Partenerii externi ai Republicii Moldova nu-şi mai ascund neliniştea provocată de incoerenţa administraţiei de la Chişinău, iar România cere statului vecin să-şi instaleze un Guvern eficient şi curat.
Europa încearcă să găsească o soluţie pentru a fi evitată intrarea Greciei în incapacitate de plată.
Agenţia americană pentru Comerţ şi Dezvoltare va pregăti 50 de angajaţi români în procedurile de achiziţii publice, în baza unui Memorandum de Inţelegere, semnat miercuri, cu guvernul de la Bucureşti.
În contextul desfăşurării unui amplu exerciţiu militar al NATO, structuri ale Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli au fost dislocate în România.
Întâlnirile de miercuri şi joi ale ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, cu principalii responsabili politici din Republica Moldova vecină (ex-sovietică, majoritar românofonă) au fost prefaţate de o măsură îndelung aşteptată şi pe care diplomaţia
Administraţia Naţională de Meteorologie indică pentru 2015 instalarea fenomenului de secetă severă în sudul, estul şi vestul României.
În şedinţa de ieri, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor a dat în unanimitate aviz favorabil raportului de execuţie bugetară al SRR pentru anul 2014.
Undeva la etajul 9, în Bucureşti, se află locul unde sunt centralizate toate - Agenţia de Presă Rador a Radio România.
Militari români participă, în aceste zile, la exerciţii desfăşurate în România alături de parteneri externi.
O delegaţie a Comisiei Europene se află, de marţi, la Bucureşti, într-o misiune de evaluare a actualului program financiar aflat în derulare.
Previzibil, votul secret cu bile exercitat la sfârşitul săptămânii trecute în legislativul de la Bucureşti a păstrat în funcţie Executivul Victor Ponta, care s-a confruntat cu a treia moţiune de cenzură.
Nimic nu e simplu în Republica Moldova, unde trecerea de la extaz la agonie se poate face peste noapte. Confruntat cu acuzaţii ruşinoase, premierul pro-occidental a demisionat, iar candidaţii filoruşi şi-au adjudecat primul tur al alegerilor locale.
În perioada 15 iunie - 13 septembrie Radio Constanţa difuzează programul estival Radio Vacanţa.
Absolut previzibil, guvernul de coaliţie din România, condus de social-democratul Victor Ponta, a supravieţuit, vineri, fără emoţii, moţiunii de cenzură depuse de opoziţia liberală.
Cu o victorie în meciul de sâmbătă, de la Belfast, naţionala de fotbal a României şi-ar putea, deja, aconta biletele pentru turneul final al Europenelor.