Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Vacanţă cu bonus – Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediţia a VII-a

În plin sezon, Radio România plusează la oferta estivală a litoralului cu un eveniment care, deşi aflat la cea de-a şaptea ediţie, rămâne o prezenţă inedită în peisajul de la malul mării: Târgul GAUDEAMUS Litoral.

Vacanţă cu bonus – Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediţia a VII-a
Vacanţă cu bonus – Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediţia a VII-a

, 14.08.2015, 08:09

În plin sezon, Radio România plusează la oferta estivală a litoralului cu un eveniment care, deşi aflat la cea de-a şaptea ediţie, rămâne o prezenţă inedită în peisajul de la malul mării: Târgul GAUDEAMUS Litoral. Organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Constanţa, acesta se va desfăşura în perioada 13 – 17 august în Mamaia, pe faleza din faţa studioului Radio Vacanţa.



Deschiderea oficială a târgului a avut loc joi, 13 august, în acordurile Fanfarei RAJA – Muzica Apelor, o zi cu importante semnificaţii pentru gazde în care, în urmă cu 109 ani, primarul vizionar al Constanţei, Ion Bănescu, semna documentele de înfiinţare a staţiunii Mamaia.



Oferta târgului este una variată şi combină surprizele expozanţilor cu cele pregătite de organizatori, în special pentru cei mai tineri vizitatori şi cititori. Nu lipsesc bestsellerurile momentului şi cele mai noi apariţii editoriale la preţuri extrasezon, lansările de carte sau tombolele cu premii pentru public.


Preşedintele de onoare al ediţiei din acest an a Târgului Gaudeamus Litoral este Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa. La această ediţie, gazdele de la Radio Constanţa lansează invitaţia la o călătorie virtuală în Dobrogea sentimentală. Zilnic, de la ora 19:00, vizitatorii au ocazia de a cunoaşte oameni şi locuri prin ochii artiştilor fotografi, elevi ai şcolilor de fotografie din Constanţa.



În aceeaşi notă vizuală” se înscrie şi expoziţia EU aleg ROmania un proiect al Studiourilor Regionale Radio România, care propune o călătorie în imagini extinsă prin toate regiunile istorice ale ţării: Dobrogea, Maramureş, Bucovina, Transilvania, Crişana, Moldova, Banat, Oltenia şi Muntenia. O invitaţie în Delta Dunării, un loc binecuvântat, scăldat deopotrivă de razele soarelui şi de reflexiile apei, o călătorie magică cu Mocăniţa pe valea Vaserului, cu nuanţele de verde crud pe care le capătă pădurea şi iarba, pe ploaie, la început de vară sau un popas în Poiana Mărului, o staţiune situată în inima munţilor Ţarcu, la 500 de metri altitudine, care întinereşte trupul şi sufletul. Expoziţia fotografică dezvăluie 100 de locuri pe care merită din plin să le vizitaţi!



La Târgul Gaudeamus, turiştii vor găsi şi Brăţara de Vacanţă, oferită de Radio Vacanţa şi partenerii săi. Campania Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă, ajunsă în acest an la cea de-a şasea ediţie, se desfăşoară până pe 1 septembrie pe litoralul românesc şi, în premieră, în Delta Dunării, la Sulina. Brăţara de Vacanţă este destinată familiilor care ajung în vacanţă în staţiunile de pe Litoral, interesate de siguranţa copiilor lor, grupurilor de copii veniţi în tabără sau cantonament alături de profesori, antrenori sau educatoare. Beneficiarii direcţi ai campaniei sunt copiii cu vârste între 0 şi 7 ani care poartă brăţara de vacanţă.



Două dintre proiectele iniţiate de Radio România sub genericul Programului Lectura Târgurile Gaudeamus, vor fi reluate cu prilejul târgului:


Poliţia Gaudeamus – ca la fiecare ediţie estivală Gaudeamus, amenda de la malul mării este cartea de vacanţă pe care organizatorii târgului o dăruiesc cu mare drag cititorilor de pe plajă, surprinşi la lectură. Cărţile sunt oferite de Editura Casa Radio şi Grupul Editorial Corint.


Cărţile se întorc acasă – campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional Gaudeamus (Coşul Târgului); de la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, peste 115.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu mai primiseră de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii. Volumele donate cu prilejul Târgului Gaudeamus Litoral 2015 vor avea ca destinaţie Şcoala generală nr. 1 din comuna Ciocârlia, judeţul Constanţa.



