socializare. Acolo, postăm ce evenimente au loc în zonă. În luna august urmează să aibă loc o competiție Bison Adventure Race. Este o competiție de aventură, cu alergare, biciclete, înot.”

În concluzie, Ținutul Zimbrului oferă o experiență complexă: informativă, interactivă și cu accent pe conservarea biodiversității. Este o combinație ideală între muzeu, centru educațional, parc natural și loc de recreere pentru întreaga familie.

RadioRomaniaInternational · RADIO TOUR – 19.06.2025
Timișoara (Sursa foto: Visit Timișoara)
Radio Tour joi, 30 aprilie 2026

Timișoara și împrejurimile sale

Descoperim azi un oraș al premierelor europene, recunoscut istoric pentru inovație și multiculturalitate. Cunoscută drept „Mica Vienă”,...

Timișoara și împrejurimile sale
Foto: fb.com / Muzeul Național al Bucovinei
Radio Tour joi, 23 aprilie 2026

Povești medievale și tradiții bucovinene

Descoperim azi patrimoniul cultural și istoric din nord-estul României, explorând două dintre cele mai importante și fascinante obiective...

Povești medievale și tradiții bucovinene
Muzeul Cetatea Neamț,Târgu-Neamț (Sursa foto: Complexul Muzeal Naţional Neamţ)
Radio Tour joi, 16 aprilie 2026

Județul Neamț, o experiență autentică

Ne îndreptăm spre nord-estul României, spre una dintre cele mai complexe destinații turistice: județul Neamț. Aici găsim un mix armonios de...

Județul Neamț, o experiență autentică
Maramureş (Sursa foto: visitmaramures.ro)
Radio Tour joi, 09 aprilie 2026

Radio Tour – 72 de ore în Maramureș

Situată în nordul României, regiunea istorică Maramureș se confirmă și în acest an ca destinație pentru sărbătorile pascale. Dincolo de...

Radio Tour – 72 de ore în Maramureș
Radio Tour joi, 02 aprilie 2026

Parcul Național Munții Rodnei, spectacolul naturii sălbatice

Astăzi, descoperim atracțiile turistice din Parcul Național Munții Rodnei. Situat în nordul României, la granița dintre județele Maramureș...

Parcul Național Munții Rodnei, spectacolul naturii sălbatice
Radio Tour joi, 26 martie 2026

Băile Herculane – natură, istorie și terapii moderne

Stațiunea Băile Herculane este o destinație cu o tradiție balneară de peste două milenii, unde istoria se împletește cu tehnologia modernă...

Băile Herculane – natură, istorie și terapii moderne
Radio Tour joi, 19 martie 2026

Vacanță inedită în Parcul Național Domogled-Valea Cernei

Situat la intersecția unor reliefuri spectaculoase, Parcul Național Domogled-Valea Cernei este cel mai mare din România, un adevărat sanctuar al...

Vacanță inedită în Parcul Național Domogled-Valea Cernei
Radio Tour joi, 12 martie 2026

Vama Buzăului, acasă la zimbri

Situată la poalele Masivului Ciucaș, în sud-estul județului Brașov, comuna Vama Buzăului este o destinație care cucerește de la prima vedere...

Vama Buzăului, acasă la zimbri

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company