Un antrenor pentru Naţionala de fotbal
În plină campanie de calificare pentru Campionatul European, selectionerul Victor Piţurcă a decis să demisioneze de la conducerea Naţionalei de fotbal a României şi să plece în Arabia Saudită.
Bogdan Matei, 17.10.2014, 12:13
După surpriza iniţială, după satistfacţia cvasigenerală, o oarecare nelinişte a cuprins lumea fotbalului românesc. Cerută frecvent, în anii trecuţi, pe zeci de mii de voci, de suporterii din tribune, solicitată, deopotrivă, de o parte a presei şi a specialiştilor, demisia selecţionerului Victor Piţurcă a fost, în sfârşit, anunţată joi. Dar plecarea survine într-un moment în care, de fapt, mai toată lumea şi-ar fi dorit ca el să rămână.
Sub conducerea lui, Naţionala a luat un start promiţător în preliminariile Euro 2016. Cu două victorii în deplasare, în Grecia şi Finlanda, şi cu o remiză acasă, în faţa Ungariei, echipa e pe locul al doilea în grupă, care îi asigură calificarea la turneul final. În plus, place sau nu, acelaşi Piţurcă e singurul selecţioner cu rezultate notabile în ultimii 15 ani. El a calificat România la campionatele continentale din 2000 şi 2008, cele din urmă reuşite ale unei reprezentative care, în anii 90, era abonată la turneele finale ale Mondialelor şi Europenelor. Graţie celor trei mandate la cârma reprezentativei, el a devenit cel mai longeviv selecţioner al României. 95 de meciuri, 52 victorii, 23 de egaluri şi doar 20 de înfrângeri constituie, recunosc specialiştii, un bilanţ stimabil.
Ca antrenor, Piţurcă îşi făcuse în campionatul intern ucenicia, jalonată de un titlu naţional şi o Supercupă, ambele cu Steaua Bucureşti, şi o Cupă a României, cu Universitatea Craiova. Ca jucător – vârf de atac de o remarcabilă productivitate -, a avut o contribuţie majoră la cea mai mare performaţă din istoria fotbalului românesc: Cupa Campionilor Europeni, câştigată cu Steaua, în 1986. În palmaresul său mai figurează, în 89, încă o finală de Cupa Campionilor, o Supercupă continentală, în 87, cinci titluri de campion naţional, patru Cupe ale României, dar şi Gheata de Bronz a Europei, în 88, trofeu ce recompensa, în epocă, cei mai buni marcatori de pe continent.
În aparenţă, totul îl recomanda pe Victor Piţurcă pentru statuia de idol, într-un fotbal pasional, ca acela românesc. Or, dimpotrivă, printre suporteri el a fost permanent unul dintre cele mai impopulare personaje. Complet lipsit de carismă, arogant, încăpăţânat, ranchiunos, obsedat de bani – astfel îl portretizează presa de specialitate şi îl percep şi microbiştii. Ce nu-i pot ierta aceştia din urmă e stilul de joc meschin, mediocru, defensiv, cu victorii la limită, impus unei Naţionale numite, pe vremuri, pentru jocul său spectaculos, “Brazilia Europei”. Acum, aceiaşi suporteri aşteaptă de la preşedintele Federaţiei, Răzvan Burleanu, nominalizarea noului antrenor al Naţionalei.
Indiferent de nume, acesta trebuie să se aştepte la evaluări la fel de severe, fapt inevitabil într-o ţară în care, potrivit unei butade celebre, toată lumea se pricepe la politică şi la fotbal.
