Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Brâncuși

La 19 februarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, considerat a fi părintele sculpturii moderne, cel care renunță la evidența realismului pentru a aduce în expresia artistică ideea și emoția.

Coloana Infinitului / Foto: RRI
Coloana Infinitului / Foto: RRI

, 22.02.2026, 12:00

La 19 februarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, considerat a fi părintele sculpturii moderne, cel care renunță la evidența realismului pentru a aduce în expresia artistică ideea și emoția. În România, 19 februarie a fost declarată Ziua Națională Constantin Brâncuși, iar 2026 este Anul Constantin Brâncuși. Dar nu numai în România se organizează manifestări dedicate operei și personalității marelui sculptor, ci în întreaga lume.

Constantin Brâncuși s-a născut în 1876, în România, în satul Hobița din județul Gorj. A făcut ucenicia și a studiat la Craiova și la București, apoi a plecat la Paris. Era anul 1904, un moment esențial pentru opera sa artistică. La Paris și-a continuat studiile, s-a integrat rapid și temeinic în viața culturală pariziană, de fapt, mondială, și a participat la mai multe expoziții în Franța și România, apoi în Statele Unite. Foarte repede, începe să abordeze temele care aveau să îl facă celebru și să-l impună în istoria sculpturii.

În 1913, este unul dintre principalii participanți la salonul Armory Show din New York, considerat începutul artei moderne în SUA. ”Sărutul”, ”Măiastra”, apoi ”Pasărea în zbor”, ”Muză” și ”Coloana infinitului” sunt teme pe care le conturează într-o formă tot mai abstractă și sintetică, cât mai simple și expresive. Este apreciat de francezi și europeni, dar tot mai mult de către americani.

După Primul Război Mondial își propune să ridice un monument dedicat tinerilor soldați români care au căzut, în 1916, în Oltenia sa natală. Visul său se îndeplinește în 1938, când este inaugurat complexul de la Târgul Jiu, o realizare excepțională, cel mai mare ansamblu de opere ale lui Brâncuși. Dispunerea ansamblului comemorativ este axială. ”Coloana infinitului”, de aproape 30 de metri, din fontă alămită după un procedeu avansat atunci, și șlefuită până la strălucire. Eronat se consideră că este formată din 15 module octaedrice, cu jumătăți în partea de jos și cea de sus, de fapt este formată din 16 module de forma unei clepsidre. Întreaga sculptură este susținută de un ax central de oțel.

Continuând pe ”Calea eroilor”, întâlnim Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, existentă deja pe acel loc, ea fiind încadrată în proiectul lui Brâncuși. Ajungând la intrarea în parcul public, trecem pe sub ”Poarta Sărutului”, un cenotaf dedicat tinerilor plecați pe front, unde și-au aflat moartea. Simbolul este cel al ”Sărutului”, așa cum l-a edificat Brâncuși în operele sale, mergând până la o formulă germinativă, de viață eternă. Se trece apoi pe Aleea scaunelor, având pe laturi serii de câte trei scaune de forma unei clepsidre cu profil pătrat. Se ajunge apoi, la momentul final, ”Masa tăcerii”, numită și ”Masa apostolilor”, rotundă, din piatră masivă, înconjurată de 12 scaune, tot de forma unei clepsidre dar cu secțiune rotundă. Masa este formată din două tăblii de piatră masivă, cea mare având diametrul de 2,15 metri, iar cea mică de doi metri. Înălțimea este de doar 85 de centimetri iar scaunele au chiar 55 de centimetri. Dincolo de ”Masa tăcerii” curge râul Jiu, cel însângerat în luptele crâncene din 1916.

După Al Doilea Război Mondial, sculptorul Constantin Brâncuși decide să lase statului francez atelierul său cu toate obiectele, majoritatea de artă, ce aveau să se afle acolo. Clauza esențială a donației era cea care impunea păstrarea atelierului așa cum avea să îl lase sculptorul la plecare sa din această lume. Pe esplanada celebrului Centre Pompidou din Paris, arhitectul Renzo Piano a ridicat un spațiu special, numit Atelier Brancusi, unde puteam vedea operele lui Brâncuși în formula cuprinsă de el în testament. În prezent, întregul spațiu expozițional Beaubourg este în refacere și mai avem de așteptat pentru a descoperi cum va fi prezentat, în viitor, Atelierul lui Brâncuși, ultimul său templu.

Foto: pixabay.com
Focus duminică, 15 februarie 2026

Pace jocurilor olimpice

Când începeau întrecerile olimpice ale sportivilor, războaiele politice încetau. Acesta era, de fapt, scopul, întrecerilor sportive, să...

Pace jocurilor olimpice
Foto: PIX1861 / pixabay.com
Focus duminică, 01 februarie 2026

Războiul tarifar mondial

Evoluția era previzibilă, pentru că își extrage esența din principiile și mecanismele elementare ale economiei internaționale, ale...

Războiul tarifar mondial
Rece, gheață, fierbinte
Focus duminică, 25 ianuarie 2026

Rece, gheață, fierbinte

Unii cercetători ai istoriei consideră că AL Doilea Război Mondial este o continuare a Primului, o revanșă pe care înfrânții de atunci...

Rece, gheață, fierbinte
Pro Memoria
Focus duminică, 18 ianuarie 2026

Unirea românilor

Pe o scenă plină de subiecte fierbinţi, de mare şi dureroasă actualitate, tot s-a găsit loc suficient şi pentru o declaraţie de cea mai...

Unirea românilor
Focus duminică, 28 decembrie 2025

Bye-bye, Gorby!

În ziua de 25 decembrie a anului 1991, fostul secretar general al PCUS, încă preşedinte al URSS, a venit la serviciu. În lumea creştină se...

Bye-bye, Gorby!
Focus duminică, 21 decembrie 2025

Revoluţia română din 1989

După 36 de ani, evenimentele din 1989 par acoperite de colbul uitării și trecute în paginile tot mai închise ale istoriei. Pentru români,...

Revoluţia română din 1989
Focus duminică, 14 decembrie 2025

Geopolitică ortodoxă

Funcţionarea şi expansiunea imperiului ateist al Uniunii Sovietice a avut şi o componentă religioasă. Autorităţile comuniste de la Moscova au...

Geopolitică ortodoxă
Focus duminică, 07 decembrie 2025

Incertitudinile păcii

Există o pildă veche, pe care o găsim la mai multe popoare. Este vorba de alarma falsă, în special cu venirea lupului, un pericol extern, în...

Incertitudinile păcii

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company