Foste ţări comuniste admise, în ultimul deceniu, în Uniunea Europeană, Cehia, Slovacia şi România împărtăşesc din experienţa integrării lor noilor aspiranţi la admitere.
Consolidarea dialogului politic bilateral şi intensificarea cooperării sectoriale şi strategice dintre România şi Israel sunt principalele obiective ale şedinţei comune de guvern, care va avea loc marţi, la Ierusalim.
Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României, s-a încheiat sâmbătă 21 iunie.
Tribunalul București a decis arestarea lui Mircea Băsescu pentru 30 de zile într-un dosar în care DNA îl cercetează pentru trafic de influență.
Un uriaş scandal politic, medicatic şi judiciar a izbucnit la Bucureşti după ce fratele preşedintelui României a fost retinut, joi, de procurorii anticorupţie, sub acuzatia de trafic de influenţă.
Exporturile României au atins, anul trecut, un nivel record. Ce ar trebui făcut pentru a se menţine pe un trend ascendent?
Atacul căruia i-a căzut victimă, în Franţa, un adolescent presupus român de origine romă a provocat emoţie în spaţiul public.
Guvernul de la Bucureşti este pregătit să meargă până la capăt cu măsura reducerii contribuţiilor asigurarilor sociale la angajator.
Împlinirea unui secol şi jumătate de la înfiinţarea Senatului României a fost un bun prilej de reflecţie asupra rolului şi rostului acestei instituţii.
Eliminarea cotelor la lapte de anul viitor nu va găsi statele Uniunii Europene nepregătite, deoarece vor avea la dispoziţie instrumente de contracarare a acestei măsuri.
Sistarea livrării de gaze ruseşti pentru Ucraina dă fiori ţărilor din UE dependente, parţial, de resursele de energie din Est. În acest context, România dispune de o rezervă care acoperă nevoile interne timp de şase luni.
Măsuri cu impact în domeniul economic urmează să fie luate în România. În an electoral, opoziţia le cataloghează drept populiste.
Senatul şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună, au aprobat astăzi, cu 332 de voturi pentru şi 49 de voturi împotrivă, noul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.
Statul român va rămâne cu 49% din acţiuni la Electrica, o companie a cărui domeniu de activitate este distribuţia energiei electrice. Restul acţiunilor - 51%, care formează pachetul majoritar - vor fi listate la bursă.
Intenţia Guvernului de la Bucureşti de a reduce contribuţiile de asigurări sociale la angajator cu 5% n-a primit acordul creditorilor internaţionali, dar acordul pe care România îl are cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială rămâne în vigoare.