Redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990
Obligată, practic, de o sentinţă a CEDO, Justiţia română a confirmat decizia procurorului general de redeschidere a anchetei în dosarul 'Mineriada din 13-15 iunie 1990', în care este implicat şi primul preşedinte post-comunist, Ion Iliescu.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 10.03.2015, 13:38
Când nimeni nu se mai aştepta, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti a decis, luni, la solicitarea Parchetului General, redeschiderea dosarului aşa-numitei Mineriade. Procurorii pot, acum, relua ancheta cu privire la infracţiuni de omor şi crime contra păcii şi omenirii, inclusiv împotriva unor înalţi demnitari din epocă, între care fostul preşedinte de stânga, Ion Iliescu, şi apropiaţi ai acestuia, precum directorul de atunci al SRI, Virgil Măgureanu, sau şeful Poliţiei Române, generalul Corneliu Diamandescu.
Decizia Înaltei Curţi survine după ce, anul trecut, în septembrie, România a fost obligată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului să continue investigaţiile în această cauză. Instanţa de la Strasbourg sublinia obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora. Netratate la timp, rănile trecutului riscă să se redeschidă. Pentru presă, Mineriada a aruncat România pe buza războiului civil. Pentru politologi, a fost un caz clasic de represiune de stat contra propriei naţiuni. La 20 mai 1990, la cinci luni de la căderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu, fostul său ministru din anii 70, Ion Iliescu, perceput ca lider al Revoluţiei, fusese, practic, plebiscitat, câştigand primele alegeri prezidenţiale libere cu circa 85% din voturi.
Partidul său, o combinaţie eterogenă de revoluţionari autentici si comunişti de mâna a doua, îşi adjudecase, la rându-i, doua treimi din locurile din Parlament. La Bucureşti, Piaţa Universităţii, ocupată încă din aprilie de studenţi şi proclamată “zonă liberă de neocomunism”, se golise, deja, fiindcă manifestanţii acceptaseră severul verdict al urnelor. Unde odinioară fuseseră zeci de mii de oameni exuberanţi si non-violenţi, rămăseseră doar câteva zeci de grevişti ai foamei, parcă incapabili să-şi continue viaţa în afara Pieţei.
Evacuarea lor de către Poliţie, în noaptea de 13 iunie, s-a făcut cu o forţă disproporţionată, ce a evocat represiunea din zilele Revoluţiei. Nici azi nu e clar dacă aceia care, a doua zi, au reacţionat ducând lupte de strada cu poliţia si ocupând sediile ministerului de Interne şi Televiziunii, aveau realmente vreo legatură cu Piaţa. Iliescu i-a calificat drept “legionari” (extrema dreapta interbelică) şi, deşi armata restabilise deja ordinea, a chemat populaţia sa salveze “democraţia in pericol”. Minerii din Valea Jiului (centru) i-au urmat îndemnul. Doar două zile, 14 si 15 iunie, au stăpânit aceştia Capitala, unde s-au substituit oricărei autorităţi legale. Suficient să lase in urma lor 700 de raniti, peste o mie de oameni reţinuţi abuziv şi cel puţin şase morţi.
Universitatea profanată, sediile partidelor de opoziţie şi ale ziarelor independente devastate completează tabloul invaziei. În 2010, actuala şefă a DNA, pe atunci procuror general al României, Laura Codruţa Koveşi, recunoştea că ancheta privind Mineriada a fost “una dintre cele mai mari neîmpliniri din întrega istorie a Ministerului Public”. Cinci ani mai târziu, procurorii primesc o nouă şansă să facă dreptate.
