Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Dezbateri privind justiţia

La Bucureşti continuă discuţiile pe marginea disfuncţiilor din sistemul judiciar.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Președintele Nicușor Dan / Foto: presidency.ro
Președintele Nicușor Dan / Foto: presidency.ro

, 17.12.2025, 12:45

Aşteptat să se implice în dezbaterea privind problemele grave din justiţie şi mai ales să provoace o discuţie inter-instituţională serioasă pe această temă, în virtutea rolului de mediator pe care i-l conferă Constituţia, preşedintele Nicuşor Dan a reluat invitaţia adresată magistraţilor la o astfel de dezbatere.

Societatea românească resimte, acut, şocul dezvăluirilor din interiorul sistemului judiciar cu privire la relaţia toxică a unor exponenţi ai acestuia cu politicul şi la modul în care, prin schimbarea repetată a judecătorilor de caz, dosare de mare corupţie ajung să se prescrie.

Preşedintele Dan consideră că ajustări legislative sunt necesare, dar că sistemul de justiţie trebuie administrat din interiorul său.

Nicuşor Dan: „În momentul de faţă avem nişte structuri alese atât la nivel CSM, cât şi la nivelul instanţelor şi aici este nevoie ca în procesul de alegere cei mai buni dintre magistraţi să ajungă să fie în structurile de conducere şi să direcţioneze justiţia.

Pe de altă parte este o parte legislativă şi nişte modificări legislative pe care, evident, în momentul în care vom avea acordul să le facem, să le facem.

Însă eu nu sunt adeptul unei cedări de către sistemul judecătoresc, în ansamblul lui, către zona politică. Dimpotrivă, dacă sunt ajustări pe partea legislativă să le facem, dar sistemul de justiţie să se autogoverneze”.

După ce a reacţionat, iniţial, acuzând o tentativă de destabilizare a sistemului, CSM acţionează, totuşi, acum, în direcţia celor semnalate de documentarul exploziv realizat de jurnaliştii de la Recorder şi a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu activitatea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag.

Un procuror de la DNA a afirmat, sub identitate protejată, în documentarul Recorder, că şeful DNA ar fi emis un ordin intern şi l-ar fi transmis tuturor procurorilor prin care li se cerea să i se comunice în mod direct orice solicitare către judecătorul de drepturi şi libertăţi pentru obţinerea mandatelor de interceptare care-i vizează pe cei anchetaţi.

„Interesul şefului Direcţiei, numit politic, care ar putea fi? Să afle momentul zero al declanşării unor proceduri de această natură şi cine sunt cei vizaţi. Nu considerăm că acel ordin are alte raţiuni decât unele ce ţin de nevoia de control”, spunea procurorul.

Pe de altă parte, necesitatea modificării Legilor Justiţiei pentru consolidarea mecanismelor de responsabilitate, transparenţă şi ‘reaşezarea’ cetăţeanului în centrul actului de justiţie au fost evidenţiate la întâlnirea dintre preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, şi reprezentanţii organizaţiilor civice Declic şi Funky Citizens. Acestea au iniţiat o petiţie, semnată deja de 200 de mii de cetăţeni, care cere schimbări în legislaţia care guvernează justiţia precum şi la nivelul conducerilor unor instituţii din sistem. Mircea Abrudean a afirmat că Legile Justiţiei adoptate în 2022 au plecat de la o intenţie corectă şi au contribuit la ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, însă acest lucru nu exclude necesitatea unor modificări acolo unde practica a arătat disfuncţionalităţi.

RadioRomaniaInternational · Dezbateri privind justiţia 17.12.2025
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare (Foto: gov.ro)
În actualitate miercuri, 04 noiembrie 2026

Deficit bugetar în scădere, în T3

Deficitul bugetar al României s-a redus la 3,81% din Produsul Intern Brut în primele 9 luni din 2026, de la 5,31% în perioada similară a anului trecut…

Deficit bugetar în scădere, în T3
Foto: Jeremy Bishop / Unsplash
În actualitate miercuri, 04 noiembrie 2026

Efectele intemperiilor în România

În ultimele zile, ploile abundente, vântul puternic şi ninsorile la munte au afectat mai multe regiuni ale ţării. Meteorologii au emis avertizări cu t…

Efectele intemperiilor în România
Întărirea parteneriatului strategic dintre România și Republica Moldova. (sursă foto: facebook.com/luca.niculescu)
În actualitate marți, 03 noiembrie 2026

Republica Moldova, parteneră în programul SAFE

România şi Republica Moldova au semnat, luni, în premieră, un parteneriat militar în cadrul programului european SAFE, care urmărește consolidarea cap…

Republica Moldova, parteneră în programul SAFE
Gala Premiilor Radio (foto: RRI)
În actualitate marți, 03 noiembrie 2026

Premiile muzicale Radio România

98 de ani de Radio România au fost sărbătoriți, la București, inclusiv prin muzică. După o pauză de opt ani, Gala Premiilor Muzicale Radio România 202…

Premiile muzicale Radio România
În actualitate luni, 02 noiembrie 2026

Pericolul dronelor

Pericolul dronelor care pătrund ilegal în spațiul aerian al României este o problemă reală și în creștere, în contextul războiului Federației Ruse împ…

Pericolul dronelor
În actualitate luni, 02 noiembrie 2026

Radio România 98

La un deceniu după primul război mondial, când au intrat sub autoritatea Bucureştiului toate provinciile cu populaţie majoritar românească stăpânite p…

Radio România 98
În actualitate vineri, 30 octombrie 2026

Îngrijorări privind prețul energiei

Prețurile energiei, riscul unor noi scumpiri și capacitatea statelor europene de a-și asigura necesarul de electricitate în sezonul rece au fost princ…

Îngrijorări privind prețul energiei
În actualitate vineri, 30 octombrie 2026

Sondaj CURS – oglinda sociologică a momentului

77% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcţie greşită, 18% apreciază că direcţia este corectă, iar 5 procente nu au exprimat o opin…

Sondaj CURS – oglinda sociologică a momentului

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company