Regele Mihai – 95 de ani

Ultimul Rege al României, Mihai I, a împlinit 95 de ani.

Bogdan Matei, 26.10.2016, 12:20

Într-o vreme în care media
alocă spaţii ample politicienilor aflaţi în precampanie pentru legislativele de
pe 11 decembrie ori unor efemere vedete de carton, a trecut aproape neobservată
cea de-a 95-a aniversare a ultimului suveran al României. Un concert-eveniment
a avut loc, marţi seară, la Ateneul Român, în onoarea Regelui Mihai.

Prima
născută dintre cele cinci fiice ale sale şi Custode al Coroanei, Principesa
Margareta a României a vorbit despre rolul Dinastiei în istoria ţării şi despre
codul moral după care Regele s-a ghidat întreaga viaţ: Aniversarea
Majestăţii Sale are loc în anul împlinirii a 150 de ani în care Coroana Română
a servit istoria României, identitatea şi continuitatea naţiunii. Regele Mihai
a trăit aproape un secol de viaţă cu simţul datoriei, cu credinţă şi cu iubire
de ţară.

N-a fost, niciodată, vreo urmă de orgoliu în atitudinea
ultimului şef de stat din vremea celui de al doilea război mondial aflat încă
în viaţă. N-a fost pic de egolatrie în discursul unui om de o longevitate
biologică remarcabilă, care a făcut istorie şi care, fidel principiilor
democratice şi alianţelor tradiţionale cu Statele Unite, Marea Britanie şi
Franţa, a fost adversar ireductibil al nazismului şi comunismului şi a devenit,
la nici 30 de ani, indezirabil şi pentru Hitler şi pentru Stalin.

Suveranul s-a
născut la 25 octombrie 1921 şi a
urcat pe tron în septembrie 1940. Considerat imatur şi mediocru, ignorat şi
dispreţuit de omul forte al epocii, generalul, ulterior mareşalul pro-german
Ion Antonescu, Regele Mihai a rămas mult timp în umbra acestuia. N-a girat, dar
nici nu s-a putut opune niciuneia dintre erorile lui Antonescu, de la
politicile antisemite la decizia de a rămâne fidel, cu orice risc, alianţei cu
Germania nazistă şi angajamentelor faţă de Hitler. Dar, la 23 august 1944, când
Armata Roşie pătrunsese deja în România şi ameninţa să radă Bucureştiul de pe
hartă, cu un curaj incredibil, Regele a decis arestarea mareşalului, ieşirea
ţării din Axă şi ralierea ei la coaliţia antinazistă.

Istoricii sunt, astazi,
aproape unanimi: decizia lui Mihai a zdruncinat maşina de război germană şi a
scurtat războiul cu o jumătate de an, limitând, astfel, şi pierderile de vieţi
omeneşti şi pagubele materiale în Europa.

Regele Mihai a fost obligat să abdice
şi să să se exileze pe 30 decembrie 1947, într-un moment în care ţara era
condusă de un guvern comunist marionetă şi se afla, practic, sub ocupaţie
militară sovietică. Pentru a supravieţui în străinătate, suveranul detronat n-a
ezitat să repare maşini, să cultive pământul la o fermă, să crească găini. A
fost, permanent, subiect al urmăririi informative coordonată de Securitate,
poliţia politică a regimului comunist de la Bucureşti.

Alungat din Patrie la 26
de ani, Regele s-a putut întoarce abia la 75, după Revoluţia anticomunistă.
Discreţia, eleganţa, smerenia care i-au însoţit permanent prestaţia publică
inspiră respect majorităţii românilor. Unii dintre aceştia, într-un dureros
exerciţiu de istorie contrafactuală, se întreabă adesea cum ar fi arătat România
de astăzi fără abdicarea din ’47,
fără sângeroasa dictatură comunistă şi tranziţia incoerentă care i-a urmat.