Tombola Gaudeamus adresată vizitatorilor şi derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, se închide duminică, la ora 19:30. Premiile sunt oferite de organizatori, BRD Groupe Société Générale şi Vodafone România. Marele premiu al Tombolei Gaudeamus care va fi extras duminică, 16 august, şi este oferit de Regional Air Services S.R.L – Aeroportul Tuzla: un zbor cu durata de 30 de minute deasupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla, pe care câştigătorul o poate filma şi/sau fotografia.



Premiile ediţiei 2015 a Târgului Gaudeamus Constanţa vor fi decernate luni, 17 august, la ora 18:00, astfel:


Trofeele Gaudeamus (acordate editurilor, locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte a Târgului, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului;


Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio şi TV;


– Premiul Miss Lectura


Marele Premiu al Tombolei Gaudeamus.


Fanfara Forţelor Navale va marca, printr-un moment muzical, închiderea oficială a evenimentului.


Gaudeamus Litoral reprezintă ultima etapă a Caravanei Gaudeamus 2015 (după ediţiile de la Craiova, Cluj-Napoca şi Oradea) şi este evenimentul cu numărul 88 în seria Târgurilor Gaudeamus, iniţiate şi organizate de Radio România din 1994.



Proiectul este susţinut de Ministerul Culturii.



Parteneri şi sponsori: BRD Groupe Société Générale – partener principal al Caravanei Gaudeamus 2015, Vodafone România, Media Trust, 101ştiri.ro, Grupul Editorial Corint, Trustul de presă Cuget liber Constanţa, Hotel Bavaria Blu Mamaia, Litoral TV, Neptun TV Constanţa, Observator de Constanţa, Fanfara RAJA Muzica apelor, Fanfara Forţelor Navale, RATC Constanţa, Regional Air Services S.R.L. Aeroportul Tuzla, Telegraf.




Programul de vizitare este zilnic, între orele 15.00 şi 23.00, iar intrarea este liberă. Detalii suplimentare despre ediţia din acest an a Târgului GAUDEAMUS Litoral sunt disponibile în pe site-ul www.gaudeamus.ro .

Reuniune informală a liderilor UE / Foto: presidency.ro
În actualitate vineri, 13 februarie 2026

UE își va crește competitivitatea

Liderii Uniunii Europene au promis joi, la finalul unui summit informal care a avut loc lângă Bruxelles, mai multă eficienţă şi mai puţină...

UE își va crește competitivitatea
Comisarul pentru justiție Michael McGrath, primit la Palatul Victoria de către premierul Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
În actualitate vineri, 13 februarie 2026

Comisarul european pentru justiţie, la Bucureşti

Comisarul european pentru democraţie şi justiţie, Michael McGrath, s-a întâlnit cu şeful guvernului de la Bucureşti, Ilie Bolojan, în cadrul...

Comisarul european pentru justiţie, la Bucureşti
podcast Radio România şi rolul inteligenţei artificiale în producţiile radioului public (captură video)
În actualitate vineri, 13 februarie 2026

Ziua Mondială a Radioului – Radio România şi rolul inteligenţei artificiale în producţiile radioului public

„Ziua Mondială a Radioului” marchează prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, în anul 1946 (- 80 de ani); UNESCO a luat decizia...

Ziua Mondială a Radioului – Radio România şi rolul inteligenţei artificiale în producţiile radioului public
Foto: Facebook.com/ Curtea Constituțională a României
În actualitate joi, 12 februarie 2026

Reforma pensiilor magistraţilor – o nouă amânare

Curtea Constituţională a României şi-a amânat, pentru a cincea oară, verdictul privind reforma pensiilor magistraţilor dorită de Guvern, în...

Reforma pensiilor magistraţilor – o nouă amânare
În actualitate joi, 12 februarie 2026

Cooperări militare

La Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE, miniştrii europeni ai Apărării au dat votul final asupra programelor de reînarmare...

Cooperări militare
În actualitate miercuri, 11 februarie 2026

Din nou, despre reforma administraţiei publice

Invocată de guvernanţi încă din vara trecută, reformarea administraţiei publice româneşti rămâne o nebuloasă şi după jumătate de an,...

Din nou, despre reforma administraţiei publice
În actualitate miercuri, 11 februarie 2026

Plan împotriva hărțuirii online

Aproape 80% dintre copiii români navighează pe internet fără nicio restricţie, iar lipsa controlului parental devine tot mai accentuată, pe...

Plan împotriva hărțuirii online
În actualitate marți, 10 februarie 2026

Șefa diplomației române la Londra

România crede într-o Europă mai competitivă iar, în acest sens, susţine parteneriate solide cu Regatul Unit, a declarat, șefa diplomației de...

Șefa diplomației române la Londra

Parteneri

Afilieri RRI

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare