Vacanță inedită în Parcul Național Domogled-Valea Cernei
Situat la intersecția unor reliefuri spectaculoase, Parcul Național Domogled-Valea Cernei reprezintă cea mai întinsă arie protejată din România, un adevărat sanctuar al biodiversității.
Daniel Onea, 19.03.2026, 14:58
Situat la intersecția unor reliefuri spectaculoase, Parcul Național Domogled-Valea Cernei este cel mai mare din România, un adevărat sanctuar al biodiversității. Este o destinație de excepție, aleasă anual de mii de turiști pentru peisajele sale, care pot fi explorate urmând trasee omologate. Acestea dezvăluie fenomene geologice rare, cătune izolate pe culmi sau peșteri termale. În plus, se poate admira o floră endemică prețioasă, simbolizată de celebrul Pin Negru de Banat.
Pentru a înțelege mai bine profilul și importanța acestui spațiu, am vorbit cu Mariana Păsărin, din cadrul administrației Parcului Național Domogled-Valea Cernei, responsabilă pentru relațiile cu comunitățile și educația ecologică.
„Este cel mai mare parc național din România, cu o suprafață de 61.660 de hectare, întinsă pe teritoriul a patru județe: Gorj (cea mai mare pondere), Caraș-Severin, Mehedinți și o porțiune foarte mică din Hunedoara.
Turiștii vin aici în primul rând pentru biodiversitatea extraordinară și peisajele spectaculoase: chei, abrupturi calcaroase, canioane străbătute de pâraie cu debit fluctuant și peșteri. Avem rarități floristice, cum este Pinul Negru de Banat, o specie endemică și emblematică pentru parcul nostru, întâlnită exclusiv în această zonă.
De asemenea, regăsim o diversitate uriașă de fluturi – aproape 1.500 de specii, ceea ce reprezintă aproximativ 45% din fauna de lepidoptere a României –, dar și numeroase specii de orhidee. Din punct de vedere faunistic, cercetătorii au identificat aici 31 din cele 32 de specii de lilieci (chiroptere) existente în România. Este un spațiu extrem de ofertant pentru pasionații de observare a naturii.”
Punctul ideal de plecare pentru explorarea ariei protejate este Centrul de Vizitare, situat la ieșirea din stațiunea Băile Herculane. Odată ajunși aici, turiștii pot vizita o expoziție inedită dispusă pe trei niveluri, unde pot admira inclusiv machete ale peșterilor termale – un fenomen speologic unic la nivel național. Informați asupra posibilităților din teren, vizitatorii pot alege dintr-o paletă vastă de activități.
Mariana Păsărin, de la Administrația Parcului Național Domogled-Valea Cernei, ne oferă detalii:
„Această diversitate se reflectă și în formele de turism pe care le putem practica: drumeții montane pe numeroasele trasee disponibile, alpinism pe pereții de escaladă, dar și canyoning, existând chiar școli de profil care organizează cursuri anuale aici. Turiștii care își doresc o experiență autentică pot vizita cătunele izolate din Munții Cernei, unde pot interacționa cu localnicii, pot degusta produse tradiționale și pot participa la activitățile gospodărești zilnice. Chiar dacă nu avem zone special amenajate pentru birdwatching, speciile pot fi observate cu ușurință în mediul lor natural. Numeroși cercetători și pasionați de fotografie vin special în parc pentru a imortaliza și monitoriza speciile deosebite de floră și faună.”
Pentru o experiență cu adevărat inedită, tot mai mulți turiști aleg să lase în urmă aglomerația urbană și să se îndrepte spre înălțimile Munților Cernei. Aici, dincolo de confortul specific secolului al XXI-lea, descoperă așezări unde timpul pare să fi rămas pe loc, iar liniștea este deplină.
Mariana Păsărin explică de ce o vizită în aceste zone reprezintă o întoarcere la origini: „Cătunele sunt așezări extrem de mici, cu doar câteva locuințe, către care accesul motorizat este dificil sau imposibil. Un exemplu celebru este cătunul Ineleț, unde se ajunge urcând pe niște scări de lemn fixate direct pe stâncă. Există și o rută ocolitoare, accesibilă doar călare. În zilele noastre, pare incredibil că mai există zone atât de rupte de civilizație, unde oamenii trăiesc în perfectă armonie cu ritmul naturii. Deși traiul lor nu este deloc ușor, localnicii s-au adaptat la numărul tot mai mare de turiști dornici de liniște. Acum, unii dintre ei oferă locuri de cazare rustice în propriile case, pregătesc mâncare tradițională și organizează focuri de tabără.”
Dincolo de liniștea din cătune, patrimoniul uman al zonei este susținut cu eforturi remarcabile. În stațiunea balneoclimaterică Băile Herculane, de exemplu, există un muzeu interactiv, unde turiștii pot învăța meșteșuguri vechi, cum ar fi țesutul iilor. La rândul ei, administrația ariei protejate se implică activ în valorificarea acestor tradiții, organizând manifestări tematice anuale, după cum subliniază Mariana Păsărin, de la Administrația Parcului Național Domogled-Valea Cernei, responsabilă pentru relațiile cu comunitățile și educația ecologică.
„Administrația parcului organizează două evenimente majore. Primul se numește „Goști la Givan” (o expresie din Banat care înseamnă „oaspeți la masă” sau „șezătoare”). De obicei, are loc primăvara. Anul acesta a fost programat în 18 aprilie, la centrul nostru de vizitare. La eveniment participă producători locali, meșteșugari – inclusiv doamna care țese ii, dar și un meșter olar care face demonstrații live și îi invită pe copii să modeleze lutul. Avem și momente artistice susținute de elevii școlilor de pe raza parcului.
Cel de-al doilea eveniment este „Festivalul Pinului Negru de Banat”, care anul acesta ajunge la cea de-a 21-a ediție. Sărbătorim astfel arborele nostru emblematic, dar marcăm și Ziua Parcului Național. Are loc mereu în ultimul weekend din luna mai, în corelație cu Ziua Europeană a Parcurilor (în 24 mai). Este un festival de amploare, organizat în grădina de vară din stațiunea balneoclimaterică Băile Herculane, unde au loc spectacole de muzică și dansuri susținute atât de ansambluri locale, cât și de invitați din restul țării.”
Toată această ofertă turistică bogată este completată de aerul din zonă, puternic ionizat negativ, asemănător celui din Alpii elvețieni. Combinația dintre turism balnear, patrimoniu istoric și sălbăticia reliefului transformă parcul într-un punct de atracție major pe harta europeană, o destinație care fascinează constant publicul internațional. Aria protejată atrage oaspeți din întreaga lume, de la turiști din Germania, Spania sau Franța, până la vizitatori din Statele Unite și Australia. Aceștia, inclusiv cei veniți din țări cu o vastă tradiție montană, cum este Elveția, rămân profund impresionați de ospitalitatea locală și de sălbăticia peisajelor. Un pol major de atracție pentru străini îl reprezintă cele aproximativ 10.000 de hectare de păduri seculare de fag, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO încă din 2017.