150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
Pentru cultura română, data de 19 februarie 2026 este una foarte importantă deoarece se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, sculptor de talie mondială.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Steliu Lambru, 16.02.2026, 15:15
Pentru cultura română, data de 19 februarie 2026 este una foarte importantă deoarece se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, sculptor de talie mondială. Pentru a marca data, l-am invitat pe criticul de artă Erwin Kessler, manager al Muzeului Național de Artă a României, să sumarizeze ceea ce îl face remarcabil pe Brâncuși.
”Pentru noi, Brâncuși este mare pentru că este român, iar asta este o problemă. Pentru ceilalți, Brâncuși este mare pentru că e de la Paris, este din Școala de la Paris. Școala de la Paris, în prima jumătate a secolului XX, este modernitatea clasică, este o bună parte din avangardă și reprezintă perioada în care zeii umblau pe pământ. Să zicem că el e Hefaistos printre zeii Școlii de la Paris, e în acea garnitură pentru ceilalți. La noi, este Zeus, la ceilalți este Hefaistos. Sunt două feluri de măreție sau de măsurare a dimensiunii lui Brăncuși: din perspectiva națională și din perspectiva internațională. Din perspectivă internațională, măreția lui Brâncuși nu este o măreție națională. Din perspectivă națională, măreția internațională a lui Brâncuși este o măreție națională.”
Deși arta este un domeniu liberal, valoarea are și aici standarde, așa cum aurul este un etalon al valorii în lumea materială. Erwin Kessler.
”Vorbind despre aur, despre metalul cu numele aur, acesta are o calitate, ca și alte metale de altfel, dar în primul rând el: a fost recunoscut și prețuit ca valoare de toată lumea, în toate colțurile lumii, în toate timpurile, fără să se fi consultat cineva cu cineva. Este un etalon al valorii, este un etalon al bogăției, probabil este un etalon al frumuseții.
În ceea ce-l privește pe Brâncuși, partea de aur a lui, calitatea lui de etalon al valorii, ține în mare măsură, pe lângă conceptul prin care s-a înscris în Școala de la Paris în modernitate și avangardă, de aportul strict original al lui, acela al sculpturii în piatră și în lemn, sculptura en taille direct: adică înlocuirea nu în formă ci în mare măsură în tehnică. Sigur, contează foarte mult și forma, dar contează la fel de mult la el și tehnica. Este o formă perfectă, abstractă, aparent riguros geometrică, dar de fapt nu e riguros geometrică. E foarte multă intuiție la Brâncuși.
Deci avem această formă perfectă care corespunde unei modernități în sensul ei aproape aseptic. Dar, forma aceasta perfectă nu este realizată ca la bunul său prieten Marcel Duchamp care a născocit un concept mai tare decât al lui Brâncuși, care este readymade. Adică vorbim despre a prelua un produs strict industrial, care este perfect și riguros făcut pentru că este industrial. Artistul îl așază într-un alt context și atunci îl face artă și acesta îî dă sens. Brâncuși nu a mers atât de departe. Tot ceea ce a făcut el a fost non-readymade, a fost anti-readymade, a fost hiperrmade.”
Excelența lui Brâncuși a însemnat orginalitate, asemenea altor nume mari. Erwin Kessler.
”Nu a ajuns și nu avea cum să ajungă Brâncuși la readymade pentru că era, și aici iarăși ne regăsim în așa-zisa matrice spirituală românească, extrem de atașat de meșteșug, de tot ceea ce înseamnă realizarea efectivă a lucrărilor: de la unelte, sunt unelte pe care el le-a confecționat pentru a-și realiza cu ele operele, și de la materialele pe care le folosea, mai ales până la efortul pe care îl depunea el cioplind în direct piatra. Era efortul pe care-l depunea pentru a realiza lucrările și efortul pe care-l depunea ulterior pentru a le face cât mai strălucitoare, cât mai atrăgătoare pentru ochiului și, prin acesta, și pentru public.”
În România, cea mai cunoscută operă a lui Brâncuși se află la Târgu Jiu. Erwin Kessler.
”Ansamblul monumentar de la Târgu Jiu este o comandă, iar voința lui Brâncuși de a face monumente data cu mult timp înainte. A făcut monumente de funerare, la Buzău, avocatului Stănescu, cu mult înainte, pe care îl livrează pe la 1914. Imediat după ce livrează acel monument în 1914, are dorința de a face la București, i se și cere în același timp de ministrul Morțun, un monument pentru Piața Universității. Trebuia să îl facă pe Spiru Haret, nu ar fi fost acest Spiru Haret pe care îl avem acum. Proiectul pe care îl face pe Spiru Haret, ministrul educației publice, fondatorul ei, este respins și nu-l va face niciodată. După război, deja prin 1920, peștișenarii și hobițenii săi, consătenii, îi propun să facă un moment pentru soldații din Peștișani care muriseră în primul război mondial. Nu-l face nici pe acesta deoarece face o propunere și aceasta îi este respinsă.
Iată două propuneri respinse. Mai propune prin anii 1930, de fapt, se autopropune, cu o mare coloană în București. Nici aceasta nu e dorită. Comanda pentru monumentul de la Târgu Jiu nu era adresată lui. Inițial, comanda a fost adresată elevei sale Milița Petrașcu, care deja făcusem monumentul Ecaterinei Teodoroiu de la Târgu Jiu, e un fel de mic mausoleu. I se propune de către Aretia Tătărescu, în 1935, soția lui Gheorghe Tătărescu, deloc întâmplător premierul liberal al României. Acești oameni liberali îi propun să facă un moment. Îi propun Miliței Petrașcu, Milița declină oferta, ea îl propune pe Brâncuși care acceptă.”
În istoria sculpturii universale există azi numele unui român, al lui Constantin Brâncuși. Nu trebuie să uităm însă că este un român care aparține lumii întregi.
