Cetăţenii statelor extra-comunitare, care investesc minimum 400.000 euro în România, ar putea obţine un permis de şedere temporară pe o perioadă de 5 ani, conform unei propuneri legislative depuse în Parlamentul de la Bucureşti.
930 de cereri de azil au fost depuse de la începutul acestui an până la 30 septembrie, cu 1.124 mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut.
Muzeul Luvru din capitala franceză Paris este închis astăzi pe tot parcursul zilei, după un jaf care a avut loc dimineaţă.
Selecţionata masculină de tenis de masă a României s-a calificat, în premieră, în finala Campionatelor Europene de profil, care au loc la Zadar, în Croaţia.
Politicienii trebuie să identifice împreună cu românii de pretutindeni cele mai bune soluţii pentru ţară, astfel încât interesul naţional să fie prezentat şi reprezentat corect, a declarat şeful Senatului de la Bucureşti, Mircea Abrudean.
Companiile private din România prognozează o creştere medie cu 6% a salariilor de bază în 2026, după o majorare de 7,4% în acest an şi 10,4% în 2024, arată un studiu realizat de PricewaterhouseCoopers.
Repatrierea persoanelor decedate în străinătate va fi asigurată de Ministerul de Externe din taxele consulare pentru serviciile notariale prestate, în cazul în care familia nu poate suporta costurile, prevede un un proiect de lege adoptat în unanimitate de plenul Camerei Deputaţilor.
Numărul avizelor de muncă emise pentru cetăţeni străini de la începutul anului şi până la data de 30 septembrie a ajuns la aproape 85.000, reprezentând 72,4% din contingentul anual aprobat de autorităţi de 100.000 de lucrători străini,
România este profund respectată în primul rând datorită oamenilor ei, oriunde ar fi, în interiorul graniţelor sau pretutindeni, a declarat ministrul de Externe, Oana Ţoiu, cu ocazia deschideri celei de-a 10-a ediţii a Galei "Top 100 Români de Pretutindeni" din cadrul Summitului RePatriot.
România, statul UE cu cele mai mari deficite bugetar şi de cont curent, este aproape de a atinge ţinta de deficit pentru 2026, spune preşedintele ţării.
Câştigul salarial mediu net în România a fost, anul trecut, de 4.959 de lei (976 euro), în creştere cu 547 de lei (aproape 108 euro) faţă de anul precedent, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
România a cucerit medaliile de aur în proba de 8+1 mixt, astăzi, în ultima zi a Campionatelor Mondiale de canotaj de la Shanghai.
UPDATE: Peste 1.000.000 de cetăţeni moldoveni s-au prezentat la urne, până la ora 15.00, pentru a-şi alege cei 101 reprezentanţi în Parlamentul unicameral de la Chişinău. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, prezenţa la vot, la ora menţionată, a fost de circa 35%.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării reunit, joi, la Bucureşti, a stabilit acţiunile de urmat şi lanţul de comandă în cazul încălcării spaţiului aerian al României.
NATO a avertizat Rusia că va folosi toate mijloacele pentru a se apăra, pe fondul încălcărilor repetate ale spaţiului său aerian.