Aici puteţi asculta Povestea vorbei din 16 iunie 2014.
Aeroportul Internaţional Henri Coandă are de miercuri două defibrilatoare externe semi-automate, unul dintre acestea în terminalul Plecări, iar cel de-a doilea la Sosiri, prin intermediul proiectului Energie pentru viaţă.
Împlinirea unui secol şi jumătate de la înfiinţarea Senatului României a fost un bun prilej de reflecţie asupra rolului şi rostului acestei instituţii.
Eliminarea cotelor la lapte de anul viitor nu va găsi statele Uniunii Europene nepregătite, deoarece vor avea la dispoziţie instrumente de contracarare a acestei măsuri.
Situaţia comunităţii româneşti din Italia s-a aflat în centrul discuţiei pe care ministrul român de externe, Titus Corlăţean, a avut-o,...
Anul 2013 nu a fost un an prielnic pentru libertatea presei nicăieri în lume, conform asociaţiilor neguvernamentale care monitorizează domeniul.
Investiţiile în IMM-uri, Republica Moldova şi sportul – pe agenda europeană săptămâna aceasta.
Sistarea livrării de gaze ruseşti pentru Ucraina dă fiori ţărilor din UE dependente, parţial, de resursele de energie din Est. În acest context, România dispune de o rezervă care acoperă nevoile interne timp de şase luni.
Măsuri cu impact în domeniul economic urmează să fie luate în România. În an electoral, opoziţia le cataloghează drept populiste.
Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis o avertizare de călătorie pentru Bosnia şi Herţegovina, cu privire la situaţia principalelor...
Senatul şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună, au aprobat astăzi, cu 332 de voturi pentru şi 49 de voturi împotrivă, noul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.
Generaţia celor care au luptat împotriva fascismului a fost una marcată de idealurile socialismului şi comunismului, în aparenţă nobile.
Statul român va rămâne cu 49% din acţiuni la Electrica, o companie a cărui domeniu de activitate este distribuţia energiei electrice. Restul acţiunilor - 51%, care formează pachetul majoritar - vor fi listate la bursă.