Pentru cultura română, data de 19 februarie 2026 este una foarte importantă deoarece se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, sculptor de talie mondială.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a discutat cu oficiali din landul Bavaria despre introducerea de cursuri în limba română în şcoli din regiune pentru copiii comunităţii româneşti.
Localitatea Tismana din judeţul Gorj este cunoscută datorită mănăstirii ortodoxe cu acelaşi nume, ctitorită de călugărul Nicodim, spre sfârşitul secolului al 14-lea. Aflată într-un cadru natural deosebit, mănăstirea a fost construită într-un singur an, numele provenind de la arborii de tisă care acopereau odinioară întreaga zonă. În interiorul zidurilor care înconjoară biserica se afla intrarea unei peşteri în care a fost depozitat, în perioada 1944 – 1947, tezaurul României şi o parte a tezaurului Poloniei.
La 27 octombrie 1938 au fost inaugurate operele în aer liber ale celebrului sculptor Constantin Brâncuşi, amplasate în Târgu Jiu, municipiul de reşedinţă al judeţului Gorj. „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana Infinitului” sunt marile atracţii ale acestui oraş din Oltenia, care merită descoperit la pas.
Londra este cea de-a treia capitală din lume cu cei mai mulţi vorbitori de limbă română, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ambasadoarea României în Marea Britanie, Laura Popescu.
UNESCO a adăugat în lista Patrimoniului Mondial o serie de sculpturi în aer liber ale marelui sculptor român Constantin Brâncuşi.
Comuna Peştişani din judeţul Gorj (sud-vestul României), este locul în care ajung turiştii care doresc să viziteze Casa Memorială Constantin Brâncuşi, a sculptorului plecat de pe aceste meleaguri pentru a deveni celebru mai târziu datorită operele sale create în atelierul său din Paris.
Preşedintele Senatului si al PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, că Republica Moldova (majoritar românofonă) şi România trebuie să rămână pe drumul comun, cel european, pentru bunăstarea cetăţenilor celor două ţări.
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege al Guvernului de modificare a Legii 248/2005 prin care paşaportul simplu temporar se eliberează doar în situaţii de urgenţă ce presupun deplasarea în străinătate sau continuarea călătoriei ori reglementarea şederii/situaţiei juridice a cetăţenilor români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile.
O ediție specială, de "Ziua Națională Constantin Brâncuși'.
Drumul lui Constantin Brâncuși de la începuturile umile de fiu al unui tâmplar sărac la originalitatea sculpturală atinsă la Paris s-a deschis, de fapt, la Hobița