Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Drăgăşani

Drăgăşani este o destinaţie importantă pe harta turismului viticol din România. Având tradiţie în obţinerea de vinuri de calitate, Drăgăşani se remarcă şi prin soiuri de vinuri locale care au supravieţuit filoxerei care, la sfârşitul secolului al 19-lea, a devastat culturile de viţă de vie din spaţiul românesc.

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

, 04.11.2025, 17:30

Situat la limita de sud a judeţului Vâlcea, municipiul Drăgăşani este cunoscut, în primul rând, ca un important centru viticol din România. Terasele din jurul localităţii oferă condiţii foarte bune pentru culturile de viţă de vie, Încă din 1897 aici exista o pepinieră viticolă, iar în 1936 a fost înfiinţată o staţiune de cercetări viticole. Sub numele de Drăgăşani, aşezarea are o istorie de aproape 5 secole. Cea dintâi atestare a localităţii apare într-un act oficial din 7 iunie 1535, prin care Vlad Voievod îi dădea jupânului Fârtat Pârcălabul o moşie în Drăgăşani. O atracţie este Muzeul Viei şi Vinului, amenajat în 1974, un obiectiv recomandat de Costin Corboianu, ghid de turism

„Dacă ajungi la Drăgășani, nu poți să ratezi o degustare de vinuri de la una din cramele care sunt în zonă. De asemenea o recomandare ar fi Casa Memorială Gib Mihăescu, un cunoscut scriitor, chiar în centrul orașului. Dacă ajungi la Drăgășani nu poți rata Muzeul Viei și Vinului, de asemenea poziţionat în centrul localităţii. Clădirea este din perioada interbelică, o clădire care adăposteşte repere ale istoriei vinului din bazinul viticol Drăgăşani, de la cele mai rudimentare metode de prelucrare până la cele din zilele noastre, o trecere prin istorie a soiurilor de vinuri obţinute în bazinul viticol Drăgășani.

Și ce este interesant acolo este faptul că, după celebra filoxeră care a lovit cultura viței de vie și în România după 1890, în bazinul viticol Drăgășani, spun specialiștii, au rezistat două soiuri de viță de vie, Din ceea ce am înțeles de la specialiști, este vorba de Negru de Drăgășani și celebra Câmpoșie. Bineînțeles că sunteți expuse acolo și o serie de medalii și de diplome cu care au fost onorate, vinurile din bazinul viticol Drăgășani, la o serie de concursuri interne și internaționale.”

Turismul viticol este una dintre atracţiile zonei. Dealul Viilor din Drăgăşani atrage atât prin peisajul pitoresc, cât şi prin tradiţia cultivării unor soiuri nobile de viţă de vie. În condiţiile în care decideţi să vă opriţi pentru o noapte sau pentru un weekend, Drăgăşaniul poate fi un punct de plecare pentru explorarea zonei, unde pot fi vizitate obiective cultural-religioase, unele dintre acestea fiind menţionate de ghidul de turism Costin Corboianu

„Un obiectiv aflat foarte aproape de Drăgășani, am rămas impresionat și îl recomand tuturor, este mănăstirea Mamu. Este o ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, cu o pictură interioară extraordinară a lui Pârvu Mutu. Acum vreo 3 ani, din ceea ce am înțeles, în urma unor reparații de consolidare s-a descoperit și pictura, s-a curățat pictura, este de o frumusețe rară, e păcat dacă ajungeți în zona Drăgășanului să nu o vedeți, este în localitatea Lungești, la 15 km de de Drăgășani, repet Mănăstirea Mamu.

Mai sunt atracții turistice în zonă. La câțiva kilometri buni poți să te duci să vizitezi și alte atracții turistice în zonă, de exemplu, foarte puțin cunoscute din județul Olt. Mănăstirea Brâncoveni, o altă biserică deosebită, mănăstirea Călui, foarte foarte puțin promovată, la o distanță nu foarte, foarte mare de Drăgășani.”

Cramele din zona Drăgăşaniului oferă nu numai degustări de vinuri, ci şi posibilitatea de a rămâne peste noapte în case mai vechi sau mai noi, aflate pe domeniile viticole şi amenajate ca pensiuni sau mici hoteluri.

RadioRomaniaInternational · Vizitați România 04.11.2025
Catedrala Romano-Catolică din Iaşi
Vizitați România marți, 31 martie 2026

Mănăstirile Iaşiului

Supranumit oraşul celor 7 coline, Iaşiul este o destinaţie turistică pe placul oricărui vizitator, care poate găsi aici un bogat patrimoniu...

Mănăstirile Iaşiului
Tulcea (Sursa foto: Primăria Municipiului Tulcea / Facebook)
Vizitați România sâmbătă, 28 martie 2026

Oraşul Tulcea

Tulcea este municipiul de reședință și cel mai mare oraș al județului cu același nume, oraș situat pe șapte coline din Dealurile Tulcei, pe...

Oraşul Tulcea
Vulcanii noroioşi (foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Vizitați România marți, 24 martie 2026

Atracţii naturale în Geoparcul Ţinutul Buzăului

Întins pe o suprafaţă de peste o mie de km pătraţi, pe care se află 18 comune din zona colinară şi de munte a Carpaţilor de Curbură,...

Atracţii naturale în Geoparcul Ţinutul Buzăului
Zalău (Foto: Iulia Opran/RRI)
Vizitați România sâmbătă, 21 martie 2026

Sălaj

Situându-se în nord-vestul României, la trecerea dintre Carpații Occidentali și Munții Apuseni, județul Sălaj este cunoscut din vremuri...

Sălaj
Vizitați România marți, 17 martie 2026

Lugoj

Atestat documentar la sfârşitul secolului al 13-lea, când era o aşezare fortificată, Lugoj este astăzi un municipiu cu circa 35 de mii de...

Lugoj
Vizitați România sâmbătă, 14 martie 2026

SPA pe litoral în extrasezon

Sezonul estival va începe pe litoralul românesc al Mării Negre la data de 1 Mai, potrivit unei tradiţii mai vechi, moment în care autorităţile...

SPA pe litoral în extrasezon
Vizitați România marți, 10 martie 2026

Bucureşti, pe Calea Victoriei

În perioada medievală se numea Drumul Brașovului, iar la sfârșit de secol 17, în timpului domnitorului Țării Românești, Constantin...

Bucureşti, pe Calea Victoriei
Vizitați România sâmbătă, 07 martie 2026

Sibiu

Astăzi vă propunem o vizită la Sibiu, încă o zonă evidenţiată în Top 10 Destinaţii turistice FIJET 2026, clasamen creat de Clubul presei de...

Sibiu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company