Preşedintele României la New York
Președintele României, Nicușor Dan, se află zilele acestea la New York, pentru a participa la a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Daniela Budu, 22.09.2026, 12:30
Președintele României, Nicușor Dan, se află zilele acestea la New York, alături de alți circa 130 de șefi de stat, pentru a participa la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Securitatea este tema dominantă a reuniunii, cu accent pe războiul pornit de Rusia în Ucraina şi cel din Orientul Mijlociu, precum şi asupra riscurilor privind inteligenţa artificială.
„Este o întâlnire anuală, dar care în acest an se preocupă foarte mult de zona de securitate, şi România, evident, trăieşte într-o regiune în care există provocări de securitate. Dorim să prezentăm poziţia României pe această chestiune şi, evident, să fim în contact cu alţi lideri ca să vedem cum putem să ne coordonăm, ca acţiunile noastre să ducă la stabilizarea regiunii”, a transmis şeful statului.
În intervenţia naţională pe care o va susține, miercuri, în plenul Adunării Generale, acesta va sublinia eforturile depuse de București pentru procesul de reformare a ONU şi contribuţia ţării la asigurarea păcii, securităţii şi ordinii internaţionale bazate pe reguli şi norme. În cadrul întâlnirii pe care a avut-o deja, la New York, cu secretarul general al ONU, António Guterres, a transmis „profunda recunoştinţă” a României pentru activitatea acestuia în găsirea unor soluţii pentru conflictele din întreaga lume şi pentru angajamentul său faţă de pace, dialog şi respectarea dreptului internaţional.
Agenda şefului statului a inclus, de asemenea, întrevederi cu ambasadorul american la ONU, Mike Waltz, şi cu preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald Lauder, căruia i-a transmis că România este pregătită să participe activ la noul grup de lucru al ONU dedicat combaterii antisemitismului. Iar foştilor ambasadori ai Statelor Unite la Bucureşti, le-a mulţumit pentru contribuţia la promovarea României şi pentru activitatea de consolidare şi aprofundare a relaţiei bilaterale. A adăugat că parteneriatul România – SUA este o realizare „de durată”, construită pe „temelii solide”.
Pe de altă parte, Nicușor Dan a discutat cu reprezentanţi ai companiilor, băncilor şi fondurilor de investiţii americane care investesc în obligaţiuni româneşti şi le-a răspuns îngrijorărilor legate de situaţia politică din România. S-a întâlnit și cu românii din New York cărora le-a transmis că îşi doreşte ca experienţa celor care au performat într-o societate extrem de competitivă să poată fi folosită şi în ţară, precum și că autorităţile de la Bucureşti îşi doresc o colaborare mai strânsă cu diaspora. I-a invitat să aibă o privire corectă asupra României şi a menţionat potenţialul pe care îl are țara acum.
Luni seară, preşedintele a inaugurat interesecţia Regina Maria a României, lângă sediul Misiunii Permanente a României la ONU, unde a fost dezvelită și o placă aniversară, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la turneul istoric al suveranei în SUA. A fost, de asemenea, prezent şi la evenimentul organizat la Atlantic Council, unde a discutat despre priorităţile strategice pentru București, respectiv infrastructura de care țara are nevoie în următorii ani şi modul în care poate fi ea finanţată.