Comisia Europeanã cotinuã sã urmãreascã atent evoluţiile din Iran, asigurã purtãtorii de cuvânt ai acesteia în contextul protestelor din mai multe oraşe iraniene şi al rãspunsului dat de autoritãţile de la Teheran.
Refugiaţii şi migranţii cu drept de şedere în Europa vor avea mai multe oportunităţi de a se integra pe piaţa forţei de muncă, în urma semnării unui parteneriat între Comisia Europeană, partenerii sociali şi economici
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene va adopta în această lună directivele de negociere suplimentare privind regimul tranzitoriu după BREXIT.
Creşterea economiei mondiale va continua şi anul viitor, când este prognozată o rată de 3,7 %.
Dacă mulţi ani la rând, s-a vorbit despre faptul că România nu reuşeşte să atragă fonduri europene, guvernul spune că, pentru anul acesta, este pregătit cu numeroase proiecte.
Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 a fost lansat oficial, la începutul acestei luni, la Forumul european al culturii de la Milano.
La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, Bulgaria preia de la 1 ianuarie, pentru prima oară, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului.
Europa cu mai multe viteze a existat dintotdeauna! Diferenţele dintre est şi vest sunt o realitate! Iar existenţa zonei euro și a spațiului...
Anul acesta, mai mult ca niciodată, s-a discutat, la nivel european, despre o Europă cu mai multe viteze. Aceste idei au stârnit unele nemulţumiri în rândul statelor foste comuniste, intrate recent în UE şi care se tem că nu vor fi lăsate în urmă.
O Uniune Europeană mai unită, mai puternică și mai democratică - aceasta este esenţa Declarației comune privind prioritățile legislative pentru perioada 2018-2019, semnată, în această lună, la Bruxelles, de Comisia, Consiliul şi Parlamentul European.
Violenţa domestică este considerată una dintre cele mai mari probleme din UE, cu impact social, dar şi financiar foarte important. La nivelul instituţiilor europene se discută despre îmbunătăţirea metodelor de combatere a acestui fenomen.
Uniunea Europeană ar putea avea într-un an un portal digital unic cu acces simplificat la informaţii şi servicii pentru toţi cetăţenii europeni. Consiliul şi-a adoptat, deja, poziţia în acest sens, iar anul viitor vor începe negocierile cu PE
Corpul european de solidaritate a aniversat recent un an de la lansare. Este vorba de o iniţiativă a Uniunii Europene care le oferă tinerilor oportunitatea de a face voluntariat sau de a se implica în proiecte în propria țară sau în străinătate, scopul
În ultima perioadă, drepturile omului par a fi vorbe goale, ceva despre care doar vorbim în împrejurări speciale şi care este recunoscut ca aparţinând dar anumitor grupuri.
Uniunea Europeană va înfiinţa o agenţie mai puternică decât structurile care există în prezent pentru asigurarea securităţii cibernetice. Aceasta face parte dintr-un amplu pachet de refomă în domeniu, prezentat recent de Comisia Europeană