Gripa sezonieră şi cea cu noul coronavirus, originară din China, pun pe jar autorităţile din România.
Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este la un pas de ratificare. Acordul a fost semnat de preşedinţii Comisiei şi Consiliului şi va fi suspus votului, mâine, în Parlamentul European.
Au trecut mai bine de 13 ani de când România şi Bulgaria fac parte din Uniunea Europeană, dar cele două ţări nu au fost acceptate încă în Spaţiul Schengen.
Ministrul Fondurilor Europene și președintele Consiliului Județean Suceava au semnat contractual de finanțare pentru implementarea proiectului Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Suceava în perioada 2014-2020.
Ascultaţi aici Povestea vorbei, ediţia din 27 ianuarie 2020.
Multiculturalismul – în centrul evenimentelor prin care Institutul Cultural Român marchează, ca în fiecare an, Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Mandatele a doi dintre cei trei judecători ai organului de apel din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului a expirat, iar poziţia SUA de a bloca noi numiri a pus, de facto, pe butuci sistemul de arbitraj al organizaţiei care supraveghează 96% din comer
Spaţiul s-a militarizat, iar sateliţii europeni au devenit ţinte vulnerabile din cauză că nu sunt protejaţi în mod adecvat.
Măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus se intensifică în întreaga lume, inclusiv în România.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a participat la ceremoniile organizate la Chişinău cu ocazia Zilei Unirii...
Ca de fiecare dată în ultimele două decenii, România s-a raliat comunităţii internaţionale, ce comemorează victimele Holocaustului.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat, luni, la Melbourne, în sferturile de finală ale turneului Australian Open.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat, luni, la Melbourne, în sferturile de finală...
Străinii din ţările care nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar care stau legal în România, vor fi ajutaţi să se intregreze mai uşor. În Caraş-Severin este vorba de aproximativ 900 de persoane.
Bulgaria ar putea adera în 2023 la zona euro, în timp ce România nu este sigură că va fi pregătită nici peste patru ani.